Sensei Ioan Bălăceanu e un activ și pasionat promotor al artelor marțiale, ce s-a perindat, în cei 35 de ani de practică, printr-o multitudine de stiluri și abordări, acum introducând în România un nou stil, Kalarippayattu, pentru care a fost desemnat instructor și reprezentant pentru Europa Centrală și de Est, după un stagiu inițiatic în India, unde a descoperit filonul ancestral al artelor marțiale, nu numai ca tehnică, ci și ca valori culturale, filosofice.
Ioan Bălăceanu a urmat calea artelor marțiale cu bucurie și înțelepciune, abordând tehnica non-violenței, a luptei cu sinele, pentru că ,,adevărul artelor marțiale reprezintă lupta cu eul, cu diminuarea orgoliului, cu dezvoltarea capacităților și cunoștințelor spirituale, pentru armonizarea vieții și legăturii cu oamenii”.
Maestrul de arte marțiale e o persoană senină și calmă, ce nu te atacă cu nimic prin atitudine și prezență ci, din contra, te liniștește prin profunzimea serenității sale, o dovadă palpabilă a faptului că și-a însușit intrinsec valorile pe care le predă mai departe elevilor săi.
El e și un artist plastic, sensibil nu doar la valorile artei marțiale, ci și la ale celei picturale sau sculpturale. E o personalitate complexă, un om puternic și sensibil, ce, dincolo de forma exterioară, sportivă, a artelor marțiale, și-a interiorizat pe deplin și valorile spirituale:
,,Practic arte marțiale de 35 de ani, fapt care mă rupe salvator de micile sau marile inadvertențe economico-sociale și mă ajută să-mi rezolv aspirațiile spirituale. După un antrenament omni-binefăcător, pot să iert mai ușor, să înțeleg mai lesne ceea ce nu înțelegeam, să simt mai plenar Binele Universal.”
Odată cu majoratul a apărut și pasiunea majoră pentru artele marțiale
Tânărul Ioan Bălăceanu a urmat o carieră de artist: Liceul de Arte Plastice, continuat cu facultatea de același profil, secția ceramică, el devenind ulterior membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Talentul său s-a manifestat preponderent pe linia de sculptură, dar a avut și lucrări de pictură sau ceramică:
,,Pe vremea lui Ceaușescu erai multilateral dezvoltat, în sensul că dacă nu știai să desenezi, nu aveai cum să fii sculptor, dacă nu aveai culoarea în sânge, nu aveai cum să vezi forma, și invers.”
Pe la 17-18 ani a apărut și pasiunea pentru artele marțiale, activitate interzisă de regimul comunist, tabuizarea sporindu-i atractivitatea și aura de exotism:
,,Avea o aură de infailibilitate, de exotism, mi s-a potrivit și ca structură interioară, pur și simplu aerul respectiv de exotism – vedeai o chestie, știai că e ceva ce nu se practică la noi, dar e o treabă extraordinară. Am văzut și câteva secvențe din filme, m-a atras foarte mult mișcarea respectivă, odată prin eficacitate, dar și prin formula spațială, estetică, era ceva între luptă și dans, care te atrăgea fără ca să știi despre ce e vorba.”
Ioan Bălăceanu a început inițial să practice Judo, cu maestrul Vodă, apoi a continuat cu Kung-Fu, cu niște studenți străini, pe vremea lui Ceaușescu, și Karate Shotokan, într-o perioadă în care artele marțiale erau interzise, fiind catalogate cam în aceeași zonă cu meditația transcendentală, care era de asemenea prohibită. Dar existau totuși cluburi, cu antrenori foarte buni, iar practicanții se adunau în secret la Casa de Cultură a Studenților, în sala de sport, unde se antrenau sub denumirea conspirativă de Judo sau gimnastică.
Un periplu prin diverse stiluri și abordări
Artele marțiale, Ioan Bălăceanu și le-a însușit temeinic printr-un periplu prin diverse stiluri și abordări:
,,În anii ’80 l-am întâlnit pe maestrul Czegeny Arpad, în paranteză fie spus, actualmente vicepreședinte Sendoryu din Ungaria, atunci avea centura albastră și de fapt era școala lui Bahamil Idir, 2 dani Shotokan. Am studiat cam un an și ceva cu Idir, apoi a urmat maestrul Mazsa Gyorgy, cel care a introdus Taekwondo-ul în România. După el, chiar imediat, am intrat în contact cu Sensei Dan Stuparu și Sensei Adrian Popescu Săcele – după câțiva ani de stagiu mi s-a acordat gradul de 1 dan Shotokan și 1 dan Fudokan.
Apoi am continuat, am studiat Ju-Jitsu, și după Revoluție s-a dat drumul la o Federație de Arte Marțiale, care a înglobat cam toate stilurile care deja existau în România. Am afiliat vreo trei cluburi, chiar la început, când s-a format Federația, pe linie de Shotokan Karate. În ’90 am plecat în Germania, unde l-am cunoscut pe Shian Dieter Eisheuer. Cu acest maestru am studiat Kyokushin Budo Kay.
După atâtea perindări prin stiluri și abordări, la care am recurs sau am mers cu pasiune și cu interes, o bucurie, o plăcere de fapt, am ajuns în final să posed gradul în Karate Shotokan 1 dan. În stilul Ju-Jitsu, maestrul, care de fapt este considerat și părintele Ju-Jitsului din România, Shihan Gurski Alois, mi-a acordat 4 dani Ju-Jitsu. În 2013, în deschiderea Campionatului Mondial de Ju-Jitsu de la București, președintele Federației Române, Kancho Florentin Marinescu, 9 dani, mi-a conferit gradul de 7 dani (onorific) în Ju-Jitsu, pentru activitatea mea de când activez în Federație.”
A organizat la Cluj primul Campionat Naţional de Ju-Jitsu și Zilele Prieteniei Româno-Nipone
În 1994, Ioan Bălăceanu, împreună cu Vatra Românească, a organizat la Cluj primul Campionat Național de Ju-Jitsu Full Contact, cu această ocazie lansând și o primă carte, cu numele omonim sportului practicat, ,,Ju-Jitsu”, urmând mai apoi o a doua, ,,De la tradițional la modern, de la Ju-Jitsu la Kyokushin Budo Kay”.
În același an, a înființat actualul club ”White Tiger Budokan”, urmând o lungă perioadă de competiții, maestrul pregătind mulți campioni naționali, vicecampioni naționali, dar și sportivi cu rezultate la campionatele internaționale.
Pe lângă activitatea sportivă, Ioan Bălăceanu s-a implicat și în deschiderea orizonturilor culturale ale urbei, fiind organizatorul Zilelor Prieteniei Româno-Nipone, ce s-au ținut din 1999 până în 2004, aducând în prim-plan japonezi virtuozi din Opera din Austria, sau o soprană din Osaka, Tokio. Manifestările au avut un caracter sincretic, din punct de vedere cultural:
,,La un moment dat, ideea mea a fost nu neapărat să prezint doar cultura japoneză, ci cultura japoneză împreună cu similitudinile din cultura română. Le-am pus în paralel, în program am adus dansuri populare din Maramureș, care s-au împletit cu cântăreții japonezi. Un festival de genul acesta era practic un festival internațional, care dura cam o săptămână, desfășurându-se în locații precum Muzeul de Artă, la Filarmonică, Teatrul Național sau la Sala Sporturilor.”
În căutarea paradigmei spirituale
Ioan Bălăceanu a manifestat întotdeauna interes în ceea ce privește filonul ancestral al artelor marțiale – de unde au pornit, cum au evoluat, nefiind interesat numai de tehnică, ci și de valorile culturale, filosofice, și de cunoștințele medicale ce pot deriva din concepția marțială (,,Tehnicile respective cunosc și o altă abordare, medicală și filosofică”):
,,Pe mine lucrurile astea m-au interesat, pentru că în România și în Europa se practică, în 99% din dojo-uri, doar forma exterioară, forma sportivă a artelor marțiale – din cauza asta au apărut foarte multe sporturi «provenite» din artele marțiale. Dar, în ultimă instanță, Bushido, de care tot vorbim noi, această artă a luptei, înseamnă sufletul samuraiului.”
În cursul dezvoltării practicii moderne a artelor marțiale, au apărut competițiile din America și de peste tot din lume, și în acest context foarte puține dojo-uri au abordat tehnica non-violenței, tehnica luptei cu sinele, ele abordând confruntarea doar cu oponenți exteriori, ori adevărul artelor marțiale, conform lui Ioan Bălăceanu, îl reprezintă lupta cu eul, cu sinele, cu diminuarea orgoliului, cu dezvoltarea capacităților și cunoștințelor spirituale, pentru armonizarea vieții și legăturii cu oamenii:
,,Un practicant de arte marțiale o să-l recunoști prin faptul că nu este violent și nu te atacă prin atitudine și prezență – el este undeva în spate și ai un partener de discuție sau de acțiune corect, onest, liniștit și lipsit de agresivitate.
Evident, tehnicile pe care le învățăm noi sunt capabile să distrugă, să aducă vătămări corporale oponentului sau unui posibil agresor, dar codul onoarei nu ne permite să folosim tehnicile în afara dojo-ului – excepție fac cazurile în care ești pus în situația de a reacționa pentru autoapărare, dar legitimă autoapărare demonstrabilă legal.”
Inițierea în Kalarippayattu
În anul 2012 Ioan Bălăceanu a întreprins o călătorie inițiatică în Kerala, India de Sud, unde a descoperit valorile ancestrale ale artelor marțiale, provenite din India:
,,Pentru a înțelege universalitatea artelor marțiale nu este suficient să te cantonezi într-un singur stil, trebuie să ai deschidere pentru forme combatante variate, din zone geografice diferite. De secole, artele marțiale difuzează unele dintr-altele. Cu toții am auzit sau am intrat în contact cu arta marțială niponă Karate, abordând diferite școli tradiționale sau moderne. Puțini cunosc, însă, izvorul tehnicilor de luptă, considerându-le născute exclusiv din tradiția insulară.”
În Kerala, ,,leagănul artelor marțiale și a medicinei Ayurvedice”, Ioan Bălăceanu a putut lua contact direct, nemijlocit, cu un sistem necunoscut până atunci în România, cu stilul Kalarippayattu și cu sistemul de medicină tradițională Kalarichikilsa, prin intermediul unuia dintre ultimii mari maeștri ai genului, Guru Balachandran Nair, ce l-a aceptat în Ashramul său, pentru a-i preda străvechea artă Kalarippayattu și tehnicile Kalarichikilsa.
La finalul stagiului, Ioan Bălăceanu a fost desemnat reprezentant al stilului Kalarippayattu pentru Europa Centrală și de Est, cu sediul în România, Cluj-Napoca, obținând și certificatul de instructor în acest stil.
Întreaga experiență a fost pentru el una de o largă deschidere spirituală, un vis în care a rămas captiv, fascinat de universul din Kerala și de maestrul care l-a inițiat într-o nouă lume:
,,În primul rând m-a frapat asemănarea de nume cu al meu (Balachandran – Bălăceanu), când am ajuns acolo am aflat că e și Vărsător, ca și mine. Am intrat în contact cu el, după ce i-am trimis un CV, și m-a acceptat în Ashramul lui, unde am petrecut două luni și jumătate de vis, un vis din care încă nu m-am trezit.”
Fiind și sculptor, Ioan Bălăceanu i-a făcut un dar de suflet maestrului său, pe perioada șederii în India, modelându-i portretul.
Revenit în țară, a organizat conferințe și stagii de pregătire și de propagare a noului stil, care, fiind necunoscut în România, deocamdată nu are prea mulți aderenți, ,,dar, ca orice lucru de început, probabil că în timp se va dezvolta și la noi”.
Cursuri de karate, Ju-Jitsu, Kalarippayattu și autoapărare la Liceul Nicolae Bălcescu
Ioan Bălăceanu simte că este acum de abia la începutul demersului său, dorind să continue pe calea artelor marțiale, până când îi va permite destinul:
,,Am intrat mai puternic în aprofundarea tehnicilor medicale tradiționale, și acest fapt îmi cam umple mie timpul în ultima perioadă. Acum termin un curs, al doilea, de masaj terapeutic, prin care, odată cu tehnicile noi pe care le învăț, îmi sistematizez cunoștințele dobândite în 35 de ani de practică în artele marțiale.”
Și fiindcă toate aceste cunoștințe trebuiau transmise mai departe, Sensei Ioan Bălăceanu le împărtășește celor interesați tehnicile fizice și spirituale în care este maestru, prin cursurile sale de Karate, Ju-Jitsu, Kalarippayattu și de autoapărare, pe care le desfășoară lunea, miercurea și vinerea, de la 8 seara, la Liceul Nicolae Bălcescu, în sala Corp 2.
El consideră că oricine ar trebui să practice artele marțiale, în primul rând pentru a putea continua lupta cu sinele și pentru a crea armonie în jur. Artele marțiale te ajută să te armonizezi interior, și, prin starea de echilibru pe care ți-o oferă, îți facilitează și integrarea socială:
,,Noi luptăm cu egoismul nostru; se spune că dacă ajungi să te învingi pe tine însuți, ceilalți nu mai au importanță, ești deasupra lor. Practic noi luptăm cu noi, cu egocentrismul, cu stările negative, cu ura, cu invidia, cu tot ce este moralmente negativ.
Abordăm tehnicile, mergând, de cele mai multe ori, dincolo de rezistența fizică, moment în care ne creăm niște stări prin care se dezvoltă o anumită disciplină și anumite dorințe ieșite de sub incidența maleficului, pentru că un tip care e sigur pe el, care dobândește o anumită siguranță de sine, va fi mult mai calm, mai receptiv, mai sociabil, mai deschis, comparativ cu un tip complexat, plin de angoase, de nervi, de stări neconcludente, care survin din cauza incapacității lui fizice, sau neînțelegerii, sau proastei educații.”
Astfel, artele marțiale pe care le predă Ioan Bălăceanu nu sunt tehnici de agresiune, nici măcar de apărare de eventualele pericole externe, ci metode de integrare armonioasă în lume, în societate, de echilibrare a sinelui – reprezintă un stil de viață, axată pe valorile spiritului și-ale sănătății fizice și mentale. Adică exact ceea ce lipsește mai pregnant din această lume reificată, dezechilibrată printr-o piramidă de valori în fruntea căreia tronează de prea multă vreme, și pentru prea mulți oameni, doar materia și agresivitatea.