Tun de 10 milioane de euro dat de Ministerul Transporturilor, profitând de starea de urgență. Octavian Niculescu, denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea, câștigă lozul cel mare

Firmele Tehnoplus și Ducos Trading au câștigat câteva licitații de la Ministerul Transporturilor în valoare de peste 10 milioane de euro. Contractele au fost atribuite fără a se organiza vreo licitație publică, reprezentanții firmelor fiind chemați să semneze contractele pe motiv de extremă urgență.

De altfel, la toate contractele din această perioadă, prin intermediul cărora Ministerul Transporturilor își utilează spitalele cu aparatură medicală, oficialii s-au prevalat de situația de extremă urgență pentru a nu organiza licitații.

”În contextul epidemiologic actual cu declararea pandemiei de către OMS si introducerea acestei noi patologii în alerta internațională și ținând cont de prevederile Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României procedura de atribuire aleasă este Negociere Fără Publicare Prealabilă (N.F.P.P.) conform prevederilor art. 104 alin. (1) lit. c)  din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare”, este explicația oficială, potrivit gazetadecluj.ro

Contractele pentru monitoare (Furnizare Monitor functii vitale ATI tip 2 – 178 buc – valoare 12.945.050 lei, fără TVA, Furnizare echipamente medicale – Carucior Troley de urgenta – 24 buc, Troley terapie intensiva – 53 buc, sistem reglare temperatura – 11 buc, Pat terapie intensiva – 120 buc, sistem transfer pacienti – 34 buc. – valoare de 12.997.512,8 lei, fără TVA, și Contractul pentru ventilatoare mecanice (Furnizare ventilator mecanic tip 1 – 112 buc) – 20.636.000 lei, fără TVA, au fost atribuite, fără licitație, firmelor Ducos Trading și Tehnoplus.

Ministerul Transporturilor a încercat să ascundă beneficiarul contractelor

Inițial, pe Sistemul de achiziții publice apăreau ca fiind câștigătoare două alte societăți comerciale, de mică anvergură, din județele Mureș și Ilfov. Însă, după ce reprezentanții firmelor au fost contactați, s-a dovedit că greșeala venea din partea reprezentanților Ministerul Transporturilor care ar fi introdus greșit datele.

Datele respective nu pot fi introduse greșit pentru că sistemul electronic de achiziții are o serie de reguli care trebuiesc respectate pentru ca un anunț să fie publicat. Plus că, firmele care au ajuns dintr-o ”eroare” să fie publicate ca fiind beneficiarele contractelor nu au avut niciodată vreo relație contractuală cu Ministerul Transporturilor și nu aveau ca obiect de activitate furnizarea de echipamente medicale. Publicarea anunțurilor respective în mod eronat a fost, de fapt, o încercare de a ascunde adevărații beneficiari a contractelor.

”Vă mulțumim pentru că ne-ați atras atenția asupra acestei erori. Nu știu cum s-a întâmplat să apară firmele respective în locul adevăraților câștigători. Dar vom remedia greșelile”, au declarat reprezentanții Ministerului Transporturilor. Întrebați despre cum a putut apărea o eroare de acest gen ei au spus că nu știu.

Denunțătorul lui Pintea recompensat cu contracte de milioane fără licitație

Firma Tehnoplus Medical îi aparține lui Octavian Niculescu, iar Banca Mondială a acuzat-o oficial de corupţie şi a exclus-o de pe lista proiectelor finanţate de ea.

Banca Mondială a descoperit, în urma unei anchete proprii, că Tehnoplus Medical SRL a dat o șpagă de circa 170.000 de euro unui spital din România pentru atribuirea unui contract de furnizare de echipamente. „Conform probelor identificate în cadrul cercetărilor, Tehnoplus a acordat ca mită suma de 168.860 euro în schimbul atribuirii unui contract de furnizare de echipamente”, a anunţat Banca Mondială. Cu toate acestea, niciun parchet nu a anunțat deschiderea vreunei anchete vizând firma lui Octavian Niculescu.

La sfârșitul lunii februarie, în urma unui denunț verbal făcut de Niculescu procurorului DNA Marian Drăgulescu, a apărut dosarul în urma căruia Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a fost prins când lua mită. În unele medii, rolul pe care patronul Tehnoplus l-a jucat în cadrul acestei anchete poate fi denumit ”agent instigator”.

Compania la care Octavian Niculescu este unic asociat şi administrator bifează însă constant performanţe financiare. Numai în ultimii cinci ani, Tehnoplus Medical SRL a înregistrat un profit net total de 58,2 milioane de lei, echivalentul a 13 milioane de euro. Clienţii firmei sunt spitalele din toată ţara, inclusiv cele ale SRI şi SIE, pentru care livrează absolut orice, de la pansamente şi seringi, la mobilier şi aparatură medicală, până la secţii şi săli de operaţie la cheie. Octavian Niculescu mai apare în două firme: Hospital Project & Consulting SRL şi Protruck Transport SRL.

Potrivit unor informații, Ovidiu Niculescu ar fi internat acum pe fondul unor probleme cardiace.

Fostul partener de afaceri al lui Streinu Cercel ia 20 de milioane de la Ministerul Transporturilor

Contractul pentru ventilatoare mecanice (Furnizare ventilator mecanic tip 1 – 112 buc) a fost dat firmei DUCOS TRADING SRL. Valoarea lui este de 20.636.000 lei, fără TVA.

Compania Ducos Tradig, care a realizat importul pentru Unifarm, este deținută 50% de Ion Berciu,  același personaj despre care RISE Project a dezvăluit în 2016 că a fost partener de afaceri într-un offshore cipriot cu Streinu-Cercel.

Redăm mai jos un fragment din investigația publicată de Libertatea: ”Unifarm a recunoscut pentru Libertatea că a cumpărat 1,2 milioane de măști, fără licitație, și le-a distribuit în 113 spitale. Măștile tip FFP2 respective sunt produse de compania de pamperși Daddy Baby în China și au fost declarate drept periculoase, neconforme și interzise în Uniunea Europeană.

”Cea mai mare parte a cantităților a fost deja retrasă”, spune compania Ministerului Sănătății. 1,2 milioane de astfel de măști au fost cumpărate, prin încredințare directă, de Unifarm de la un importator, care la rândul lui le-a cumpărat de la Daddy Baby din China.

“Numele firmei care a importat și a fost notificată pentru retragerea acestora este Ducos Trading SRL, care va și înlocui aceste produse cu unele conforme”, a comunicat Unifarm pentru Libertatea.

Fondată în 2007, Compania Ducos Trading SRL are o cifră de afaceri de 12,2 milioane de euro pe 2019 și un profit de aproape două milioane de euro din livrarea de materiale medicale către spitalele publice. Compania a avut, până la finele lui 2019, 605 contracte câștigate în sistemul electronic, conform termene.ro, care folosește un agregator al Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Din portofoliul Ducos nu lipsesc marile spitale bucureștene, precum Universitar, Marius Nasta, Colentina, Bagdasar-Arseni și spitale județene din țară.

Cei doi proprietari, cu câte 50% fiecare, sunt Jan Ionică și Ion Berciu. Jan Ionică este un om de afaceri din Turnu Severin, partener de afaceri și vechi prieten cu Cristian Burci, conform Evenimentului Zilei. Ion Berciu este același personaj despre care RISE Project a dezvăluit în 2016 că a fost partener de afaceri într-un offshore cipriot cu Streinu-Cercel, directorul Institutului Matei Balș.”

sursa: gazetadecluj.ro

Adauga comentariu