Din oras

Garda Națională de Mediu a amendat cu 80.000 de lei Consiliul Județean pentru dezastrul ecologic de la Pata Rât. Din păcate, din banii noștri, ai clujenilor

Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat cu 80.000 de lei de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu pentru dezastrul ecologic de la Pata Rât. Comisarii GNM au verificat realizarea măsurilor dispuse anterior la depozitul de gunoi de la Pata Rât, judeţul Cluj, şi, întrucât au constatat că nu s-au remediat problemele referitoare la colectarea levigatului, au amendat cu 80.000 de lei titularul Acordului de Mediu, respectiv Consiliul Judeţean Cluj.

Conform unui comunicat remis mass media, “în perioada 10-13 noiembrie 2017, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu -CJ Cluj au efectuat un control planificat la depozitul de deşeuri municipale Pata Rât judeţul Cluj, acţiune ce a vizat verificarea stadiului implementării proiectului Sistemul de Management Integrat al deșeurilor în județul Cluj, respectiv al închiderii depozitelor neconforme din zonă şi verificarea realizării măsurilor impuse la controalele anterioare.

În timpul controlului, s-a constatat că una din măsurile trasate anterior, respectiv „realizarea sistemului de colectare/tratare/eliminare a levigatului acumulat în zona adiacentă depozitului de deşeuri Pata Rât şi de pe corpul depozitului sau transferarea operaţiunii către un operator economic autorizat, care să asigure stoparea deversărilor de levigat direct în pârâul Zăpodie sau în zonele adiacente depozitului”, nu a fost realizată.

Ca urmare a faptului că termenul pentru îndeplinirea acestei măsuri a fost depășit, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au sancţionat Consiliul Judeţean Cluj, în calitatea sa de titular al Acordului de Mediu, cu o amendă contravenţională în valoare de 80.000 lei şi au dispus noi măsuri de remediere cu termene stabilite, urmând ca la expirarea acestor termene să se realizeze un nou control pe amplasament.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *