TIFF ar putea avea loc anul acesta, cu un număr foarte mic de spectatori. UNTOLD și Electric Castle mai mult ca sigur vor fi anulate

Organizatorii UNTOLD evită să spună clar că anul acesta nu va avea loc festivalul, organizatorii TIFF speră la o ediție cu un număr foarte mic de spectatori, iar organizatorii Electric Castle nu au ieșit deocamdată cu niciun anunț public. Toți speră la o prevedere legală minune după data de 15 mai, dar este clar că așa ceva nu se va întâmpla. Primarul Emil Boc a declarat astăzi că TIFF ar avea o șansă, însă celelalte evenimente nu au nicio șansă de organizare în forma de până acum.

Primul festival de mare amploare care ar fi trebuit să aibă loc anul acesta în Cluj-Napoca este TIFF, programat pentru 29 mai – 7 iunie. Soarta celui mai mare festival de film din România este sub semnul întrebării. Ar putea avea totuși loc, dar în condiții excepționale. Teoretic este posibil, practic Guvernul va decide odată cu încheierea stării de urgență.

“TIFF-ul se pare că scapă pentru că ei au posibilitatea sa facă niște vizionări de film prin respectarea distanțării sociale – pui scaunele la doi metri distanță, spectatorii poartă măști, nu interacționează direct. Teoretic, TIFF ar fi posibil să aibă loc”, a declarat, astăzi, primarul Emil Boc, în cadrul unei emisiuni online.

În urmă cu câteva zile, Tudor Giurgiu, președintele TIFF spunea că așteaptă decizia autorităților și urmărește tendințele festivalurilor similare din Europa.

„Tragem cu ochiul la ce spun autoritățile, ne uităm să vedem ce fac alte festivaluri, care e dinamica organizării de evenimente similare în Europa. Ieri, spre exemplu, am văzut că cei de la Sarajevo, care fac un festival de o amploare comparabilă cu a noastră, vor face festivalul între 14-21 august parcă, cu mai puțini oaspeți, dar sunt ferm hotărâți să îl facă în datele alea. Cumva ăsta e și planul nostru, nu de a îl sacrifica, de a îl face integral online, cred că e un model de eveniment care nu s-ar potrivi TIFF-ului. Un festival de film e o bucurie a celor care participă, a publicului, e un anume tip de socializare, care se întâmplă acolo, în momentul în care te uiți la film. Sigur, în anul ăsta probabil va fi o socializare la ceva distanță unul de altul, dar nu îmi imaginez alt mod de a face TIFF-ul decât așa cum era, la o amploare probabil mai mică, cu mai multe locații în aer liber, cu locații mai puține de interior, unde probabil va trebui să nu mai contăm pe capacitatea integrală a sălii, respectând toate măsurile care vor fi. Deci va fi un TIFF diferit, mai mic ca amploare, dar păstrăm specificul. Nu îmi imaginez deloc soluția online, pentru că ar însemna să sacrificăm ce are brandul TIFF în ADN-ul lui”, a declarat Tudor Giurgiu, pentru culturaladuba.ro.

UNTOLD, Electric Castle, Jazz in the Park și alte evenimente similare sunt imposibil de organizat în formula știută. Cel mai probabil anul acesta vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat cu marile festivaluri din Europa.

“Pentru celelalte, situația devine complet diferită și delicată. Este clar că în forma în care au fost nu vor putea fi organizate. Toată această industrie are de suferit la nivel național. Plus că are multe conectivități. Trebuie gândită o strategie pentru că oamenii au nevoie de spectacole, indiferent cât va dura coronavirus. Oamenii nu pot fi extrași din viața socială. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu Filarmonica, Teatrul, spectacole de altă natură. Aici este rolul Guvernului să intervină cu forme de sprijin pentru fiecare în parte”, a mai spus Boc.

Organizatorii UNTOLD nu le-au oferit un punct de vedere clar festivalierilor și nici nu le-au oferit posibilitatea să își recupereze banii pe bilete și abonamente în cazul în care nu doresc să participe la edițiile viitoare. Speră că Guvernul le va da undă verde pentru ediția de anul acesta, deși este clar că acest lucru nu se va întâmpla. Așa cum Guvernul s-a aliniat prevederilor europene pe parte sanitară pentru evitarea răspândirii coronavirus, tot așa va lua model măsurile altor guverne și în ceea ce privește organizarea de evenimente cu un număr foarte mare de spectatori.

“În această perioadă, cu toții avem întrebări, cu toții căutăm răspunsuri. Singurele certitudini sunt faptul că, în acest moment, festivalurile UNTOLD și NEVERSEA nu sunt anulate și că reprezintă, în acest an, speranța și miracolul în care cred foarte mulți oameni. Totodată, o altă certitudine o reprezintă faptul că vremurile pe care le trăim sunt cu totul excepționale. Și, din păcate, nimeni nu are răspunsul la întrebarea “când se va termina?”. Ca organizație responsabilă, așa cum am fost și până acum, avem o datorie față de oameni în general. Avem datoria de a trata orice posibilă decizie legată de evoluția festivalurilor din acest an, cu maximă responsabilitate, punând sănătatea oamenilor pe primul loc. Vă asigurăm că orice decizii vom fi nevoiți să luăm în perioada următoare, suntem cu totul conștienți de momentele dificile prin care trece întreaga planetă și vom respecta cu totul deciziile și recomandările autorităților, cu privire la felul în care va trebui să tratăm situația celor două festivaluri, în acest an”, au afirmat, printre alte, organizatorii UNTOLD, în urmă cu două zile.

Adauga comentariu