Veniți de luați Lumină (Înțelepciune)! Adevărat a Înviat!

Și anul acesta Paştele “românilor” s-a potrivit în aceeaşi zi cu Paştele “ungurilor”. La țară, în Ardeal, poporul nu înregistrează nuanţe, denumiri de religii. Tot ceea ce ştiu oamenii este că Paştele “ungurilor” pică ba cu o săptămână mai repede, ba cu o săptămână mai târziu, câteodată chiar și cu o lună (dar nu-i bai, nu contează, lumea abia așteaptă prilej de ouă roșii, prăjituri și cozonaci) decât cel “românesc”. Potriveala de astă dată mi-a adus aminte de o poveste cu steag povestită frumos de poetul Ion Mureșan.

“Satul Chidea este o localitate cu populaţie majoritar maghiară. Aşa a fost întotdeauna. Trăiesc acolo şi câteva familii de români. Prin 1940, după Dictatul de la Viena, în Chidea au intrat glorioasele armate maghiare. Cel mai gazdă ungur era Biro Arpad. El era prieten la cataramă cu cel mai gazdă român Alexandru Lăpuşan, care ţinea steagul românesc la mare cinste, tot anul arborat la poartă. Glorioasele armate maghiare au purces la confiscarea steagului. Problema era ce să facă ei cu captura tricoloră. Biro Arpad s-a prezentat la comandantul trupelor şi a cerut steagul, căci tocmai făcuse focul în cuptorul de copt pâine (pâine proaspătă pentru întâmpinarea noilor stăpâni), deci era o ocazie bună ca să-l ardă. A luat steagul şi a dispărut cu el în direcţia cuptorului.

Nu mult după aceea a venit Eliberarea Ardealului, plătită cu extrem de mult sânge. În sat au apărut glorioasele armate române. Biro Arpad l-a chemat la el pe bătrânul Lăpuşan: „Am ceva pentru tine”, i-a zis. Şi a ieşit în faţa porţii cu steagul românesc. „Doar nu ai crezut că sunt atâta de prost ca să îl ard. Am vrut doar să te scutesc pe tine de necazuri.”

Astăzi nu mai trăieşte nici bătrânul Biro, nici bătrânul Lăpuşan. Dar, de mult prea multe ori, li se simte lipsa.”

Așa cred și eu, s-ar mai dilua prostia-n lume.

Așa că, din partea noastră, Ziar de Cluj, Cluj Sută la sută, NCN:

Hristos/Cristos a Înviat! Adevărat a înviat! Paște fericit!; (Albaneză) Krishti Ungjall! Gëzuar Pashkët!; (Aromână) Ti multsã-anji Pashtili! Hristolu-nye! – Dealihea cà-nye!; (Armeană) Christos harjav i merelotz!; (Bulgară) честит Великден (čestit Velikden)!; (Catalană) Bona Pasqua!; (Chineză) Fu huo jie kuai le!; (Croată) Sretan Uskrs!; (Cehă) Veselé Velikonoce!; (Daneză) God påske!; (Elvețiană) Glad Påsk!; (Engleză) Christ is Risen! Happy Easter!; (Estoniană) Häid lihavõttepühi!; (Etiopiană) Yasous Taustwal!; (Finlandeză) Kristus nousi kuolleista! Hyvää pääsiäistä!; (Franceză) Christ est ressuscite! Joyeuses Pâques!; (Georgiană) Kriste aghsdga!; (Germană) Christus ist Auferstanden! Frohe Ostern!; (Greacă) Καλὸ Πάσχα (Kaló Páskha)! / Χριστοζ Ανεστη (Khristoz Anēstē) – Hristos a înviat! / Αλιθοζ Ανεστη (Alithoz Anēstē) – Adevărat a înviat!; (Indoneziană) Kristus telah Bangkit! Selamat Paskah!; (Italiană) Cristo è risorto! Buona Pasqua!; (Japoneză) Harisutosu Fukkatsu!; (Latină) Christus resurrexit! Prospera Pascha sit!; (Lituaniană) Sveiki sulaukę velykų!; (Macedoneană) Среќен Велигден (Sreken Veligden)! / Христос воскресе (Hristos voskrese) – Hristos a înviat! / Вистина воскресе (Vistina voskrese) – Adevărat a înviat!; (Maghiară) Krisztus feltámadt! Valóban feltámadt! Boldog Husveti Ünnepeket!; (Malteză) L-Għid it-tajjeb!; (Norvegiană) Kristus er oppstanden! God påske!; (Olandeză) Gelukkig Paasfest!; (Poloneză) Chrystus zmartwychstana! Wesolych Swiat Wielkanocnych!; (Portugheză) Boa Páscoa! Páscoa Feliz! Feliz Páscoa!; (Rusă) Счастливой пасхи! (Schtsjastlivyje Paschi!) / Христос воскресе (Xristos voskrese) – Hristos a înviat! / воистину воскресе (voistinu voskrese) – Adevărat a înviat!; (Sîrbă) Srećan Uskrs! / Христос васкрсе (Hristos vaskrse) – Hristos a înviat! / Ваистину васкрсе (Vaistina vaskrse) – Adevărat a înviat!; (Siciliană) Bona Pasqua!; (Slovacă) Milostiplné prežitie Veľkonočných sviatkov!; (Slovenă) Vesele velikonočne praznike!; (Spaniolă) Cristo esta resucitado! ¡Felices Pascuas!; (Suedeză) Glad Pask!; (Turcă) Paskalya bayramınız kutlu olsun!; (Ucrainiană) З Великодніми святами!; (Vietnameză) Chúc Mừng Phục Sinh!

Comentarii

Csaba

16.04.2017 21:23

Dragi Ziaristi!Va multumim din suflet pentru acest articol!Sunt bucuros sa vad atata lume in fata bisericilor ardelenesti. Prin aceasta dam dovada ca la noi mai exista familie, dragoste de tara si respect pentru Dumnezeu.In aceste vremuri grele trebuie sa fim uniti indiferent de natiune! Va pot asigura ca uriasa majoritate din Ungaria au realizat cine sunt adevaratii prieteni (cehi, slovaci, polonezi si romani!) Sa demonstram impreuna ca pe meleagurile noastre bisericile nu se darama ci se ridica!Hristos a inviat! E adevarat!!!Un Paste fericit cu mute bucurii!Csabadin Ungaria   

Adauga comentariu