Un medic de la Spitalul Penitenciar Dej, diagnosticat pozitiv cu coronavirus. Doi deținuți aflați în Penitenciarul Gherla, în izolare

Un medic de la Spitalul Penitenciar Dej a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus. În acest moment are loc o anchetă epidemiologică urmând să fie testați toți deținuții internați și tot personalul spitalului. 

”E anchetă în curs acolo, vom testa tot personalul și toți deținuții, deși Doamna doctor a intrat în contact doar cu doi deținuți, cu masca și mănuși. Pentru siguranță am luat aceasta decizie”, a declarat prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

Ziar de Cluj a luat legatura cu peniteciarul Gherla, care a menționat că la nivelul Penitenciarul sunt doi deținuți care s-au întors recent de la spital, aceștia fiind izolați în spații destinate triajului medical. 

Medicul diagnosticat pozitiv s-ar fi infestat din Reteag, acolo unde se află unul dintre focarele de infecție cu COVID-19 din județ.

Adauga comentariu