Untold otrăvește inima Clujului pentru a-și maximiza profitul

Untold aduce bani la Cluj. Da, pentru organizatorii care obțin un profit colosal! Pentru restul, firimituri. 

Orașul pune la dispoziția Untold întreaga infrastructură de care organizatorii au nevoie pentru un profit maxim cu o investiție minimă: Cluj Arena, Parcul Central, străzile închise din jur. Inima Clujului reprezintă infrastructura Untold, o inimă otrăvită astfel pentru toți cei care nu merg la festival. O inimă în care se toarnă, zile la rând, zgomote întreaga noapte, o inimă ale cărei artere sunt blocate, care îmbolnăvește și învrăjbește întregul organism, care este Clujul.

Cu nesimțire, Untold este organizat în fiecare an în buricul târgului, cu toate reclamațiile venite din partea a mii sau zeci de mii de clujeni, deranjați de închiderea ilegală a parcului, de zgomotele nocturne, în dezacord cu legea. Organizatorii Untold nu se sinchisesc nici de bolnavii internați în clinicile din apropiere și îi servesc și pe aceștia, an de an, cu sunetele sinistre emanate din boxele festivalului. Nici primarului nu îi pasă de clujenii de rând, calculul electoral dându-i probabil cu plus în favoarea celor care apreciază festivalul pentru că nu locuiesc în Centru și în zonele adiacente și astfel li se rupe de concetățenii lor.

Organizatorii Untold dau un „tun” anual din care scot profituri imense, folosind infrastructura Clujului, călcând în picioare iarba din Parcul Mare, gazonul de pe Cluj Arena și nervii a zeci de mii de clujeni, apoi pleacă liniștiți cu profitul, uneori și fără a-și plăti datoriile. E simplu: iei ce ți se oferă de-a gata, folosești bunurile publice în interes privat, apoi, după tine, potopul!

Soluția de bun-simț, care ar împăca și festivalierii și clujenii care nu au chef de Untold ar fi ca organizatorii să investească profitul în crearea unei noi locații pentru festival. Ar avea unde și cu ce. Terenuri virane lângă Cluj, care ar putea fi cumpărate, concesionate, închiriate, sunt destule. Pe un astfel de teren ar putea fi construit un mini-orășel Untold, care nu ar mai deranja pe absolut nimeni. În această locație s-ar putea distra nu 4 nopți, ci 4 luni la rând festivalierii, fără a le suna muzica în creieri celor care mai au și altă treabă și vor noaptea să doarmă liniștiți! Nu s-ar mai bloca traficul în tot orașul și bolnavii s-ar recupera în spitalele centrale fără bași în cap și în firele de la operație. În această nouă locație ar putea fi organizate chiar mai multe festivaluri pe an, ar putea fi aduse concerte mari, ar putea fi organizate târguri tematice și alte paranghelii. 

Cu o investiție, ce-i drept, majoră la început, ar putea fi realizate ulterior profituri chiar mai mari decât cele pe care li le aduce acum Untold organizatorilor. Numai că ar fi nevoie de muncă, de viziune, de bunăvoință și de asumarea unui risc, la fel ca în orice fel de business. Pentru că Untold, din moment ce aduce profit, teoretic, este un business. Practic, fără muncă, fără asumare de riscuri, Untold nu este însă un business, ci o țeapă. O țeapă groasă dată clujenilor care, prin taxele și impozitele, prin munca lor, susțin acest oraș care le întoarce vara contribuția, ca un mare scuipat între ochi, sub forma artificiilor și a răcnetelor, timp de 4 nopți la rând, sub forma străzilor și spitalelor închise pentru clujeanul de rând. 

Atâta timp cât Untold primește de-a gata infrastructura orașului, ia banii și pleacă, festivalul este o țeapă. O țeapă groasă, otrăvită, în inima Clujului. Așa că, stimați organizatori, deveniți, măcar acum, oameni serioși de business, creați-vă propria locație și nu aveți decât acolo să faceți festivaluri 365 de zile pe an, că nimeni nu o să vă aibă treaba! De țepari care să deranjeze însă un oraș întreg, o largă comunitate, nu avem nevoie! 

Clujul nu este bătaia voastră de joc, infrastructura orașului e a noastră, a tuturor, și nu doar a voastră, oricâți am fi noi și oricâți ați fi voi! Încetați să ne mai otrăviți orașul, doar pentru a vă maximiza profitul! Îndemn valabil și pentru primarul Emil Boc.

Comentarii

unu'

05.08.2017 16:28

Țărănușul din Răchițele a dovedit că nu e demn să conducă urbea noastră, ca unul ce afișează asemenea dispreț pentru locuitorii ei și mai cu seamă pentru copiii internați post operatoriu la Spitalul de Copii, ale cărui geamuri dau înspre parc. Viața lor și a părinților lor e un coșmar în aceste zile și nopți de groază.Până în Gheorgheni se aude bubuiala și nici Bună Ziua nu e scutită. Boc își bate joc de noi, pe banii noștri, iar căcățelul ăla pitic de organizator și securiștii din spatele lui rînjesc ca niște porci ce sunt. Vai de noi, dacă numai atât am putut scoate din rândurile noastre - e maidegrabă dejecția Clujului, nu emanația!

Oana Stoica

06.08.2017 09:11

Nu vă vrea nimeni aici!!! Luați-vă Untoldul și plecați cât mai departe. E a treia noapte în care nu se poate dormi în orașul ăsta. Am vorbit cu oameni din toate zonele Clujului. Sunt disperați. Decibelii au ajuns la un nivel insuportabil. Dincolo de faptul ca e o oroare de muzică. (muzică e puțin cam mult spus ). Dar oricum, putea să fie şi Metallica, deranjul e unul major. Boc, trezirea! Ăsta cred că e singurul care poate dormi pe orăcăielile infecte ale acestei manifestări anticulturale.

Unguresan Maria

06.08.2017 12:34

Oare de ce nu pot fi manipulati precum clujenii cei din Japonia, Elvetia,Austria,etc.Tot aici a prins bine si Caritas-ul.Cu concursul cui?D-le primar cred ca tocmai v-ati atras antipatia majoritatii clujenilor pentru ca cei veniti la porcaria de ,,festival''nu sunt localnici sunt veniti din lumea larga,pentru a vedea un ,,chici''...atata cultura au!!!Mizeria lasata in oras de turistii veniti la noi se vede peste tot...sau au facut ei curatenie?.Nu pot sa cred!!!Oricum,ati imbogatit  multa lume dar pe multi i-ati infuriat!MARE PACAT de acest oras!!! 

Adauga comentariu