Rautacisme

Porumbeii din Gara Cluj “produc daune mostenirii culturale a orasului”

Nu mizeria sau frigul, nici aparatele de eliberat bilete care sunt defecte ori baile jegoase sunt problemele care-i preocupa pe cei care administreaza Gara din Cluj-Napoca, ci…porumbeii! Cei trei porumbei zgribuliti care trag la putina caldura din holul principal al garii si hiberneaza, cuminti, pe pervazul inalt al ferestrei.

Pasarile nevinovate sunt cele care aduc molima in cladirea garii, ne informeaza cei care administreaza amplasamentul. Cel putin asta afla calatorii din afisele puse la vedere pe pereti. “Hranitul porumbeilor in locurile publice este strict interzis!”, incearca acestia sa descurajeze orice calator care ar putea sa arunce o firimitura de paine in fata zburatoarelor. “Porumbeii nu sunt doar purtatori de boli, ci raspandesc si capuse sau paduchi”. Mai mult, legifereaza cei de la Gara Cluj, saracii porumbei “produc daune mostenirii culturale a orasului!!!” Daca nu stiati, “pasarile zgarie cladirile si ciugulesc piatra”. Si, in incheiere, un mesaj care are menirea sa ne sensibilizeze, ca doar porumbei ne ataca la buzunar: “Mizeria si daunele produse de porumbei ne costa pe fiecare!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *