In vizor

Ferma de pui din Floresti scapa de procesul colectiv

Nu s-au alaturat suficient de multe persoane pentru a deschide un proces colectiv impotriva fermei de pui din Floresti. Pana la termenul stabilit de 10 aprilie, doar cateva zeci de persoane s-au alaturat demersului casei de avocatura Chirita si Asociatii. Era nevoie de 500 de doritori astfel incat costurile actiunii sa fie de 350 de lei pe persoana.

“Nu s-au strans destul de multi incat sa se renteze un proces civil in care sa se solicite daune. Vom avea o intalnire cu cele cateva zeci de persoane care s-au inscris sa vedem daca agreeaza o actiune in contencios administrativ”, a explicat pentru Ziar de Cluj avocatul Oana Chirita.

Prin procesul colectiv oamenii voiau sa solicite anularea avizelor de functionare a fermei de pui din Floresti, administrata de SC Amareto SRL, si obligarea acesteia la plata unor despagubiri.

Toti cei afectati de functionarea acelei ferme trebuie sa lupte pentru a-si proteja drepturile, iar intr-un stat de drept aceasta lupta se poarta in fata judecatorului. Prin actiunea care va fi formulata vom solicita instantelor de judecata anularea avizelor de functionare a fermei si obligarea acesteia la plata unor despagubiri si a cheltuielilor de judecata. Daca actiunea noastra va fi admisa, ferma se va inchide sau va fi relocata, cu beneficii materiale si morale pentru toate persoane care detin imobile in Floresti. Cei care ni se vor alatura vor putea obtine, daca actiunea se va admite, obligarea societatii care administreaza ferma la plata unor despagubiri de cateva mii de lei si recuperarea cheltuielilor facute pentru promovarea actiunii, se arata pe site-ul casei de avocatura.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *