Sute de magazine alimentare mici, de cartier, si alte sute de magazine din centru au fost luate cu asalt de ciracii lui Boc. Patronilor li s-a spus clar: „Ne lasati sa impanzim vitrinele cu afisele lui Boc sau, daca nu, anafu’ va mananca, plus cava trimitem controale si va gadalim un pic la dosarul de autorizatie de functionare”. Ca niste slugi, patronii ce-si castiga pita de zi cu zi au pus afisele. Ce e trist e ca, atunci cand au probleme cu primaria, la mine la ziar vin sa se planga ca functionarii ii calca pe gat, ca Boc ii sicaneaza. Acum, ca le vad lasitatea, le transmit fara suparare: va meritati soarta.
O gramada de oameni de afaceri si, in special, dezvoltatori imobiliari, mi s-au plans in ultimii doi ani de injustetea de la Urbanism, de faptul ca Boc isi bate joc de dosarele lor, ca le amana autorizarile, ca asa nu se mai poate, ca totul e haos si coruptie. Cand sunt la nunti si botezuri, la chefuri rotariene si lioneze, multi dintre ei sunt cocosi. Cand sunt chemati sa ia pozitie impotriva abuzurilor, cand sunt chemati sa sprijine schimbarea, ca e vorba de sprijin moral sau sprijin financiar legal, ei se ascund. Le e frica de Boc. Daca afla? Daca se supara pe ei si ii ia la index? Vedeti, ei stiu ca Boc e un tip ranchiunos si care tine minte, dar tot ei stiu ca Boc nici nu le rezolva problemele. Si ei isi merita soarta. Cei mai multi dintre ei sunt lasi, la fel de lasi si ipocriti ca o ciurda de hiene care se indemna una pe alta sa atace leul, iar cand leul rage, naparlesc de frica.
Si multi amici mai am in aceasta categorie. Cei care au avut tupeul in ultimii ani sa ma incurajeze balosind imbarbatari false si care acum se ascund pe dupa Facebook sau prin delegatii. La schimb, le-am dat mereu inapoi sustinere si le-am demonstrat ca stiu sa fiu un prieten adevarat. Dar ei sunt la fel de lasi ca si marea turma de oi.
In fapt, acest oras, ma refer la sa spunem elita lui, este condus doar prin frica. Frica de Boc, frica de Rus, frica de masoni, frica de propria umbra.
N-a fost niciodata altfel in acest oras. Ori esti Stapan, ori esti sluguta.
Cateodata, ca-n ceruri Zeii, Stapanii si-o mai trag intre ei. Se cutitaresc, se buzunaresc. Si stau in starea de dusmanie ani de zile, pana cand, manati de noi dusmanii, se reimprietensc. Dar slugile raman mereu in aceeasi gasca, mereu la dispozitia Stapanilor.
E sapte jumate seara si ma uit cum soarele sta sa apuna si ma gandesc la orasul asta, cum ma gandesc de 20 de ani la el, zi de zi, si imi dau seama ca in orasul asta nimeni nu mai are incredere in nimeni si ca tuturor li se pare ca e normal sa fie asa.
Seneca spunea ca prietenia sfarseste acolo unde incepe neincrederea.
Si atunci eu va intreb, dragii mei misei, cum vreti sa continuati in aceasta viata? Morocanosi si poltroni, perfizi si lipsiti de onoare sau prieteni, asa cum ati fost odinioara?
Si, mai ales, va intreb cum vreti sa imbatraniti, dupa ce v-ati sastisit cu milioane de euro, hectare de pamanturi, masini lucioase si postavuri de ultima moda: vreti sa imbatraniti cu onoare sau vreti sa continuati ciclul urii si neincrederii, asteptand ca, intr-o zi, unul dintre copiii fostilor vostri prieteni sa va bage un cutit in coaste si sa va fure sceptrele puturoaselor vanitati?