Din oras

ONG-istul Emanuel Ungureanu: "Am avut bolnavi trimiși la Coman care au fost nevoiți să îi dea șpagă la clinica de stat, e adevărat, nu apucasem să îi spun profesorului Coman că vin din partea mea… Greseala mea!"

Ancheta noastra despre practicile la fel de murdare ale lui Ioan Coman, urologul clujean ce a stat in umbra lui Mihai Lucan, a iscat un viu interes, chiar daca a fost publicata in miez de noapte. In cele 12 ore scurse de la publicare, articolul a strans 5000 de citiri, si nu a fost un text usor de citit sau de acceptat. Textul scris de jurnalistul Liviu Alexa a strans zeci de comentarii si a starnit multe reactii diferite. Una foarte interesanta a venit de la ONG-istul Emanuel Ungureanu, care e si deputat, si care, raspunzandu-i unei clujence la o remarca, a scris pe pagina sa de Facebook:

„Fiecare dintre noi a avut în viață experiențe pozitive sau negative cu anumiți doctori. Mie personal, spre exemplu, nici doctorul Lucan și nici doctorul Coman nu mi-au făcut niciun rău. Eu am luptat pentru nedreptățile făcute altora.

Eu vorbesc aici de o încălcare a jurământului lui Hipocrate, despre șpagă și despre direcționarea pacienților de la clinica de stat către cea privată. 
Știu raționamentul, Clujul medical si-a luat comod un etalon al lăcomiei, Lucan, tot ce a fost sub a părut și pare acceptabil.
Pentru mine nu a fost și nu este. 

O să înțelegeți încet și sunt dispus să explic cu răbdare de ce profesorul Coman nu este atât de diferit de Lucan cum pare acum și doar, dar nu este doar asta, a știut ce face Lucan, a știut că jecmaneste bolnavii și uneori a profitat luând un preț mai mic. 

Am avut bolnavi trimiși la el care au fost nevoiți să îi dea șpagă, la clinica de stat, e adevărat, nu apucasem să îi spun profesorului Coman că vin din partea mea…
Greseala mea…

Mai apoi, este prorector UMF, l-ati vazut să ia atitudine publică în aceste zile prin care să condamne comportamentul lui Lucan?

Ati vazut pe cineva din Universitatea de Medicină să spună vreun cuvânt?
Tăcerea aceasta spune ceva despre dictatura plicului la care am fost complici toți, absolut toți.
Eu nu mai vreau să fiu!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *