Tișe vrea să mute Serviciul de Permise și Înmatriculări în Someșeni, pe locația noului Park and Ride

Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii tehnico-economici în vederea realizării parcării de tip Park and Ride situată pe strada Traian Vuia. Proiectul realizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca este promis de mai mulți ani atât de Tișe cât și de Boc. Președintele Alin Tișe a anunțat că acolo vor fi construite și două corpuri de clădire, iar unul dintre ele va putea găzdui serviciul de Permise și Înamtriculări. 

”În condițiile în care se discută despre descentralizarea Serviciului de Înmatriculări și Permise, se intenționează să fie trecute în subordinea Consiliilor Județene. Fiind vorva și de o parcare generoasă, s eva putea muta în corpul 1se va putea muta acolo actualul Serviciul de Înmatriculări și Permise. În cazul în care râmân mai departe la Prefectură ne vom gândi la un parteneriat cu Prefectura, urmând ca și în această situație să venim în sprijinul lor și să acceptăm în forma unui contract mutarea acestor servicii în acest corp”, potrivit lui Alin Tișe.

În ceea ce privește proiectul Park and Ride vor fi amenajate: un sens giratoriu de mare viteză cu „turbo-girație”, un acces rutier rapid din drumul național printr-o bandă de decelerare, un terminal tip „autogară” care va adăposti spații de așteptare călători acoperite, zone de servicii publice, copertine acoperite pentru autobuze, o parcare cu un număr total de peste 860 de locuri, opt peroane pentru autobuze, o stație de transport pentru transfer rapid, trotuare pietonale, o stație de bike sharing cu dotările și infrastructura aferentă, piste pentru biciclete, stații de încărcare autoturisme electrice, locuri dedicate în exterior pentru car-sharing, semnalizări orizontale și verticale pe întreg tronsonul, spații verzi perimetrale, etc.

 În ceea ce privește finanțarea acestei facilități, Consiliul Județean Cluj va aloca un buget total, multianual, în valoare de 62.306.236 lei cu TVA inclus. Din această sumă, minim două milioane de lei vor fi alocați în cursul acestui an, minim 25 de milioane în anul 2021, iar diferența va fi repartizată în anul 2022, când obiectivul urmează a fi finalizat.

Adauga comentariu