Justitie

Înalta Curte de Casație și Justiție ascunde dosarul Annei Horvath, făcut de SRI CLUJ. De ce se tem securiștii ca presa să vadă dosarul?

Dosarul momentului pentru Cluj-Napoca este unul singur: cel al Annei Horvath, care în prezent se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ziar de Cluj a studiat dosarul când se afla pe rolul Curții de Apel Cluj, însă când am formulat o cerere pentru a vedea cum decurge apelul de la ÎCCJ, purtătorul de cuvânt al instituției și președintele completului de judecată intrat la dosar au refuzat să dea curs solicitării. 

Înainte să vă prezentăm răspunsul celor de la ÎCCJ, reamintim că fostul viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a fost interceptată de către Serviciul Român de Informații în baza unui mandat de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ. În urma cercetărilor, tot ce a putut prezenta DNA Cluj în rechizitoriu a constat în achizița unor bilete la Electric Castle și Untold pentru voluntarii maghiari care au ajutat-o în campanie. Nu erau bani furați, nu erau achiziții urmate de promisiune că Anna Horvath îi va da ceva la schimb lui Zolt Fodor. Cu toate acestea, femeia a fost condamnată la închisoare cu executare, chiar dacă s-a arătat că SRI Cluj și DNA Cluj au ”înflorit” stenogramele, prin cuvinte scrise ce nu au fost pronunțate în interceptarea dintre Fodor și Horvath.

Am stat de vorbă cu Anna Horvath care a confirma că recent a depus la dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, câteva stenograme dintr-un alt dosar penal, în care DNA Cluj urmărea angajații din primărie. Nu a dat detalii despre acest subiect. Mai mult, recent a venit răspunsul pe baza traducerilor depuse la dosar, care aveau legătură cu discuțiile purtate dintre Fodor și Horvath. Sunt elemente ce țin de această etapă procesuală, drept dovadă am cerut să studiem dosarul (implicit cu asumarea respectării datelor personale), ca nu ne interesa CNP, adresă și grupă de sânge, ci ce se întâmplă în acest dosar. 

Iată răspunsul ÎCCJ: 

„Potrivit art.38 din Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii  nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii  nr. 573 din 6 mai 2014 și nr. 1376 din 17 decembrie 2015, cererea de consultare a dosarului se aprobă de către purtătorul de cuvânt al instanței, cu consultarea președintelui completului sau, în lipsa acestuia, a președintelui instanței. În urma consultării, președintele completului de judecată, față de stadiul procesual în care se află la acest moment dosarul, a apreciat că nu se impune admiterea cererii de studiere formulată de o persoană care nu este parte în dosar. Față de cele precizate, la acest moment, cererea dumneavoastră nu poate fi avizată pozitiv”, semnează grefierul Stelian Bodescu. 

Următorul termen de judecată e peste aproape două săptămâni. Oare de ce să refuze un judecător accesul la un dosar care reprezintă ”munca cinsitită” a celor de la SRI și DNA, oameni plâtiți din bani publici. Nu vorbim aici de o anchetă de tipul Inspector Gadget sau de detectiv particular. Culmea, când au avut loc perchezițiile la Horvath, DNA Cluj a știut cum să mediatizeze speța, acum când se arată toate aberațiile ce au dus la condamnarea femeii, până și judecătorul cauzei refuză accesul presei la dosar. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *