Politica

Verdict Ziar de Cluj: deputatul Cornel Itu și senatorul Alin Tișe, cei mai buni parlamentari clujeni ai legislaturii 2012-2016

Mai este o lună și actuala garnitură de parlamentari clujeni își va lua catrafusele și se va întoarce acasă. Mulți cioligăi politici, mulți nesimțiți, sinecuriști, corupți, dar și câteva personalități politice care au făcut treabă. Ziar de Cluj a analizat atât fișele lor de activitate, cât și scandalurile publice în care au fost implicați, precum și activitatea lor extraparlamentară și a decis, sigur, cu nota de subiectivitate de rigoare, cine au fost cei mai buni parlamentari ai Clujului: deputatul PSD Cornel Itu și fostul senator liberal Alin Tișe. 

Elena Reuer Uioreanu și Radu Zlati sunt cele mai jenante prezențe clujene din Camera Deputaților – una, fostă nevastă de politician, a mâncat degeaba simbria primită de la Parlament, neremarcându-se cu nimic; un altul, Zlati, coleg de facultate cu Crin Antonescu, vinitură impusă la Cluj, a făcut umbră Parlamentului.

Steluța Cătăniciu este cea mai dezamăgitoare prezență, mai ales că pornise cu foarte multe așteptări din partea presei și electoratului. A avut o prezență ștearsă, marcată, ici și colo, de câte o poziție publică, care privea mai mult probleme naționale. Pentru clujeni, nimic.

Adrian Oros și Vicențiu-Mircea Irimie sunt surprizele silențioase ale acestei garnituri, făcându-și datoria față de clujeni la capitolul eficiență, un mare minus la capitolul comunicare. 

Un loc II extrem de meritat, în viziunea noastră, este al Aureliei Cristea. Legea antifumat și unele propuneri legislative pe teme foarte importante au făcut-o o prezență notabilă în acest top. Aurelia Cristea rămâne însă tributară unei mentalități naive, la toate acestea adăugându-se câteva exerciții de orgoliu care au tras-o în jos în tot acest mandat. 

Surprinzător și pe deplin meritat, dejeanul Cornel Itu este cel mai eficient și cel mai bun parlamentar în actuala garnitură de deputați. O arată cifrele și prezența publică în zonă. Cornel Itu are o notorietate foarte bună și activitate intensă în teritoriu. Din păcate pentru el, PSD nu are nevoie de oameni eficienți, ci de sinecuriști politici care să pupe funduri și să nu miște în front. Așa că nu îl vom mai vedea pe Itu în Parlament în următorii 4 ani. 

La Senat, se schimbă calimera. Cea mai dezamăgitoare prezență, de departe, și o spunem cu mare tristețe, este cea a senatorului UDMR Laszlo Attila, un om de la care Clujul trăgea mari speranțe. Laszlo Attila a reușit performanța de a avea 0 declarații politice și doar 12 declarații în plen, cifră ce pălește, de exemplu, în fața celor 237 de luări de cuvânt în plen ale senatorului Cordoș. 

Alexandru Cordoș ar fi putut obține cu lejeritate locul I dacă nu ar fi fost implicat în două dosare instrumentate de DNA, dosare de corupție și fapte asimilate corupției. Cordoș a avut o activitate prodigioasă ca senator și, în cei 4 ani, nu a fost o fantomă în colegiul său, pupând toate babele posibile și mergând la toate slujbele de duminică existente. Din păcate pentru el, PSD va amenda drastic orice vulnerabilitate de integritate, astfel încât Cordoș nu se va mai regăsi pe lista de la Senat. Noi facem un mic pariu: cifrele din zona lui Cordoș, fără Cordoș, vor fi foarte mici pentru PSD. 

Chiar dacă acum este președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, cât a fost senator, trei ani și jumătate (până în iunie 2016), a muncit îndestul ca să își păstreze, chiar și fără 6 luni de mandat, titlul de cel mai bun senator al legislaturii. Alin Tișe a marcat foarte multe puncte, nu numai la inițiative legislative, nu numai la interpelări sau luări de cuvânt în plen, ci și ca prezență în spațiul public. Practic, Tișe a făcut cea mai bună opoziție la adresa guvernului, dintre toți liberalii clujeni. A comunicat la timp, constant și eficient, în timp ce restul senatorilor dormeau în papucii Parlamentului.

La final spunem că Marius Nicoară ar fi putut fi cel mai bun senator al județului, dar lenea și viața trăită din plin l-au împiedicat copios. Nu facem referire musai la dosarul penal instrumentat tot mai puțin de Poliție, în care a fost prins beat la volan, ci la faptul că Marius Nicoară nu a mai dovedit aceeași implicare în viața politică și socială care l-a făcut atât de iubit în ultimii ani. Nicoară este într-o postură extrem de delicată în acest moment. Deși a negociat de timpuriu un loc super eligibil doar pentru el, având în vedere dosarul penal pe care îl are și, mai ales, în lumina demisiei onorabile a lui Vasile Blaga, s-ar putea ca Nicoară să se vadă dat jos din căruța politică, datorită noului curent din PNL. Păi, dacă ditamai Blaga și-a dat demisia pentru a nu afecta integritatea partidului, o să îndrăznească Nicoară să rămână?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *