Vasu a cam belit carasul: CS U va trece în subordinea UBB!

Cluburile sportive studenţeşti înfiinţate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale (MEN), vor funcţiona, începând din noul an universitar, în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat, au anunțat, marți, reprezentanții Ministerului.

Potrivit unui comunicat remis marți, 17 septembrie 2019, MEN a decis trecerea cluburilor sportive studențești în subordinea instituțiilor de învățământ superior.

Decizia MEN vizează descentralizarea activității celor 30 de cluburi sportive studențești care există în prezent și a fost luată în ședința Executivului, de marți. Hotărârea de Guvern stabilește și forma de conducere a acestor cluburi.

„Directorul, care va avea și calitatea de ordonator terțiar de credite, va fi numit de rector, în urma promovării concursului organizat de instituţiile de învăţământ superior de stat, în maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ adoptat astăzi (marți – n.red.). Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului se fac prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior de stat, în condițiile legii”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, directorul clubului studențesc va încheia un contract de management pentru o perioadă de patru ani cu rectorul universității de stat, iar până la data organizării primului concurs public, conducerea executivă a clubului sportiv universitar este asigurată de directorul în funcție la data preluării.

Bugetul anual al cluburilor sportive universitare din subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat va fi aprobat de rector, se mai arată în decizia MEN.
 

Adauga comentariu