Eveniment

Universitatea Babeș-Bolyai anunță un pachet de măsuri pentru sprijinirea studenților afectați de restricțiile generate de pandemie

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a adoptat măsuri noi de susținere a studenților afectați de suspendarea cursurilor față în față ca urmare a restricțiilor stabilite la nivel național.

În condițiile trecerii cursurilor în mediul online, conducerea UBB a decis luni, 30 martie 2020, să aloce 225.000 lei pentru acordarea unui spriijin financiar studenților care, în lipsa unui calculator personal, sunt în imposibilitatea de a participa la cursuri.

Suma este destinată achiziționării a 150 de computere personale destinate studenților eligibili pentru bursă de ajutor social, care nu au computer personal. Fondurile vor fi distribuite proporțional pe facultăți, în funcție de numărul cererilor depuse pentru acordarea burselor de ajutor social în semestrul al II-lea al acestui an universitar, cu respectarea prevederilor din Regulamentul de burse cu privire la ordinea de prioritate.

Valoarea alocației este de 1.500 lei/beneficiar.

De asemenea, conducerea UBB a decis să suplimenteze cu 500.000 lei fondurile alocate pentru acoperirea tuturor solicitărilor de bursă de ajutor social aferente semestrului II al acestui an universitar, suma totală alocată ajungând astfel la 2.000.000 lei.

În același timp, UBB a anulat propunerile de majorare a taxelor de școlarizare pentru anul universitar viitor și a decis plafonarea lor la nivelul celor aferente anului universitar 2019-2020.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *