Anchete

IML Cluj: „Băiatul era curat”. Rezultatul se bate cap în cap cu cel de la UPU Cluj

Accidentul provocat de Tudor Cârje, în urma căruia a rezultat decesul Gabrielei Rîpan, s-a petrecut luni dimineața la ora 3. Până la ora 9, IPJ Cluj transmitea o informare oficială cu privire la incidente, inclusiv informația că din primele analize rezulta că Tudor Cârje consumase canabis. După aproape trei zile se află că, în urma analizelor efectuate de specialiștii de la IML Cluj, băiatul nu consumase alcool, droguri sau substanțe psihoactive. Mai mult, tanarului nu i s-a amputat piciorul. Ziar de Cluj a refăcut firul evenimentelor cu privire la cele două analize care se contrazic. 

În vreme ce angajații de la UPU Cluj, cei care au făcut analiza preliminară, susțin că analiza a fost făcută în momentul în care tânărul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, prin utilizarea unui aparat performant de testare toxicologică, IML Cluj arată că au făcut analize manuale amănunțite. 

„Băiatul a fost testat când a ajuns la UPU Cluj. I s-au recoltat probe de urină și au fost introduse în aparatul de testare toxicologică. După câteva minute a apărut și rezultatul: pozitiv pentru canabis. Folosim acest aparat de câțiva ani. Rolul său este de a ne ajuta în trierea cazurilor”, explică cei de la UPU Cluj. 

 

IML Cluj: „Băiatul era curat!”

La câteva ore de la producerea accidentului, aceleași probe recoltate la urgențe și supuse testului toxicologic au fost transmise în recipiente izolate și sigilate către IML Cluj pentru analiză alternativă. Însă, surpriză. Cei de la IML au ajuns la concluzia că Tudor Cârje nu consumase alcool, droguri sau substanțe psihoactive. Unul dintre angajații IML Cluj a explicat pentru Ziar de Cluj cum s-a ajuns la un rezultat ce infirmă raportul toxicologic din UPU. 

„Nu vrem să îi supărăm pe cei de la UPU Cluj. Ei folosesc un aparat toxicologic cu caracter orientativ. Nu este nici prima dată când rezultatele acelui aparat au fost infirmate de rezultatele noastre. Noi am primit recoltările, la un interval de câteva ore de la producerea accidentului. Probele au fost recoltate imediat ce tânărul a ajuns la UPU. Am început să testăm urina și sângele pentru diferite substanțe și pentru consum de alcool. Băiatul era curat. Nu consumase băuturi alcoolice sau droguri. Există situații în care aparatul dă greș. UPU Cluj folosește acel aparat, repet, cu scop orientativ. Ulterior, conform protocolului, recoltările sunt trimise la IML care confirmă sau infirmă rezultatele preliminarii. Spre exemplu, în urmă cu două săptămâni am avut un caz cu o femeie ce a încercat să se sinucidă și a luat un pumn de medicamente. Rezultatele din UPU ieșeau pozitive pentru consumul de canabis și când am efectuat noi analiza a rezultat că femeia nu consumase canabis. Tocmai pentru un rezultat exact se face și o analiză cu o metodă alternativă. Tocmai din această cauză se ia în considerare raportul analizelor efectuate la IML”, explică doctorul Zaharia, din cadrul IML Cluj. 

 

Avem probleme nerecunoscute public 

Practic, în urma precizărilor rezultă că aparatul toxicologic din UPU Cluj nu funcționează corect. Prin urmare, buletinul de presă al IPJ Cluj nu trebuie să conțină aspecte referitoare la rezultatele aparatului respectiv. Rezultatele de la IML Cluj au venit după trei zile de la incident, aspect ce duce la concluzia că în Cluj-Napoca, în 2019, Unitatea de Primiri Urgențe Cluj nu poate certifica în timp real dacă o persoană a consumat droguri. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *