strictsecret.ro a publicat, la rubrica Creiere, un nou articol scris de Goran Mrakić, poet, pasionat de aforisme satirice, sârb înfocat al Poli Timișoara:
La începutul lunii ianuarie a anului 1994 ziarul ”Politika” se vindea la chioșcurile din Belgrad cu 500 de dinari. La sfârșitul aceleiași luni a ajuns să coste două milioane. Spargerea țării, războiul civil, instabilitatea politică, inflația galopantă, sancțiunile internaționale și embargoul aveau să producă pagube materiale și morale irecuperabile. În timp real oamenii n-au simțit, însă, adevărata magnitudine a dezastrului. Precum în proza lui Albert Camus, au putut gusta din absurdul existenței care dizolvă voința, dar, fiind preocupați de lupta pentru supraviețuire, au reușit să anuleze temporar lipsa de sens a vieții în niște condiții greu de imaginat în trecut. Deveniseră cu toții niște antieroi care considerau că șansa de a ieși din absurd, înstrăinare și vinovăție constă într-o banală schimbare de paradigmă politică, în girarea cu încredere a unui fantomatic fond de investiții sau în reinterpretarea unor mitologii ancestrale în contextul brutalității crimei organizate.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în lume, indiferent de părerile și convingerile fiecăruia dintre noi, a dus la schimbarea unor algoritmi de funcționare, gândire și manifestare. Personal, o simt la nivel de vibrație interumană, de incertitudine social-politică și de (ne)încredere față de tot ceea ce înseamnă, generic vorbind, sistem. Unii au ales să se retragă în propria carapace, în timp ce alții se refulează ieșind cu vehemență la atac împotriva semenilor care gândesc altfel, precum copiii din ”Împăratul muștelor”.
Acum câteva luni mă plimbam prin cartier și mă gândeam intens la o dezbatere în care m-am lăsat angrenat pe facebook. Chiar dacă încerc să nu mă implic și să privesc evenimentele din jur din perspectiva satirului detașat, aș minți dacă aș spune că răutatea gratuită, aroganța nejustificată și complexele de superioritate nu mă afectează. Scriitorul englez Martin Amis scria într-un roman că ”victoria este de partea celor capabili de saltul exponențial, a celor care pot uimi permanent prin violența lor.” Ei bine, în acea zi, în timp ce ticluiam răspunsuri virtuale și încercam să înțeleg ”sursa răului”, m-am angajat în traversarea străzii asigurându-mă doar din dreapta. Știam acea șosea secundară, am trecut pe acolo de sute de ori, dar am omis că se circulă în ambele sensuri și nu m-am uitat deloc în stânga, de unde era să mă izbească o camionetă. Am evitat impactul în ultima clipă, iar vina mi-ar fi aparținut în totalitate. Tot ceea ce am fost și urma să devin s-ar fi încheiat printr-o izbitură seacă. Paf, gata! Dintr-o dată, orice nedumerire, încrâncenare sau dezbatere și-ar fi pierdut complet sensul. Oricât de trufași ar fi și oricât de indispensabili s-ar crede, fragilitatea oamenilor îi readuce mereu în aceeași poziție de start. Sau finiș.
Sînt sigur că m-am schimbat la rândul meu. Nu-mi dau încă seama dacă în rău sau în bine, chiar dacă în sinea mea mă străduiesc să nu răspândesc energii negative, să nu fac rău nimănui și să nu mă prezint în nici un context altfel decât sînt în realitate. De multe ori nu-mi iese, de multe ori clachez sau mă las luat de valul momentului. Regret de fiecare dată după ce, asemenea racului care ”stă singur într-un babilon tactic” (Raku), mușc momeala și mă las ademenit la mal.
Sîntem în miezul unor schimbări majore pe plan global, așa că-mi rezerv dreptul să rămân sceptic față de portavocile, asumate sau nu, ale propagandei de orice fel. Asemenea cetățenilor Iugoslaviei în ruine din 1994, nu percepem evenimentele la adevărata lor magnitudine. Atitudinea mea nu ține de tactică sau strategie, ci de al șaselea simț, de un impuls din subconștient, din firava experiență de viață. Nefiind însă deținătorul adevărului absolut și neprimind rapoarte despre ceea ce se decide în culise, acolo unde se face adevărata istorie, e foarte posibil să mă înșel, să comit erori de calcul sau prognoză, să anticipez totul greșit.
Nu pot să explic rațional nimănui că un șmecheraș din Girocului sau Șagului are uneori capacitatea de a înțelege mai bine viața și realitatea decât un filozof care nu se poate debarasa de pathosul autoadmirativ și care n-a ieșit niciodată din bula propriului laborator intelectual.
Revenind, însă, la lucruri mai serioase, ne apropiem cu pași repezi de acea zi a anului de care ne amintește refrenul lui Artanu, ”Ce bine sună hitu’, al lu’ îndrăgostitu”. Keep peace in your soul, it is still a beautiful world.