Vaccinul antigripal nu se găsește în Cluj: nu este disponibil nici în farmacii, nici la medicii de familie

Vaccinul antigripal lipsește atât de la medicii de familie cât și din farmaciile clujene. Anul acesta numărul celor care doresc să se vaccineze este mult mai mare, speriați probabil de cele aproape 200 de decese înregistrate în sezonul trecut.

Din nou autoritățile din România nu reușesc să gestioneze eficient o campanie de vaccinare împotriva gripei, în condițiile în care exact cu aceleași probleme s-au confruntat și în ultimii ani.

Vaccinul va fi disponibil doar în a doua parte a lunii noiembrie

Farmaciile clujene speră să primească noi doze de vaccin antigripal, dar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla doar în a doua parte a lunii noiembrie. Aceeași situație se regăsește și în cazul cabinetelor medicilor de familie. Aceștia ar trebui să primească cea de-a doua tranșă a vaccinului antigripal după 20 noiembrie.

Primele doze de vaccin distribuite de Ministerul Sănătății au fost folosite în special pentru imunizarea personalului medical și a bătrânilor instituționalizați. Medicii de familie au primit doar o mică parte din vaccinurile solicitate. Aceste vaccinuri sunt administrate gratuit persoanelor din categoriile considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide.

DSP Cluj, cei care au responsabilitatea să repartizeze vaccinurile către cabinetele medicilor de familie, a adoptat atitutinea struțului, nedorind să ofere explicații privind lipsa vaccinurilor din cabinetele medicilor de familie.

Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de 1 500 000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200 000 mai mult față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.

În farmacii, prețul unei doze de vaccin este de 50-60 de lei.

Românii sunt sfătuiți să se vaccineze înaintea debutului sezonului gripal, însă acest lucru nu mai pare posibil. Anul trecut, primul caz de gripă a fost confirmat în 21 noiembrie. Puțin probabil ca toți doritorii să se poată vaccina până atunci, în lipsa vaccinurilor. România a fost din nou luată prin surprindere și nu a reușit să asigure dozele de vaccin antigripal necesare. Pentru cei care se vor îmbolnăvi în această perioadă, cine răspunde? Cine vor fi vinovații pentru o campanie de vaccinare gestionată din nou cu lipsă de profesionalism?

De altfel, deputatul Emanuel Ungureanu atrăgea atenția supra faptului că Ministerul Sănătăţii că a cheltuit 700.000 de europentru un vaccin antigripal care nu acoperă grupa de vârstă 6 luni- 3 ani, fiind deja livrate 50.000 de doze din acest vaccin. 

Citește și:

Emanuel Ungureanu acuză Ministerul Sănătăţii că a cheltuit 700.000 de euro pentru un vaccin antigripal care nu acoperă grupa de vârstă 6 luni- 3 ani şi anunţă că va sesiza DNA

Adauga comentariu