Reportaj

Unde se duc cartile cand mor? Drumul scrierilor nedorite: de la cititori la "Purgatoriul" de la etajul 8 al BCU

O carte are viata ei si traieste prin cei care ii rasfoiesc paginile. Cand ele se ferfenitesc si randurile nu mai pot fi parcurse de ochii insetati de cunoastere, cartea isi incepe drumul spre nefiinta. Moartea cartii vine si pe cai laturalnice, o data cu uitarea si lipsa de interes din partea cititorului. La BCU, oamenii cartii cauta mereu sa le salveze. Le trimit la tara, unde ochi scaparatori de copii care nu au atatea bucurii stau gata mereu sa le soarba. Exista si un Purgatoriu al cartilor, etajul 8 al Fondului Lent, dupa care mai poate urma gradina reintrarii in circuit sau „focul” reciclarii.

In fond, cartile traiesc doar prin studenti si cercetatori, iar acum ei forfotesc ca intr-un furnicar in cladirea mareata a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Sunt cozi la ghiseul de la intrare, e macel la bufetul de la subsol, salile de lectura sunt aproape pline, iar angajatii alearga incolo si incoace cu carti in brate prin culisele intortocheate ale sediului.

Omul care conduce cartea a fost in tinerete jurnalist

Omul care coordoneaza tot drumul cartii pana la cititor lucreaza intr-o sala cu mormane de carti gata de a fi introduse oficial in “circuit”. Un domn respectabil pe care absolut toata lumea care trece prin biblioteca il saluta respectuos, de la cititori la reputati profesori universitari ai Clujului si care, in tinerete, a facut parte si din breasla ziaristilor clujeni. Mai exact, Valentin Orga este seful Departamentului Dezvoltare, Prelucrare si Conservare a Colectiilor, cam tot drumul pe care il face o carte la student, la cititor.

“Chiar la inceput, de asta m-am ocupat, de achizitii de carte. De asta sunt convins ca e rusinos sa iei o carte care dupa sase luni de zile sa o treci pe lista de excludere: inseamna ca politica de achizitii e proasta”, precizeaza el, din capul locului.

Potrivit acestuia, o prima categorie de carti care se “preteaza” pentru lista de casare sunt cele care sunt intr-o forma de perimare fizica sau morala.

Mutilarea cartilor

Fizic inseamna ca sunt distruse, prin utilizare repetata si neglijenta. Cel mai intalnit exemplu sunt cursurile. Acestea se imprumuta la sala sau la domiciliu, si, prin utilizari repetate, ajung ferfenita. Faptasii primesc diverse sanctiuni care ajung pana la suspendarea permisului o saptamana, doua, masura tragica mai ales in timpul sesiunii.

“Acum publicatiile nu mai sufera atat de mult in mainile studentilor. Se intampla foarte des insa in vremurile cand nu exista posibilitatea de a le fotocopia. Acum avem 6-7 copiatoare. Veneau multi studenti, aveam exemplare putine, se umplea sala, unii nu prindeau loc. Apareau atunci sublinieri prin carti. Sunt oameni care nu pot invata decat daca subliniaza. Cealalta varianta, mai periculoasa, era a celor care veneau si taiau pagini din carte”, detaliaza bibliotecarul.

Expozitie preventiva: carti desfigurate la parterul bibliotecii

Colegele sale au avut in urma cu cativa ani o initiativa inedita, dar de efect: organizau la parterul cladirii la inceputul anului universitar o expozitie cu cartile distruse, cu ceea ce era subliniat, rupt, taiat si distrus.

“Daca la nivel de cursuri sau de carte din bibliografia obligatorie a studentilor avem 10-20 de exemplare, ca se sublinia sau taia nu era asa mare drama: xeroxam, completam, legam si ramanea utila cartea respectiva. Problema era acolo unde era un singur exemplar. Daca ti-a smuls 5-6 pagini e deja o problema foarte mare. Trebuie sa apelezi la biliotecile din tara, sa iti faca ei xeroxurile si sa le trimita”, isi aminteste Orga.

Ce carti se rup de atata utilizare?

BCU are la subsol un atelier de legatorie unde cartile care se desfac sunt taiate, aranjate si copertate. Sunt documente care au ajuns pe la legat de doua, de trei ori, dupa care vestile sunt funeste: urmatoarea reparatie a lor nu mai e posibila.

“Albitura, acel spatiu intre pagini devine atat de mica incat, cusuta, nu mai poate reda tot textul. Cand ajung cartile in aceasta situatie, nu mai avem ce sa le facem”, explica acesta.

Intra aici, de pilda, cartile din bibliografia obligatorie.

“Cand eram eu student la istorie, aveam la bibliografia obligatorie foarte multe carti pentru cursurile fundamentale de istorie universala si aparuse la Meridian o colectie de arte pe care ne bateam. In anticariat se stia valoarea lor si costau enorm. Toti tabaram atunci pe cele de la biblioteca, le imprumutam de la unul la altul si le fisam la indigo. Au urmat generatii mult mai consistente care le-au impartit, deci va puteti imagina cum au ajuns sa arate”, a detaliat seful departamentului.

Cartile comuniste, primele victime

Foarte cerute si acum sunt volume care se cer parcurse de catre studentii Facultatii de Drept.  

“Sunt carti pe care noi am fost, intr-adevar, nevoiti sa le casam. Ma refer mai ales la cele de ideologie comunista. Am avut zeci de volume de drept constitutional din anii 70-80 pe care a trebuit sa le casam. Nimeni nu le mai voia, iar noi ne confruntam permanent cu lipsa de spatiu. E o lege, o regula, sa nu arunci exemplarul unic. Trebuie sa pastrezi in arhiva cate un exemplar din fiecare carte, in virtutea Legii depozitului legal”, detaliaza Orga.

Tot potrivit legii, inainte de casare, cartile in cauza trebuie sa fie propuse pentru donare catre cel putin trei institutii publice.

“In ceea ce priveste Dreptul Constitutional de care ziceam, nu a fost o problema sa il casam, pentru ca nu il mai voia nimeni”, puncteaza el.

Sunt si carti pe care nu le cerceteaza nimeni ani in sir.

„Fiecare carte din catalogul nostru are un istoric, se vede de cate ori a fost imprumutata. In aceasta formula, daca avem 5 exemplare si timp de 6-7 ani nimeni nu s-a atins nici macar o data de un exemplar, atunci se pune, intr-adevar, problema spatiului si scoaterea din circulatie. Intr-o prima faza, daca sunt 5, se pot scoate doua sau trei, dar scoaterea lor nu se face asa rapid. Legea ne obliga sa ofertam altor biblioteci. Daca lista noastra nu gaseste raspuns, atunci, fireste, le trimitem la casat. Si casarea se face cu reguli foarte stricte: e nevoie de aprobare de la Ministerului Educatiei. Nu ca vrea X sau Y sa isi faca loc in depozit, ci pe cale legala. Au fost cazuri in care ei au vrut sa le trimitem anumite exemplare ca sa vada daca intr-adevar erau distruse”, explica pe larg bibliotecarul.

Copiatoarele au salvat situatia

Dupa Revolutie, pe langa explozia de titluri aparute, a scazut foarte mult bugetul bibliotecii si, implicit, posibilitatea de a face fata cerintelor de achizitie de carte. Universitatea “Babes-Bolyai” (UBB) pe de alta parte, s-a extins foarte mult, sunt domenii mai multe si studenti mai multi.

In aceste conditii, bibliotecarilor le este foarte greu sa tina pasul, asa ca se adapteaza cum pot.

“Nu putem cumpara tot ce apare pe piata si atunci dam in anumite conditii acces si la depozitul legal si, mai ales, dam posibilitatea fotocopierii. In acest fel, nu mai e o problema sa subliniezi, nu mai rupi pagini”, a lamurit Orga.

O alta cale de salvare este donarea cartilor catre biblioteci mai saracute.

“Sunt situatii in care institutiile au nevoie de anumite carti din lista de casare si atunci le dam cu act de transfer. Totul trebuie justificat sub toate aspectele. Au fost cazuri in care multe biblioteci publice, comunale sau scoli au fost bucuroase sa primeasca anumite carti, din colectia Clasicii Literaturii Universale, de pilda”, si-a amintit acesta.

Digitalizarea scoate din uitare carti din vechime

Recent, un cititor a cerut o carte din perioada interbelica si a primit un exemplar cu pagini netaiate. In loc sa ceara ajutor pentru un instrument de taiat pagini, l-a rupt cu pixul, cu paginile in franjuri. Cartea a fost “finisata” apoi in atelierul bibliotecii.

Un rol important aici il are si procesul de digitalizare a fiselor si publicatiilor bibliotecii: promoveaza titluri de care cititorii poate nu aveam cum sa afle ca exista.

Nivelul 8: Fondul Lent al filialelor

O politica de baza a bibliotecii clujene este sa nu arunce nimic, decat atunci cand chiar nu mai este nicio solutie. Astfel a fost creat un asa-zis Fond Lent, a carui descriere pare un pasaj dintr-o carte de mister si conspiratie.

“Am creat in biblioteca un spatiu unde bibliotecarii aduc acele carti care circula foarte rar. O data aduse aici, ele raman in catalog cu o notita: Fond Lent, sau FL. Daca un student sau un dascal are nevoie de cartea asta i se spune ca nu o poate primi pe moment, ci doar peste o zi sau doua. In acel spatiu intra doar anumite persoane, gestionarii fondurilor respective si pe baza unui caiet: se noteaza, ca sa nu fie discutii. La nivelul 8 e Fondul Lent al Filialelor”, descrie Valentin Orga.

Urmatoarea miscare este calculata pentru momentul in care Facultatea de Chimie a UBB va primi va primi sediul fostei Banci Tiriac.

“La ultimul nivel va fi biblioteca filiala si am insistat pentru un spatiu mai generos pentru ca fondul lor lent sa mearga acolo si sa castigam spatiu”, dezvaluie seful de departament de la BCU.

Nu s-au mai facut casari de cativa ani

Si totusi, cartile gata de casat exista. Sunt depozitate intr-o gramada la un etaj superior la cladirii, legate in stive.

“Nu puteam sa le dam scolilor carti tiparite in conditii proaste, pe hartie de ziar si cerneala proasta. Chiar daca o dam gata curatata, nu e chiar sanatoasa”, justifica responsabilul.

Pentru ultimii ani, intrarile de carte la nivel anual in cadrul BCU merg undeva catre 60.000 de documente, unitati biliografice, cum le numesc cei din bransa. Asta inseamna carti, reviste, ziare.

“Iesirile sunt extrem de reduse. Noi nu am mai facut casari de circa 4-5 ani. Si acum avem stranse liste cu casari care ajung undeva la 6.000 de unitati. Foarte multe sunt cursuri de chimie si fizica, bibliografie de limba rusa din anii ’50, care nu mai e solicitata aproape deloc. In unele situatii, unele publicatii au suferit mici incidente. La economice, de pilda, s-a spart o conducta si ne-a stricat niste carti. Colegele au pus anumite carti in zona respectiva tocmai in ideea ca nu cumva sa se sparga, dar s-a intamplat. Nu a  fost o paguba mare, nici in perspectiva continutului cartii”, a dezvaluit specialistul.

Drumul cartii spre moarte

Procesul de casare este, de asemenea, unul bine stabilit. Se intruneste o comisie in acest sens care analizeaza listele.

Dupa ce trece de comisie, lista finala trebuie sa aiba aprobarea ministerului. Urmeaza o etapa mai delicata.

“O problema a legislatiei noastre e trimiterea la firmele care se ocupa acum cu maculatura. Inainte, hartia se ducea la intreprinderea de specialitate unde se duceau toate bunurile reciclabile. Noi suntem obligati sa le trimitem la topit si sa facem dovada unui decont. Daca am 6.000 de documente, trebuie sa am apoi dovada ca s-a platit pentru fiecare suma aferenta, care se vireaza in contul ministerului. Ni s-a intamplat sa vina un artist plastic care voia o cantitate de carti pentru o creatie, insa nu am putut sa il ajutam”, isi aminteste bibliotecarul, cu regret.

Nu se plateste mult pentru publicatiile date la reciclare. Cartile sunt receptionate la kilogram, iar pretul unuia ar fi de 20-35 de bani.

“Francezii, de pilda, au o alta formula: ceea ce elimina din fonduri, se pune in vanzare. Noi nu avem si aceasta posibilitate, ci doar alternativa sa le casam. In anii ’90, maculatura se trimitea la fabrica, iar biblioteca primea in contul ei hartie. Noi suntem mari consumatori de hartie”, a explicat Orga.

BCU primeste foarte multe donatii, pe care nu le refuza niciodata.

“Au fost biblioteci integrale, ale unor personalitati mari din Cluj, dar si a unor oameni simpli. Am primit recent una de peste 2.000 de exemplare. Omul era pasionat de lectura si a avut si posibilitati. Noi am acceptat, dar cu o conditie: nu retinem tot. Le trimitem spre biblioteci publice, comunale, sau dublam anumite exemplare care s-au uzat. Acceptand multe carti, am evitat, astfel, sa ne incarcam”, a explicat acesta.

Episoade care le-au dat bibliotecarilor fiori

Au fost si intamplari de roman politist legate de carti de la BCU.

“Intr-o vreme primeam fond de carte de la Consiliul Britanic. La un  moment dat, prin ’98, o jurnalista a gasit la un anticar, de undeva din zona Filologiei, carti in engleza, spectaculoase, cu stampila de la Consiliul Britanic, iar anticarul i-a zis “iti dau un sac”. Ea a cumparat o carte, a mers la consiliu, ei i-au spus ca nu poate fi decat de la noi, asa ca a venit apoi direct la noi. Am verificat si noi, la randul nostru, nu le-am gasit pe nicio lista. Am intrat in panica putin, insa am descoperit ca fusese un lot de la noi, casat, care ajunsese la o firma de reciclare, iar omul a selectat cateva si a umplut un sac si a dat sa le valorifice”, povesteste Orga.

Alta data, cineva a adus o carte din perioada interbelica cu stampila BCU gasita la o taraba.

“Am cautat-o, fusese transferata la arhiva, pentru ca nu cadra cu anii ’70 si se pare ca a fost sustrasa. Am cercetat si am gasit ca a fost depusa la anticariat pe un nume si o serie de buletin al unui tip care lucrase candva la arhive, dar decedase de ani buni. Anticarul a fost elegant si ni le-a restituit”, a relatat Valentin Orga.

Una peste alta, responsabilul cu circutul cartii din BCU se declara impotriva casarii. Moartea cartii nu are finalitate. Chiar daca inseamna casare, reciclare, si, poate, intoarcere in circuit.

“In urma cu zece ani nu aveam voie sa casam o carte care a stat in biblioteca mai putin de trei ani. Acum, noua regula prevede o perioada de sase luni, dar nu am avut asemenea situatie. Ar insemna ca politica de achizitii e proasta. O carte isi are o viata in biblioteca, un anumit numar de ani”, este de parere bibliotecarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *