Din oras

Oraş de 5 stele: Femeie atacată de ciori pe o stradă din centrul Clujului

O clujeanca de 59 de de ani a fost atacată  ziua în amiaza mare de două ciori. În urma incidentului, femeia s-a ales cu capul spart şi fost nevoie de o deplasare la spital pentru intervenţia medicilor.

Incidendul s-a petrecut vineri în jurul orei 15.00 pe strada Argeş, în apropiere de liceul Nicolae Bălcescu. În timp ce doamna L.P. se întorcea de la piaţă, o cioară a atacat-o şi i s-a prins în păr. În urma acestui eveniment neplăcut femeia s-a ales cu capul spart şi cu o sperietură groaznică. Norocul a făcut ca în apropiere să se afle şi alţi cetăţeni care i-au sărit în ajutor încercând să îndepărteze  cioara care s-a prins în părul femeii.

„Mătuşa mea se întorcea de la piaţă când în zona liceului Bălcescu a fost atacată de un stol de ciori. A avut noroc cu o femeie care i-a sărit în ajutor. E foarte speriată şi a trebuit să merg cu ea la doctor, la Medicală 3. Acolo medicii i-au făcut anti tetanos”, a declarat M. P

Potrivit afirmaţiilor nepotului doamnei L.P., cadrele medicale care i-au acordat primul ajutor au afirmat că aceasta a fost foarte inspirată că s-a deplasat la spital deoarece ciorile sunt periculoase şi exista pericolul transmiterii unor boli.

De ani de zile autorităţile locale au fost depăşite în problema ciorilor din Cluj-Napoca.  Nici până în prezent nu s-a găsit o soluţie pentru a reduce numărul zburătoarelor dar s-a ajuns ca oamenii să fie atacaţi pe strată în centrul oraşului de aceste păsări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *