Validatoarele ”smart” din autobuze sunt nefuncționale pe banii și nervii clujenilor. Folosiți cu încredere transportul în comun, cel mai modern din țară!

Orașul SMART promovat de Emil Boc se dovedește că nu este chiar atât de SMART, cel puțin nu când este vorba de mijloacele de transport în comun. Sistemul de ticketing a dat rateuri încă de la implementare, iar problemele nu au fost rezolvate nici acum. În continuare călătorii se găsesc adesea în imposibilitatea de a valida cardurile sau biletele.

Desigur că acestea ajung să dea rateuri tocmai în orele de vârf, atunci când sunt cei mai mulți călători. Aparent, acestea nu au fost construite să reziste la un val atât de mare de călători. Un călător nemulțumit că nu reușea să își valideze biletul la niciunul dintre cele trei validatoare prezente în autobuz i-a comunicat acest aspect șoferului. Răspunsul acestuia a fost să nu mai bruscheze aparatele, deoarece acestea funcționează foarte bine. După alte încercări, călătorii s-au îndreptat spre vechile validatoare, cele mecanice, care încă mai sunt prezente în autobuzele mai vechi.

Aceste situații crează nemulțumirea și frustrarea călătorilor și nici nu îl ajută pe Emil Boc în promovarea transportului în comun. În ciuda declarațiilor pompoase privind un sistem de transport modern și eficient, încă există lacune care trebuie rezolvate. Boc ar trebui să recunoască existența unor nereguli pentru că transportul în comun să poată ajunge la nivelul pe care el îl promovează. Boc poate să spună același lucru de 1000 de ori, asta nu înseamnă că este adevărat sau că problemele dispar.

Un clujean consideră că această situație se datorează faptului că sistemul CTP utilizează carduri cu o memorie și chei insuficiente pentru astfel de validări. Adevăratul scop este ca aceste carduri să fie ulterior înlocuite cu unele mai bune, tot pe banii clujenilor.

Și ca și cum nu era suficient un singur aparat nefuncțional, au mai introdus o inițiativă SMART, achiziția biletelor contactless. Doar că adesea nici acestea nu funcționează, fie sunt blocate, fie nu mai există hârtie în imprimantă. Transportul public în Cluj-Napoca este SMART pe hârtie, în practică doar uneori.

Validatoarele nefuncționale reprezintă o pierdere pentru toată lumea. Călătorii sunt nervoși și pot ajunge chiar să fie amendați, iar Compania de Transport pierde și ea bani. Biletele și cardurile nevalidate reprezintă călătorii gratis, ori acestea sunt mult mai multe decât amenzile controlorilor de bilete.

Citește și:

Clujenii, “sechestrați” în transportul public în comun. #mobilitateinumană

sursa foto: facebook/clujulcivic

Adauga comentariu