Focus

Direct One, compania de telecom a fraților Mureşan din Cluj, a împrumutat încă 10 milioane de euro de la BCR şi BRD pentru extinderea reţelei de fibră optică din București. Proiectul este de peste 30 mil. de euro

Operatorul de reţele de comunicaţii Direct One, controlat de antreprenorii clujeni Teofil Mureşan şi Simion Mureşan, a semnat majorarea facilităţii de credit de tip club loan în valoare de 36 millione euro realizată anul trecut, cu o nouă facilitate în valoare de 10 milioane euro, cu un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română şi BRD Groupe Societe Generale. 

”Acest parteneriat reprezintă un pas important în asigurarea liniei complete de finanţare necesare pentru planurile de extindere a reţelei Netcity în următorii trei ani şi reconfirmă angajamentul nostru de a asigura pe termen lung o infrastructură telecom adecvată nevoilor şi aşteptărilor pe care le au locuitorii Capitalei. (…)”, a precizat Adrian Răcăşan, Chief Executive Officer, Netcity Telecom, după semnarea acordului de finanţare.

Facilitatea de credit va fi utilizată de companie pentru suplimentarea celor peste 20 milioane de euro deja alocaţi din fonduri proprii pentru continuarea lucrărilor de extindere a infrastructurii subterane de fibră optică în următorii trei ani. Potrivit zf.ro, compania Direct One estimează că, până în anul 2020, investiţia privată va depăşi 70 milioane de euro.

Suprafața reţelei urmează astfel să se dubleze, la peste 1.800 km, continuând ulterior să crească în fiecare an, în funcţie de necesităţile Capitalei. 

Extinderea reţelei va creşte numărul de străzi ale căror reţele de cabluri aeriene de telecomunicaţii vor fi migrate în subteran. Această acţiune va contribui la creşterea calităţii serviciilor de telecomunicaţii, asigurarea suportului de infrastructură pentru serviciile de tip smart-city, reducerea riscurilor de accidente cauzate de amplasarea ilegală şi haotică a cablurilor şi îmbunătăţirea generală a aspectului urban.

Datorită extinderii reţelei, veniturile Primăriei Municipiului Bucureşti rezultate din redevenţa plătită de operatorul Netcity Telecom se vor dubla, până la peste 2 milioane de euro pe an.

Netcity Telecom este operatorul reţelei Netcity, fiind responsabil cu finanţarea integrală, realizarea şi operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2008 cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru o perioadă de 49 de ani, cu o redevenţă anuală de 12% din venituri.

 

 

 

sursa foto: WallStreet.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *