In vizor

Nevasta ex-primarului din Gherla cere să rămână la Parchetul Tribunalului Cluj

Procurorul Irina Lucia Sabo îşi încheie mandatul din conducerea Parchetului Tribunalului Cluj însă cere Consiliului Superior al Magistraturii să o păstreze în cadrul insituție. Cu toate că soțul acesteia a fost primar în Gherla, Irina Sabo a optat pentru prelungirea unui mandat ca simplu procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.  

Femeia a intrat în 2014 pe funcția de prim procuror, mandat ce a expirat la începutul acestei luni. 

Pe ordinea de zi a CSM-ului apare o ”Notă a Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 24619/2017 privind cererea formulată de doamna SABO IRINA LUCIA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de continuare a activităţii după încetarea mandatului în funcţia de conducere deţinută”.

Dacă obține vot majoritar, Irina Sabo rămâne procuror în cadrul instituției mai sus menționată.

Cei doi soţi au o avere impresionată: două apartamente, o casa de locuit şi un spaţiu comercial, toate în Gherla. În trecut, procurorul Lucia Sabo a împrumutat aproape 10.000 de euro către firma soţului ei SC Prinţisor SRL, care în prezent nu mai este activă. 

Şi la capitolul conturi bancare stau bine, având peste 55.000 lei în mai multe depozit bancare. Remuneraţia lunară a acesteia, pe funcţia de prim-procuror atingea în media 11.246 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *