In vizor

Frații lui Luca, băiatul omorât în bătaie de propria mamă, rămân în grija statului. Instanța le va decide viitorul

David, fratele geamăn de 9 ani al lui Luca (băiatul bătut de propria mamă până la moarte), și celălalt frate în vârstă de 12 ani, se află în continuare în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, într-un centru specializat. Instanța nu a decis deocamdată când vor fi trimiși în plasament permanent și nici dacă vor fi trimiși în același centru sau separat. Este sigur faptul că nu se pune problema declanșării procedurilor de adopție pentru cei doi copii.

„Momentan sunt în grija noastră, într-un centru specializat. S-a înaintat propunerea către instanță cu privire la plasamentul lor, adică înlocuirea regimului de plasament în urgență cu plasament. Vom vedea ce va dispune instanța și unde vor ajunge copilașii, dar oricum într-un centru din județul Cluj. În momentul de față nu se pune problema de a fi dați în adopție. Singura discuție care se are în vedere și ținând cont și de recomandarea procurorilor, dar mai ales de rapoartele psihologice făcute de specialiștii noștri cu privire la posibilitatea plasamentului separat, în două locuri separate pentru ei”, a declarat Daniel Tămaș, directorul DGASPC Cluj.

Luca, în vârstă de 9 ani, a fost omorât în bătaie de propria mamă, în seara zilei de sâmbătă, 6 iulie. Anchetatorii, ajunși la fața locului, au descoperit trupul fără viață al minorului brăzdat de răni și vânătăi. Rudele copilului au fost cele care au dat alarma puţin înainte de miezul nopţii. Cand au ajuns anchetatorii la fata locului, mama copilului a spus că şi-a găsit copilul mort în casă. Ulterior s-a dovedit faptul că Luca a fost bătut de mamă atât de crunt încât rănile i-au provocat moartea.

În apartamentul în care a fost găsit copilul locuiau mama acestuia împreună cu iubitul ei, dar şi cei doi fraţi ai băiatului, în vârstă de 12, respectiv 9 ani.

Imediat după oribila crimă, cei doi frați ai fost preluați de medici, au fost consiliați psihologic și ulterior au fost trimiși într-un centru de plasament temporar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *