Niște oameni extrem de răuvoitori care numai să critice știu citesc documente, pun cap la cap informații luate din acte de la Curtea de Conturi a României și de la alte instituții și organe de inutil control ale Statului Cumătrocrat Român. Niște teroriști și șantajiști vă arată, an de an, cum sute de milioane din banii publici sunt la discreția și bunul plac a celor care-i cheltuie în mod ilegal. Ilegal am scis? Ce terorist și șantajist sunt!
Căci ce este ilegal în a împrăștia unde și cui vor mușchii lor de aleși ai poporului banii publici?
Sunt publici, deci ai tuturor și ai nimănui, necuantificabili. La fel cum curtea comună, casa scărilor unui bloc, împrejurimile acestuia sunt “proprietate” numai când ne supără că se joacă niște plozi la ușa sau sub geamul nostru, și “nu-i treaba mea” când vine cazul să se întrețină și să se facă curat, așa și cu banii publici: sunt proprietatea celor care-i împart după bunul lor plac și nu-i treaba nimănui când vine vorba să plătească cineva paguba produsă. Că, oricum, pe contribuabil nu-l interesează – nu are nici o reprezentare în capul său cu privire la ce ar fi buni banii aceia pe care-i ia “statul” din buzunarul său prin taxe și impozite, la altceva decât la dat. În fond care-i treaba “statului”, alta decât să ia de la unii și să dea la alții?
În fiecare an Curtea de Conturi a României și alte instituții și organe de inutil control ale Statului Cumătrocrat Român vin să confirme că banul public este risipit cu nerușinare. Curtea de Conturi latră, jurnaliștii mârâie, carvana prăduirii banului public își vede de drum.
Oricum nu se întâmplă nimic. Hoții revin în funcții, căci slugile lor sunt mulțumite cu ceea ce primesc ca “stimulente” salariale, sponsorii de cum molfăie la țâța bugetului, sinecuriștii de căldurica în care zac. Așa că fiecare ales al poporului este un sfânt al banului public supus aproape zilnic la canoane de către scârbele de jurnaliști – așa că nu e de mirare că aceștia ajung niște adevărați mucenici ai administrației publice, mai ales când (și dacă) sunt ridicați în șpăngi de procurori. Dar până la procurori (dacă și când va fi să fie) sunt ridicați în slăvi de limbi în dos, să leviteze pe de-asupra criticilor.
“A furat, maică, dar a dat și la sărmani” – este leitmotivul închinării la icoana Sfântului Mucenic al Prădării Banului Public, așa că să nu ne mirăm când i se face “dreptate” și este scos și din pârnaie de votul popular.
De mirare este faptul că, din când în când, se mai ostenesc procurorii să-i deranjeze pe acești băieți deștepți ai banului public; oricum nu prea ne dăm seama pe ce criterii o fac. Căci, în ultimele decenii, tot la patru ani, avem doar spectacole cu “ai lor” încătușați de “ai noștri” și viceversa, după cum se-ntâmplă “alternanța” la putere.
Deci, ce naiba sunt Curtea de Conturi și celelalte instituții și organe de inutil control ale Statului Cumătrocrat Român? Un fel de beculeț la consumul banilor publici, care se aprinde degeaba, că oricum în afară de jurnaliști nimeni nu ține seama?
Păi?
De ce să mai zică cineva ceva despre zecile și sutele de milioane de marafeți prăduiți din banul public, despre averile făcute de către politicieni și capitaliștii lor de cumetrie din această prăduire?
Nu mai bine desființăm instituțiile și organele de inutil control ale Statului Cumătrocrat Român și, din ceea ce economisim, constituim de bună voie pachețele cu averi și bunuri pentru politicienii noștri?
Și desființăm meseria de jurnalist, până n-o desființează “profesioniștii”.