In vizor

Judecătorul Danileț: ”În Cluj-Napoca nu avem liceu curat de droguri. Cel mai mic consumator are 10 ani”

Judecătorul Cristi Danileț a prezentat o situație alarmantă privind consumul de droguri în școlile din Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, nu există niciun liceu în Cluj-Napoca în care să nu se consume droguri. Principalele substanțe consumate de minori sunt cannabis, etnobotanice și ecstasy. Aceștia își comandă drogurie de pe internet. 

”Este un fenomen extins. În Cluj-Napoca nu avem școală sau liceu curat de droguri, și îmi asum ceea ce spun. Consumul de cannabis este extins în Cluj-Napoca. În fiecare școală avem consumatori de droguri, cel mai mic consumator de droguri, de la un liceu bun, are 10 ani. Colegii de la DIICOT și BCCO destructurează lunar rețele. Cele două mari festivaluri ne aduc anual 300 de ”clienți” în tribunale. Dincolo de consumul de cannabis este consumul de pastile, ecstasy în special. Tinerii din ziua de azi își comandă drogurile pe internet, pe Dark Web. Au învățat să își comande droguri acasă. Avem inclusiv comenzi de cocaină. Sunt percheziții făcute la puști și avem cocaină ascunsă în casă. Este alarmant. Această situație o vedem zilnic din dosarele pe care le soluționăm”, a declarat Cristi Danileț la emisiunea Servus Cluj.

Numărul dosarelor penale pentru consumul de droguri crește alarmant în perioada celor două mari festivaluri organizate în județul Cluj, Electric Castle și UNTOLD.

”300 de tineri cu vârste între 14-27 de ani sunt marii consumatori de la marile festivaluri. Ei vin la noi cu dosare penale făcute de către procurori pentru deținere de cannabis în vederea consumului prorpiu. Oamenii trebuie să știe că în România nu este permis de lege să deții un joint de cannabis, riști dosar penal. Sigur că niciun judecător nu trimite la închisoare, dar dosar penal tot are, expertiză pe substanța găsită tot se face, plus amendă sau muncă în folosul comunității.Se află într-o evidență pe mulți ani, iar dacă va vrea să devină ofițer, judecător, procuror nu va putea să ocupe astfel de funcții pentru că se verifică tot trecutul tău de la 14 ani”, potrivit lui Danileț.

Consiliul județean împarte fluturași în școli

La nivelul județului Cluj există o Strategie Judeţeană Antidrog 2014-2020 aprobată prin Hotărârea nr.191/2014 de către Consiliul Judeţean şi un Plan de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog. Potrivit acesteia, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj, dar şi autorităţilor publice locale , le revine o serie de atribuţii în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice privind Preveța în școli. 

Proiectul propus este „Mesajul Meu Antidrog”, proiect de dezvoltare a unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevi din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi culturale, artistice, sportive etc., ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2019-2020. De asemenea, Consiliul județean va tipări 12.400 de broșuri care sotă 35.714 lei. 

Chiar dacă această situație este una alarmantă și afectează copiii clujeni, Consiliul județean crede că rezolvă problema prin împărțirea unor fluturași.Situația necesită programe și proiecte mult mai complexe. Societatea, părinții, profesorii trebuie să conștientizeze că există o problemă pentru ca apoi să fie luate măsuri. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *