PORTRET

Lucia Morariu – Doamna de Fier a companiei de turism Eximtur

Lucia Morariu e creatoarea companiei de turism Eximtur, un brand sută la sută clujean, pornit din acest oraș, dar extins în cele peste două decenii de activitate pe întreg teritoriul țării. Cu o mână de fier și un suflet de aur, doamna turismului autohton a pus Clujul pe harta turistică și financiară a țării cu o firmă recunoscută pe plan național și internațional prin profesionalism și seriozitate. Spiritul antreprenorial, tenacitatea și inteligența pragmatică a Luciei Morariu au dezvoltat și a dus mereu mai sus și mai departe firma pornită în anii ’93, printr-o modestă reprezentanță aflată în incinta hotelului Melody, ce trimitea clujenii pe atunci în vacanțe pe litoral. A trecut cu bine și cu foarte bine peste întreaga perioadă a tranziției și a traversat fără probleme și criza, reușind a face din firma pe care o conduce un real model de succes, de corectitudine și de bune practici economice.

Dură în aparență și în înfățișare, Lucia Morariu povestește despre afacerea pe care o conduce cu suflet și cu afecțiune maternă, Eximtur fiind copilul ei, născut și crescut cu responsabilitate și cu bun-simț ardelenesc. De altfel, sub înfățișarea dură și organizată, sub ștaiful business al Luciei Morariu se întrevede un zâmbet cald și uman, de om bun, ce, dincolo de rigurozitatea și strictețea principiilor de management, dă dovadă și de o largă deschidere sufletească și de un respect profund pentru toți cei cu care intră în contact, de la parteneri de afaceri, la clienți, sau la echipa alături de care lucrează:

„Eu cred ca echipa pe care o ai te definește cel mai bine din punct de vedere al performanței manageriale”, consideră Lucia Morariu, Doamna de Fier a companiei Eximtur, cu o echipă de fier, ce o definește pe deplin.

„Secția de turism avea multă legătură cu practica, un lucru foarte bun, care din păcate astăzi nu se mai întâmplă”

A urmat studii superioare în domeniul turismului (Economia Serviciilor de Alimentaţie Publică şi Turism, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti), chiar în primii ani de la apariția acestei specializări. Locurile erau puține, iar secția de turism era una orientată foarte mult pe pregătirea practică a viitorilor absolvenți, fiind astfel o specializare de viitor:

„Secția avea multă legătură cu practica, un lucru foarte bun, care din păcate astăzi nu se mai întâmplă. În fiecare an, după terminarea cursurilor, pe timpul verii, practica în producție se realiza în unități specifice, precum restaurante pe litoral: ca ospătar, în anul I, recepționer în anul II, iar în anul III la birouri pe partea economică-administrativă. Asta a contat foarte mult pentru formarea noastră, pentru că, de bine, de rău, am ieșit din facultate cu două meserii practice în mână.”

„Nu mi-a plăcut niciodată să lucrez la stat, ci am preferat sistemele competitive”

Ulterior, tânăra absolventă a luat repartiție la Huedin, în cadrul Cooperativei de Consum Progresul, care ținea de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Cluj. S-a transferat însă repede la Cluj, pentru că, având în vedere specialitatea sa, „nu prea avea ce face” în Huedin. La Cluj a lucrat la început în cadrul biroului de alimentație publică, iar mai târziu, după Revoluție, a înființat în cadrul Uniunii o agenție de turism.

În agenția de turism nou înființată, Lucia Morariu a lucrat timp de 2 ani ca agent de turism, cunoscând astfel și latura ,,nemanagerială” a acestui fascinant domeniu. Mai apoi, a ocupat prin concurs un post de inspector general pentru turism în cadrul Ministerului Turismului, a activat un an de zile în minister, după care și-a dat demisia și s-a hotărât să înființeze o agenție de turism proprie:

„Asta se întâmpla în  martie 1993, mai precis acum 22 de ani. Nu mi-a plăcut niciodată să lucrez la stat, ci am preferat sistemele competitive. Orientarea mea a fost întotdeauna una profund liberală și capitalistă, mi-am dorit să pun bazele unei afaceri și până la urmă așa s-a și întâmplat.”

Compania Eximtur, una dintre primele agenții de turism private din Cluj

Compania Eximtur a fost fondată împreună cu soțul, cu sora și cu 3 foste colege ale Luciei Morariu. Structura de acționariat a firmei a rămas neschimbată de atunci, Lucia Morariu, împreună cu sora sa și cu soțul deținând 55% din companie, iar colegele ei foste și actuale restul.
Prima agenție de turism a fost deschisă la Cluj, fiind una dintre primele agenții de turism private din oraș:

„Am avut mare noroc cu fostul proprietar al hotelului Melody Central, domnul Marius Trifu, care ne-a găzduit agenția timp de doi ani de zile, ceea ce a însemnat foarte mult, pentru că o poziție centrală, la acea dată, era esențială pentru funcționarea unei agenții de turism.”

După Cluj, a urmat Timișoara, unde sora Luciei Morariu a preluat coordonarea agenției, extinderea companiei continuând prin locații deschise la Sibiu, Baia Mare, București, Oradea, Arad, Suceava, o a doua agenție la București și una la Constanța, în acest moment existând un total de 26 de agenții (printre care și francize).

Primul catalog și primul soft turistic din România – primul pas spre succes

Secretul succesului a fost munca susținută (,,am reușit cu foarte multă muncă, înainte de toate”), diversificarea în permanență a activităților oferite, studiul, autoperfecționarea și permanentul training, formarea profesională pentru agenții firmei, pe măsură ce necesarul de activități și servicii diversificate către clienții companiei creștea. Spre exemplu, Eximtur a fost prima agenție de turism care a realizat un catalog turistic în România, iar primul soft de gestiune și distribuire de locuri de cazare și de pachete de servicii realizat în România în regie proprie, a fost realizat tot de către compania Luciei Morariu:

„Ne-am gândit la vremea respectivă și l-am utilizat pentru a gestiona pachetele de servicii pe care noi le ofeream clienților în stațiunile de pe litoral și în cele din țară. A însemnat un mare pas înainte să trecem de la scrierea de mână a biletelor de odihnă și tratament la gestiunea lor în sistem informatic, cu atât mai mult cu cât acest lucru se petrecea în iulie 1993, dată la care utilizarea unor astfel de sisteme era încă considerată de domeniul fantasticului.”

Softul inovativ a fost creat tot cu o firmă din Cluj, iar cel care a realizat alături de Lucia Morariu analiza și coordonarea acestui sistem a rămas partenerul Eximtur, firma la care lucra pe atunci desființându-se, dar colaborarea preluând-o și continuând-o și în prezent firma la care lucrează acum cel care a devenit între timp prietenul și finul președintei Eximtur.

Decizia de a investi în tehnologie a dus la creșterea rapidă și exponențială a volumului de vânzări al companiei de turism, ceea ce s-a văzut și mai târziu când, după 5 ani, respectivul soft a fost trecut în mediul online și conectat la o rețea de peste 400 de vânzători, lucru care a adus creșterea de 4 ori a cifrei de afaceri în decurs de doi ani de zile:

„Era singurul sistem online pe piață, atunci se lucra foarte mult cu mailul, cu confirmări prin mail sau fax, iar procedurile erau greoaie. Noi am avut un succes rapid, în spate aveam contracte solide deja cu unitățile hoteliere din țară și de pe litoral și fiind și foarte serioși cu plățile aveam garanția an de an că primim locuri, că hotelierii se bucură să lucreze cu noi, lucru care din fericire se întâmplă și astăzi.”

Al doilea pas important spre succes – obținerea contractului cu World of TUI

Un al doilea pas important a fost cel legat de obținerea contractului cu concernul european World of TUI, unul dintre primele contracte din România la vremea respectivă, pentru a vinde produsele lor fiind necesară depunerea unui dosar de acreditare extrem de laborios:

„Am reușit să facem asta cu succes, contractul de valorificare a produselor TUI ne-a adus la acea dată posibilitatea de a oferi clienților noștri orice destinație din lume și astfel am statuat poziția noastră pe piață și ca tour-operator pentru servicii în străinătate. Atât produsele World of TUI, cât și cele Dertour sau Neckermann sunt disponibile clienților noștri, fiindcă noi avem contracte cu aceste companii.”

Al treilea mare pas – intrarea Eximtur ca și companie pe zona de rezervare-vânzare a biletelor de avion

Astăzi, compania Luciei Morariu este una specializată pe serviciile de business travel oferite corporațiilor: ,,Partea de vacanțe este importantă pentru noi, dar serviciile de business travel sunt preponderente în cifra de afaceri a companiei și esențiale pentru bunul mers al businessului.”
Toate aceste lucruri au început cu intrarea Eximtur ca și companie pe zona de rezervare-vânzare a biletelor de avion, acesta fiind al treilea mare pas înainte făcut în decursul timpului de firma de turism clujeană. Intrarea a fost făcută la modul foarte solid și profesionist, prin calificarea unui număr mare dintre angajații companiei pentru astfel de servicii, Eximtur ajungând în scurt timp (în 3 ani), să facă parte din top 5 companii de călătorii din România din punctul de vedere al volumului de bilete vândute, poziție pe care o păstrează și astăzi.

„Lucrurile se petrec după un set de proceduri foarte clare, în care fiecare știe ce are de făcut”

În compania a cărei președintă este Lucia Morariu se lucrează ca și într-o corporație: există o organigramă stabilă și proceduri de lucru corporatiste, Eximtur fiind acreditată pentru sistem de management al calității:

„Avem directori de specialitate pentru fiecare departament, care au în subordine directorii de agenții pentru fiecare dintre agențiile noastre. Desigur că deciziile mari le ia managementul superior, însă toate lucrurile se petrec după un set de proceduri foarte clare, în care fiecare știe ce are de făcut, propune schimbări și modificări.”

Experiența guvernamentală i-a dat ocazia de a constata cât de prost merge sistemul de stat

Eximtur este o companie mare, cu peste 140 de salariați și o rețea de 26 de agenții. Lucia Morariu a condus compania de la înființare și până în prezent, lipsind doar doi ani, cât a lucrat pentru guvern. Experiența guvernamentală o definește ca fiind una tristă, pentru că i-a dat ocazia de a constata cât de prost merge sistemul de stat și cât de mici sunt șansele ca acesta să fie reformat ,,cu metode clasice”. Această experiență nu și-a dorit-o în mod deosebit, dar s-a datorat unei rugăminți personale pe care i-a adresat-o la vremea respectivă prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu:

„Eu am condus timp de doi ani de zile departamentul de turism din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Ceea ce am reușit în această perioadă acolo, greu și cu eforturi supraomenești, a fost să le fac puțină ordine, un circuit normal al documentelor, mai puțină risipă și superficialitate. Din păcate, nu a prea meritat, pentru că în scurt timp toate au fost la fel.”

De altfel, Lucia Morariu afirmă că nu a făcut niciodată foarte multă politică, în afara faptului că e membră PNL din convingere, încă de la înființarea partidului, considerând că dacă ești antreprenor nu poți să îți dorești decât politici care să susțină antreprenoriatul, care să îi sprijine pe cei care lucrează corect și performant, și nu politici excesiv de stânga, în care să primeze ajutoarele sociale acordate tuturor, și celor fără dorința și performanța de a munci, „cum din păcate se întâmplă prea mult în societatea noastră”.

„Eu nu am făcut politică propriu-zisă, în afară de faptul că am lucrat în guvern 2 ani de zile și mai mult am lucrat ca un tehnocrat fără apartenență politică, decât ca un membru de partid”, susține președinta Eximtur.

Cei de la minister au început să înțeleagă că fără contribuabil nu își au rostul și nu pot exista

În ultimul an, Lucia Morariu afirmă că a avut o legătură și o relație foarte bună cu ministerul, pentru că există o foarte mare deschidere față de mediul privat de afaceri și pentru că cei de la minister au început să înțeleagă că fără contribuabil nu își au rostul și nu pot exista:

„Au apărut oameni care vin din mediul privat de afaceri, din zona patronală, în structurile de conducere ale ministerului nostru și, sigur, eu în mod special cunosc cum funcționează lucrurile și pe partea cealaltă, astfel încât am început să lucrăm împreună chiar cu rezultate”, se destăinuie preşedintele-director general al companiei Eximtur, oferind spre exemplu de bună colaborare faptul că, recent, ministrul Jianu a promovat un act normativ care va duce la reducerea TVA în turism la 9% pentru toate serviciile acordate sub formă de pachete. De asemenea, împreună cu doamna ministru Grapini, care i-a precedat ministrului Jianu, a reușit a promova legea tichetelor de vacanță, mai existând pe listă și alte proiecte comune, menite  a sprijini industria și contribuabilii.

În decembrie 2007 Lucia Morariu a înființat Consiliul Consultativ al Turismului, un organism din care fac parte reprezentanții principalelor structuri patronale din Ministerul Turismului, organism  condus de către ministrul Turismului și în cadrul căruia este de așteptat să se dezbată principalele programe ale guvernului legate de turism, strategii și proiecte de acte normative. Organismul funcționează de atunci și până în prezent, nefiind doar unul dintre multele ,,comitete și comiții”, de formă și fără fond:

„În cadrul acestui organism ne întâlnim, discutăm și, desigur, suntem întrebați și luați în seamă. El funcționează și este bine că există și nu l-a desființat nimeni”, apreciază Lucia Morariu, cu mândrie și satisfacție profesională.

Eximtur – o companie cu o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, ce continuă să se dezvolte

Compania, care anul acesta face cifra de afaceri de 40 de milioane de euro, având 26 de agenții de turism în 18 orașe, dintre care 4 centre de business travel, care deservesc corporații internaționale, dar și de mărime medie, în București, Cluj, Timișoara, Sibiu, de anul acesta are și o nouă agenție care se va ocupa numai de incoming, adică de primirea turiștilor străini în România. În acest sens a fost lansat și primul site specializat pentru astfel de servicii, la adresa www.romaniaforall.com.

De asemenea, la începutul anului viitor, compania Luciei Morariu va lansa și un site specializat pentru business travel, tot o premieră, iar în aceste zile compania își schimbă în totalitate tehnologia, softurile pe care le utilizează, având în vedere că în acest an a fost achiziționată tehnologie de top în valoare de peste 100 000 de euro. Președinta Eximtur consideră justificată această investiție ,,spre a fi în măsură să punem la dispoziția clienților noștri atât din mediul online, cât și offline, soluții superioare din punct de vedere al prețului și al accesibilității, față de ceea ce oferim în prezent prin tehnologia actuală.”

O companie corectă, cu respect față de lege și de oameni

Respectul pentru lege și pentru oameni de care a dat dovadă Lucia Morariu în întreaga sa activitate antreprenorială s-a tradus printr-o rată de plecare a angajaților din compania Eximtur, mult mai mică decât cea aferentă industriei din care face parte:

„Suntem una din companiile, nu foarte multe din industria noastră, în care respectăm în totalitate legislația muncii, adică plătim oamenii integral pe carte de muncă, respectăm zilele libere, acordăm concediile în condiții de legalitate, astfel încât oamenii nu sunt tentați să plece în alte părți. Avem 140 de colegi și peste 30 de copii care s-au născut în anii aceștia în familiile celor ce lucrează la Eximtur.”

De altfel, din marea familie Eximtur face parte și una dintre cele două fete ale Luciei Morariu, ce lucrează tot în agenție, fiind brand managerul companiei.
Compania este una foarte corectă, consideră Lucia Morariu, cu bucuria de a vedea zi de zi că Eximtur și-a păstrat pe piață, de 22 de ani, brandul de siguranță, de corectitudine, și un sistem al valorilor solid:

„Oamenii ne respectă, angajații își doresc să fie angajați la Eximtur, la noi se muncește foarte mult, dar problemele se pun la modul corect. Partenerii, furnizorii și clienții ne respectă, am avut în 22 de ani peste 2 500 000 de clienți, așa încât lucrurile stau pe un fundament solid. Nu suntem, din fericire, și nici nu am dorit să construim un uriaș cu picioare de lut.”

„Eu cred că echipa pe care o ai te definește cel mai bine din punct de vedere al performanței manageriale”

Lucia Morariu nu se consideră ,,neapărat un manager la modul cum este înțeles el astăzi”. A învățat conducerea din mers, nu neapărat în școală, pentru că pe vremea comuniștilor conducătorii erau cei numiți și atunci școala nu se axa pe acest domeniu:

„Am fost nevoiți să învățăm din mers, să aflăm lucruri noi despre posibilități de perfecționare, de a dezvolta activități noi, ne-am dat seama cât este de importantă implementarea sistemului de tip ISO, și asta m-a ajutat foarte mult în management. Colegii care compun echipa de management au învățat și ei tot aici să conducă colective mai mici sau mai mari, în funcție de departamentul pe care îl conduc. Cred că relația mea cu oamenii noștri și valorile pe care le-am imprimat de la bun început acestui colectiv, legate de respect, de cinste, de corectitudine, au contat cel mai mult pentru a fi în măsură să construim un colectiv de calitatea celui pe care îl are Eximtur astăzi și eu cred că echipa pe care o ai te definește cel mai bine din punct de vedere al performanței manageriale.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *