PORTRET

Teohar Mihadaș, unul dintre puținii profesori clujeni cu har, și povestea înființării Liceului Avram Iancu

Teohar Mihadaș e unul dintre puținii profesori clujeni cu har, o personalitate ce a influențat destinele și a format caracterele majorității elevilor ce i-au trecut prin bănci. Deși a fost întotdeauna un cadru didactic de elită, a ales, atunci când i s-a oferit ocazia, să pregătească și elevi corigenți sau cu probleme, pentru a demonstra că se poate face performanță pornind de la orice nivel.

Însă, constatând că școala românească nu promovează performanța, ci mediocritatea, a ieșit din învățământ, la cerere, iar când a avut o tentativă de a se întoarce, a constatat că, în ceea ce devenise învățământul, nu mai era locul său. Ar fi fost dificil să revină într-un sistem autofag, supus inaniției din toate punctele de vedere, ce doar își consumă și devorează valorile; asta, deși fusese un profesor de excepție, director de școală și întemeietorul Liceului ,,Avram Iancu”. 

Tatăl său i-a rupt caietul de compuneri, așa că a ales matematica

Teohar Mihadaș s-a născut în Bistrița, în 1956, iar familia s-a mutat în Cluj, în 1960. A urmat Liceul ,,Nicolae Bălcescu”, apoi Facultatea de Matematică, UBB, absolvită în 1979, cu lucrarea de diplomă cu nota 10.

Povestea alegerii matematicii e la fel de interesantă ca și cariera sa ulterioară:

,,Pe clasa a șasea, a șaptea, am făcut o compunere de care eram foarte mândru și m-am dus la tatăl meu, care era scriitor, cu intenția vădită să mă laude. S-a uitat peste ea și a văzut «s-au dus» fără liniuță, mi-a rupt caietul și a zis că el nu ține pe lângă casă agramați, și atunci am jurat că eu nu voi mai avea încercări literare de niciun fel și voi face ceva ce să îi pot povesti tatălui meu, orice, că oricum nu va pricepe nimic, și varianta era matematica.”

Teohar Mihadaș a făcut și foarte mult sport, handbal, judo, tenis, scrimă, așa că în primii ani de învățământ era confundat adesea cu profesorul de educație fizică. 

A ales o școală de corigenți pentru a-și dovedi harul pedagogic

Profesorul debutant Teohar Mihadaș a fost repartizat direct în Cluj pentru că,  pe vremea aceea, repartizarea se făcea pe țară, în ordinea mediilor, iar el avea o medie foarte bună, peste 9.

A prins repartiție la Școala Generală 21, care după 2 ani s-a scindat în Școala 20 și Școala 21, la Școala 20, după această scindare, fiind trimise clasele slabe, formate din copii cu probleme de comportament și din elevi corigenți.  După doi ani de predat, Teohar devenise deja destul de cunoscut în Cluj, ocupându-se și de pregătirea lotului olimpic al județului la nivel de gimnaziu, așa că a fost rugat să rămână la Școala 21, dar a refuzat, alegând Școala 20:

,,Era o provocare pentru mine, pentru un dascăl era o provocare sută la sută, foarte incitantă, pentru că dacă reușeam să fac din elevi care erau corigenți, care nu învățau, care aveau tot felul de deviații comportamentale, dacă reușeam să scot ceva, însemna că  aveam oarece legătură cu dăscălia, pentru că e foarte ușor să lucrezi cu copii care sunt preocupați a învăța și a asimila cunoștințe noi, a căror familii se preocupă și îi îndrumă și acordă mare atenție și importanță studiului, și este dificil și interesant să lucrezi cu copii care provin din familii dezorganizate, pentru care învățătura nu reprezintă un obiectiv în sine, sau care sunt total dezinteresate de soarta copiilor lor.”

După 2 ani de activitate la această școală, la Generală 20 au început să vină copii din Centru, din Mărăști,  unii traversând Clujul pentru ca să ajungă la școala pornită inițial drept una pentru corigenți.

După Revoluție, Teohar Mihadaș s-a  transferat la Liceul Barițiu, și a fost un trimestru inspector de specialitate. A renunțat să continue activitatea de inspector, pentru că, atât el, cât și colegul său, Viorel Lupșor, au refuzat să susțină examenul de inspector, pe  motiv că niciun criteriu de selecție nu viza competențe profesionale și aptitudini didactice, fiind un examen la latitudinea inspectorului general, pentru a-și putea acesta alege pe cine vrea.

În 1996 a ieșit din învățământ, la cerere

Ulterior, Teohar Mihadaș a mai activat la Barițiu încă vreo 3-4 ani, mai apoi fiind delegat  ca vicepreședinte la CPUN, însărcinat cu probleme ale învățământului, sănătate și cultură, unde a stat timp de 9 luni, până la dizolvare, fiind implicat în toate problemele acute de la acea vreme, inclusiv în conflictul privind scindarea școlilor maghiare și române. 

A revenit la catedră în toamna anului 1990, iar în 1996 a ieșit din învățământ, la cerere, intenționând să inițieze o editură didactică:

,,În tot decursul anilor de profesorat, fiind responsabil cu lotul olimpic al județului, la finalele pe țară, delegațiile făceau schimburi de reviste pe care le scoteau pe plan local. Am fost realmente revoltat că până și comuna Grințieș din județul Neamț avea revistă de matematică, iar al doilea centru universitar din țară nu avea.”

O editură și o școală de elită, pentru elevii cu aptitudini deosebite

Împreună cu un colectiv de profesori din învățământul preuniversitar și universitar, Teohar a înființat editura Mondomat, intenționând a pune pe picioare o editură cu caracter didactic și o școală particulară axată pe formarea, descoperirea și instruirea elevilor cu aptitudini deosebite, un fel de școală de elită din punctul de vedere al calităților intelectuale ale elevului, și nu din perspectiva situației materiale a părinților:

,,În această idee un an de zile am făcut pregătire singur, cu elevii claselor a opta, pe trei grupe valorice, sâmbăta și duminica, unde, la sfârșitul fiecărei luni, se dădea un test: cei care luau peste 8.50 treceau într-o grupă  valorică superioară, iar cei care luau sub 8.50 cădeau într-o grupă valorică inferioară.”

Acțiunea a avut un succes remarcabil, participând peste 80 de copii. Avea scopul de a pune prima cărămidă la viitoarea școală particulară, Teohar intenționând a continua și anul următor ceea ce începuse, împreună cu colegi de alte materii, iar, după ce apăreau și rezultate,  urma a se înființa și școala:

,,Am luat-o invers, întâi să dovedim că știm, și după școala, și țin să precizez că această activitate de un an de zile am prestat-o fără pretenții financiare din partea părinților.”

În ciuda acestui fapt, deși deja începuse moda cu orele suplimentare, pe la începutul ultimului trimestru, Teohar Mihadaș a primit o hârtie de la Inspectorat, semnată de Victor Drăgoi, inspectorul general, prin care i se interzicea să mai desfășoare această activitate:

,,Le-am comunicat părinților, la  care revolta a fost totală, s-au dus peste el la inspectorat și nu s-a discutat în termeni blânzi, din câte am auzit: «Cum, acest om face gratis, vedem rezultate, iar pe cei care dau pe bani nu îi interziceți?»”

Totuși, după un an, Teohar Mihadaș a renunțat și  la ideea de editură, și la cea de școală particulară, pentru că în noua  lege care apăruse se impunea  ca angajații școlilor particulare să fie profesori  titulari, iar, la  nivelul anilor ’91-’92, nimeni nu ar fi renunțat la titulatura din învățământ pentru o școală particulară.

După ce a ieșit din învățământ a încercat tot felul  de afaceri, predarea matematicii rămânând doar ca un mod de relaxare, mai fiind încă solicitat de foști elevi sau de colegi și prieteni, pentru a le ajuta copiii la examenele de capacitate sau bacalaureat.

Teohar Mihadaș a avut și o  tentativă de a se întoarce, și-a depus dosarul de suplinitor, a dat examen, a luat peste 9, urmând să fie repartizat undeva la o școală:

,,A rămas ceva post pe la Mărișel, dar nu avea sens, și am realizat că nu mai am loc în învățământul actual, pentru că modul cum văd eu educația unui tânăr nu mai corespunde cu ce se întâmplă în școlile românești și nu se poate face performanță, când ți se impune mediocritate.”

Înființarea Liceului Avram Iancu

În decembrie 1989, reprezentanții UDMR-ului au depus la Inspectoratul Școlar 42 de revendicări pe teme etnice, în ceea ce privește învățământul clujean, la discuții fiind chemat și Teohar Mihadaș, care le-a replicat că un organism provizoriu nu poate decide ceva stabil, rugându-i să aleagă maxim 3 puncte, care să fie supuse discuției. 

Reprezentanții UDMR-ului au acceptat această idee și au înaintat 3 revendicări, cea mai importantă fiind ca, în județele în care există populație maghiară, inspectorul general adjunct să fie maghiar și să aibă un cuvânt hotărâtor, în momentul în care se decide înființarea unei noi școli. Mai  cereau, de asemenea, și scindarea școlilor, pentru că  Ceaușescu, cu doi ani înainte de Revoluție, a înființat în școlile maghiare clase românești, iar ei solicitau ca toate acele clase să fie trimise înapoi la școlile  românești.

Cei de la UDMR au publicat în ziarul propriu faptul că sub semnătura Inspectoratului Școlar și a CPUN s-a aprobat scindarea școlilor, la mijlocul anului  școlar, astfel începând scandalul.

Teohar Mihadaș (împreună cu  Mariana Stoica), a mers la Ministerul Învățământului, unde i s-a pus în față o hârtie deja semnată de către reprezentanții ministerului, prin care se confirma faptul că în județele cu populație maghiară inspectorul adjunct trebuia să fie de limba maghiară și, în plus, avea drept de veto cu privire la deciziile inspectoratului școlar:

,,L-am întrebat, făcând pe neștiutorul, pe domnul ministru, ce-o fi aia veto? Răspunsul dânsului a fost că, dacă se hotărăște să se înființeze o școală nouă în județul Cluj, dacă nu se face și o secție maghiară, inspectorul maghiar va zice veto. La care, i-am răspuns, domnule ministru, veto nu este un drept, este un privilegiu de forță, de care beneficiază cei puternici, și în momentul în care se pronunță cuvântul veto, problema aceea nu se mai discută niciodată.”

În ciuda argumentelor lui Teohar Mihadaș, hârtia a fost semnată de către toți factorii de decizie, motiv pentru care acesta a plecat deziluzionat din clădirea ministerului. Dar, obținuse totuși, și ,,o mică” victorie:

,,Am reușit să obțin semnătura ministrului pentru înființarea Liceului Avram Iancu în fosta clădire a Școlii de Partid, ce înainte a fost Școala Normală de Băieți, clădire pe care, la vremea aia, se bătea Judecătoria, Armata, SRI-ul, toți, și împreună cu Mariana Stoica am dictat titlul acestui liceu: Liceul Teoretic Avram Iancu, cu predare în limba română, cu  clasele I-XII.”

Denumirea și structura dictate au fost foarte importante, pentru că, după înființarea liceului, directoarea Liceului Brassai, a cerut să fie transferate clasele românești de seral la Avram Iancu. Doar că, prin actul de naștere, noul liceu nu avea seral.

Deși avea ordinul de înființare al Liceului Avram Iancu, Teohar Mihadaș l-a ținut în sertar vreo 2-3 luni, ,,cam din martie, până prin mai 1990”, dorind ca noul liceu să ia ființă doar la începutul  următorului an școlar.

Clădirea Școlii de Partid a fost sigilată  de armată după evenimentele din 21-22 decembrie, și era încă sigilată la acel moment. În școlile maghiare unde existau clase românești izbucneau permanente conflicte între elevii maghiari  și români, așa că, prin luna mai, câteva clase de la Generală 19, împreună, părinții, cu învățătorii și cu elevii, au luat o inițiativă pe cont propriu, au mers la Școala de Partid, au rupt sigiliile Armatei și s-au instalat în clădire.

Reacția Armatei a fost una vehementă, așa că, în acel moment, Teohar Mihadaș a fost obligat să facă public ordinul de înființare al Liceului, dat cu două luni înainte de Ministerul Învățământului, și așa a luat ființă Liceul Avram Iancu. Tot Teohar a fost și inițiatorul și organizatorul ceremoniei de dezvelire a statuii bustului lui Avram Iancu, ce se află în fața școlii, bust făcut de un artist plastic clujean, Alexandru Lupu.

,,Mi-am dorit, și se pare că ceea ce mi-am dorit s-a și întâmplat – mi-am dorit să devină un liceu de prestigiu și se pare că la ora actuală e unul dintre cele mai apreciate licee. Și încadrarea la început a fost cu profesori cu renume în Cluj”, spune cu satisfacție cel fără de care  acum liceul nu ar exista.

,,Identitatea românească”

Teohar Mihadaș a mai făcut parte dintr-o fundație înființată la București, ,,Identitatea românească”, împreună cu Radu Beligan, Sorin Roșca Stănescu, Răzvan Teodorescu, Rucăreanu, Mircea Diaconu, Colea Răutu și George Dinică, fundație prin care se încerca crearea unui centru de excelență în care să fie adunați toți tinerii super dotați din România, indiferent de domeniu, de la arte până la științe:

,,Ideea era ca în final acest centru să devină unul de impresariat al valorilor românești, pentru ca să nu ne vindem cea mai prețioasă resursă pe care o avem, inteligența, să nu o dăm pe gratis.

Academicianul Grigore Moisil spunea un lucru care este valabil și în ziua de astăzi: România și poporul român sunt două entități sărace, care nu sunt capabile, din lipsa disponibilului de numerar, să facă industrializare la nivel performant. În schimb, zicea el, dați-le românilor o foaie de hârtie și un creion, să scrie ce gândesc, și vindeți ceea ce scriu ei.

Un sistem de învățământ performant trebuie să asigure cadre pregătite pe domeniile cheie

În opinia lui Teohar Mihadaș, un sistem de învățământ sănătos ar trebui pornit de la un nivel guvernamental și politic, la care ar trebui să se contureze profilul viitorului cetățean român, bazat pe analize profunde în ceea ce privește potențialul și resursele, atât ale României, ca țară, cât și ale poporului.

Trebuie, astfel, să se creeze un sistem de învățământ care să asigure cadre pregătite pe domeniile cheie, iar inteligența românească și campionii mondiali, conform lui Teohar, nu ar mai trebui lăsați să plece pe gratis:

,,Chiar statul ar trebui să poată face o intermediere, o negociere a cuantumului salariilor, a condițiilor… După mine este o mare păcăleală, trebuie un cadru: Domnule, vii și faci, folosești valorile mele, dar nu cum vrei tu!

O a doua condiție a unui sistem de învățământ performant ține de o foarte bună pregătire a cadrelor didactice, mai ales la nivel de învățământ primar, unde diploma învățătorului ar trebui să fie echivalentă cu o diplomă de studii universitare, și nu cu una de bac, luată cu nota 6, la liceele pedagogice:

,,De acolo pleacă formarea defectuoasă a intelectului unui tânăr, din clasele I-IV, iar pentru ciclul gimnazial ar trebui să fie o specializare foarte serioasă prin cursuri postuniversitare axate pe psihologie școlară, metodică, pedagogie, teste psihologice, și numai cei care întrunesc toate condițiile pentru a fi formatori să intre în învățământ. Ca să formezi un om nu este simplu, și nu poate oricine să formeze un caracter, o gândire, o aptitudine corectă, deci nu oricine ar trebui să fie acceptat în acest sistem de învățământ.”

Comuniștii nu se debarasau de oamenii de valoare, iar cei mediocri intrau în politică

Deși a fost copil de deținut politic, tatăl său făcând 7 ani jumate de Canal, Aiud, Pitești, Teohar Mihadaș a reușit să își construiască o carieră, datorită valorii sale profesionale:

,,El a suportat consecințe, după 7 ani jumate, eu eram copil de deținut politic, copilul unui dușman al poporului și a noii societăți comuniste, dar pentru asta am ajuns profesor, director de școală, deci nu am avut piedici. Era atunci o condiție, ce faci, să ai valoare; nu se debarasau comuniștii de oamenii de valoare, iar cei mediocri intrau în politică.”

Profesorul cu har, deși a ieșit de mult din învățământ, mai are o satisfacție: faptul că, acum, foștii elevi încearcă să își învețe copiii folosind caietele de când el le era profesor în gimnaziu sau în liceu.

Un lucru esențial în ceea ce privește atitudinea sa față de elevi a fost faptul că a dorit întotdeauna să crească alături și odată cu ei. A format caractere și aptitudini unor generații întregi, ce acum încearcă să le transmită întocmai și viitoarelor generații. Teohar Mihadaș e un profesor-reper al învățământului clujean de calitate, învățământ ce, din păcate, nu mai are nevoie de astfel de profesori, ce își doresc performanța, fiind un sistem ce mai cunoaște și recunoaște doar mediocritatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *