Ţara arde şi baba se piaptănă! Clujul țintește organizarea Campionatului European de Atletism de juniori din 2023. Costuri estimate la 1 milion de euro, plus construirea unui nou stadion

Ne-am lămurit! Primăria Cluj-Napoca adoptă proverbul „pâine și circ” mai mult decât o făceau împărații romani. Nimic nu e mai simplu decât să îi pui măgarului morcovul în față și să-l faci să uite că trage la căruță. Totuși, când trage cineva linie între cheltuitul banului public, fără cap, și cheltuitul banului cu un scop util?

Știrea zilei sună cam așa: „Cluj-Napoca, favorit la organizarea Campionatului European de Atletism de juniori din 2023”. Din fericire, România e doar pe o listă scurtă alături de Italia și Spania și are șanse minime de a câștiga organizarea competiției. Totuși, elanul acesta nesăbuit în a ne arunca cu capul înainte și a pune jos milionul de euro, pentru o competiție absolut neinteresantă pentru publicul larg din țara noastră e cel puțin îngrijorător. 

Ne place sportul, nu putem nega. Însă, nu înțelegem logica organizării unor competiții în care se investesc milioane de euro, în timp ce în tribune bate vântul. În vara lui 2019, Cluj Arena era gazda Balcaniadei. După cum se poate vedea și în fotografii, în tribune erau o mână de oameni. Bate vântul în tribune la „sportul rege” fotbal, de ce ar veni oamenii să vadă atletism? 

Conform surselor din cadrul Federației Române de Atletism, costurile organizării unei astfel de competiții se ridică la peste 1 milion de euro. Mai mult, ar fi necesară construirea unei noi arene, special pentru atletism. Cel mai probabil în Cluj-Napoca.

Cate creșe s-ar putea face cu 1 milion de euro? Întrebare retorică. Emil Boc se plânge mai mereu că nu are bani la buget și presa a scris despre tentativa Primăriei Cluj-Napoca de a lua un credit de 85 de milioane de euro pentru a-l plăti înapoi în 30 de ani. Cu toate acestea, se găsesc mereu bani atunci când vine vorba de exerciții de imagine precum organizarea unor competiții obscure, doar cu țelul de a pune Clujul pe harta Europei. Competiții care nu aduc niciun plus valoare, în condițiile în care sunt prea neinteresante pentru a fi mediatizate. 

Sigur, campionatul mondial de lupte de cocoși ar putea fi interesant pentru Thailanda, însă organizarea lui în Europa e o idee proastă. Mai ales atunci când își plăteșți fițele din banii contribuabilului. 

Foto: covasnamedia

Explicație foto: sportivii se bucură pe Cluj-Arena, cu tribunele goale. Un preview la ipoteticul Campionat European de atletism din 2023

Adauga comentariu