Editorial

Victoria voinței asupra legalității

Nesupravegheați, lăsați de capul lor, politicienii români încearcă să impună “victoria voinței” asupra legalității, în perfectă concordanță cu ideologia sovieto stalinistă: “justiția este instrumentul clasei muncitoare…”

Și o fac încă din momentul în care li s-a defectat “sistemul” personal de Justiție, acela pe care l-ar fi controlat, cu plăcere, “la ambele capete ale Tubulaturii”, Cătălin Voicu dacă ajungea Mircea Geoană președinte. Sistemul care i-a ținut departe de binemeritata pușcări pe alde Năstase, Voiculescu, Fenechiu șamad. Asta pentru a înțelege și Cărtărescu cam ce ar fi vrut (și ar fi putut) să ne vorbească, “pe înțelesul nostru”, Grupul Infracțional Organizat dacă Băsescu nu câștiga al doilea mandat de președinte. Puținii pași făcuți de către Băsescu înspre direcția corectă au contat enorm – de unde și disperarea “sistemului ticăloșit”.

În 31 ianuarie aproape au reușit să facă ceea ce în vara anului 2012 nu au reușit: victoria voinței „politice” asupra legalității.

Societatea contemporană a rafinat termenii – nu mai e vorba de clasa muncitoare ca atare ci de număr, de majoritate. Am mai vorbit despre majoritate și despre cum aceasta este exploatată cifric de către o clasă politică infantilă, la modul: “ciocul mic, noi suntem la putere”, când, de fapt, câștigarea alegerilor este despre bună guvernare, nu despre aplicarea voinței politice. Este plin Codul Penal de reglementări cu privire la voința politică.

Vor politicienii să-și impună voința politică, să o facă cu privire la oportunitate, nu și la legalitatea faptelor care urmează să le facă ulterior stabilirii oportunității. Să le vorbesc, așa ca să priceapă: este oportun să faci un spital, o școală, un drum, o canalizare, iluminat public șamd la tine-n fief, dar nu este legal și nu ține seama de oportunitate să le faci cu firma maică-tii, nevestei, amantei, amicilor politici și nici ca prețul la care se ajunge să fie o risipă deșănțată pe bani publici.

Cum v-am mai zis, politicienilor noștri (mai ales clientelei lor: sponsorii și asistații de partid, cei cuplați la banii publici) le este dor de dictatură. Dar, dacă vor dictatură , să fie aceasta una  în care predomină ”voința” legii, nu a majorității.

Căci “majoritatea” este un simplu raport matematic, oricând ușor de pus în discuție și oricum relativ și niciodată opozabil unei calități. Regula este o calitate, pe când majoritatea este o cantitate.

Naivii (sau tâmpiții, sau tâmpiții naivi) ce cred că politicienii nu se vor coborî la ultimele consecințe la care au acces, să-și aducă aminte de cele două “isme” ce au dus atât propaganda cât și “guvernarea” la ultimele ei consecințe: Comunismul și Nazismul.

Cât timp nu te impiedici de regulă, majoritățile se pot forma fără probleme. Ori manipulezi/fraudezi numărul (alegeri comuniste, voturi referendum), ori fraudezi cvorumul, ori crești artificial numărul, ori pur și simplu invoci mărimea (7,4 milioane, 47% + ALDE).

Exact la fel au lucrat și gândit comuniștii și fasciștii, toți vorbitori în numele “majorităților”, formate, dacă nu altfel, prin forță și minciună. Apoi au insturat regula regulilor modificabile… Aka regula bunui plac…

De aceea trebuiesc educați politicienii de către societate, pentru că ei nu știu decât de regula mușchilor încordați, a urletul scos în stradă și a bunului plac. De aceea și vedeți acțiuni de #rezistență și contra-manifestații din ce în ce mai penibile, mai fără soluții. Și veți mai vedea.

Că, ideologic (canci ideologie în România!), partidele politice de la noi n-au depășit niciodată faza “ismelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *