Reportaj

Jeg ca la carte la Cartea Funciară din Cluj! „Privește în trecut”, noua deviză a acestei instituții?

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Cluj-Napoca, situat în Piața Gării nr. 4-6, este cotropit de un jeg absolut, sediul unde funcționează această instituție, degradat și mizerabil, ducându-ne cu gândul la lumea a treia sau la vremurile de acum 30 de ani.

„În prezent, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj reprezintă o structură complexă, modernă, care a implementat în activitatea sa tehnologii performante în vederea îndeplinirii obiectivelor majore ale managementului de vârf al instituției”, putem citi pe site-ul oficial al Biroului de Cadastru.

Conform „declarației de viziune” de pe același site, „evoluția democratică a României în urma Revoluției din decembrie 1989 și necesitățile socio-economice actuale, au impus modernizarea domeniului cadastrului și publicității imobiliare.” De altfel, deviza acestei instituții este: „Privește în perspectivă”.

„Deviza «privește în perspectivă» se potrivește ca o mănușă structurii complexe pe care atât Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliara cât și oficiile teritoriale la nivel local o demonstrează prin implementarea în activitate a unor tehnologii moderne, ce au ca obiective majore creșterea nivelului de eficiență prin reducerea birocrației, atragerea încrederii populației în sistem și ridicarea nivelului de satisfacție a cetățenilor”, este explicat pe site-ul instituției.

Realitatea contrazice însă această descriere. Populația, odată ce ajunge la ușa sistemului, intră într-o lume care numai încredere și satisfacție nu inspiră. Deviza reală după care pare a fi condusă această instituție este: „Privește în trecut”. 

Chiar de la intrare, plăcuța care indică etajul unde își desfășoară activitatea Biroul de Cadastru este ieșită din țâțâni, atârnând într-o rână:

Scările de acces sunt murdare și ciobite:

Nici pereții nu fac notă discordantă cu caracterul imund al acestui sediu de instituție:

Vechiul panou electric a lăsat locul unuia nou, mai mic. Nimeni nu s-a obosit să tencuiască în jur, pentru un aspect îngrijit, civilizat:

Nici caloriferele nu le-a mai spălat nimeni de mult, ele fiind îmbâcsite de praf:

La etaj, întâlnim o nouă plăcuță nedemnă de o astfel de instituție. Pe postamentul spart a fost lipit firmamentul Oficiului de Cadastru, iar dedesubt, cu un marker, cineva a scris neglijent încotro sunt ghișeele 1-7. Peste o săgeată desenată cu pix albastru, care arată la stânga, a fost desenată stângaci o alta, cu markerul negru, indicând dreapta:

Sub acest indicator, zidurile par a fi călcate în picioare, probabil de către clienții satisfăcuți și încrezători în activitatea acestei instituții:

Avizierul de pe balconul care duce spre ghișee s-a transformat într-un tablou suprarealist:

Biroul de pal de pe balcon și-a pierdut marginile, umflate de intemperii. Sub el par a fi depozitate documente. În aer liber, pe balconul funciar, unde pereții arată ca într-o tinichigerie auto de cartier:


Pe același balcon, pe o masă ca la țară, pe un stand de plastic sunt așezate formulare. Sub această masă, noi cutii cu documente și un ghiveci de flori fără flori, cu un băț deasupra:


În interior, în spațiul destinat ghișeelor, mobilierul este la vel de vechi ca în exterior, fiind înregistrat probabil în inventarul instituției încă de la înființarea acesteia:

Improvizația pare a fi literă de lege la Biroul de Carte Funciară Cluj-Napoca. Camera 7 s-a transformat în camera 8 printr-o simplă încondeiere de marker:

Planul de evacuare în caz de incendiu este legat cu sfoară de un tub de plastic. Pentru că fila A4, îngălbenită de vreme, se bălăngănea probabil în vânt, cei de la Cadastru s-au gândit să o stabilizeze pe țeava de plastic cu bandă adezivă:

La ieșire se mai poate observa încă un detaliu grăitor pentru sediul acestei instituții, un nou firmament murdar, înghesuit printre țevi și cabluri:

Aceasta este cartea funciară a Clujului, buletinul de identitate al orașului, un oraș unde jegul și degradarea se îmbină cu ștaiful din declarațiile oficialilor, strălucitoare doar în lumina celor 5 stele căzătoare cu care ne mândrim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *