Din oras

Derogare europeana pentru clujeni: 3 abatoare provizorii deschise de Paste

Clujenii isi vor putea cumpara carne de miel proaspata, din 3 abatoare deschise provizoriu, cu 4 zile inainte de Paste. La aceste targuri, clujenii isi vor putea cumpara, in premiera, mielul de carne transilvan.

Clusterul Agricol Cluj a obtinut o derogare din partea Uniunii Europene in ceea ce priveste sacrificarea mieilor de Paste. Astfel, in judet, vor fi deschise 5 abatoare provizorii, in urma unei solicitari depuse de catre Asociatia Ijarul. In Cluj-Napoca au fost gasite 3 amplasamente, iar saptamana viitoare, cu 4 zile inainte de Paste, vor fi deschise abatoare si locuri de afluire pentru ovine in incinta Agro Transilvania, la Cora si in Piata Floresti. Proiectul a fost propus si va fi coordonat de reprezentantii Asociatiei Crescatorilor de ovine si caprine din Cluj, Ijarul.

“Autoritatea Sanitar Veterinara a inteles importanta acestui proiect si, in momentul de fata, exista o derogare de la regulementele Uniunii Europene, ca in preajma Sarbatorilor Pascale sa se poata organiza aceste centre de sacrificare, cu respectarea tutor normelor de igiena si sanitar-veterinare in vigoare”, a explicat presedintele Clusterului Agricol Cluj, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Ioan Oleleu.

Procedura este simpla, iar clujenii isi vor putea alege ce miel doresc.

“Fermierii vin cu animalele in tarcuri, iar cei care doresc sa cumpere un miel, isi aleg mielul, se noteaza seria de la crotal, achita contravaloarea proprietarului, mielul intra la sacrificat si dupa o ora jumatate, doua, primeste acelasi animal in conditii foarte bune de pregatire in conditiile igienico-sanitare foarte bune, cu inelul prins de ureche. Nu poate fi vorba de schimbarea animalului sau altceva. Totul este controlat, efectuat sub directiva Directiei Sanitar-Veterinare a judetului Cluj. Incercam sa aducem aceasta traditie a sacrificarii mielului de Paste in conditiile europene”, a explicat chirurgul Toma Mugea, membru al Asociatiei Ijarul.

Ca si capacitati, reprezentantii Ijarul spun ca intr-o ora, intr-un astfel de abator, vor fi sacrificati 100 de miei.

“Clujenii vor avea posibilitatea ca in acest an sa-si aleaga mielul pe care si-l doresc si, totodata, vor avea posibilitatea de a pune pe masa de Paste un produs de calitate si de prima prospetime”, a punctat Oleleu.

Abatoarele vor fi deschise incepand de miercuri, iar targul va tine 4 zile. In judetul Cluj va mai fi deschis un abator provizoriu la Campia Turzii si inca unul la Gherla.

La targ cu mielul transilvan

Mielul de carne transilvan e o rasa creata de catre Asociatia Ijarul si inregistrata la OSIM.

“Este o rasa intre turcana noastra si alte rase din Uniunea Europeana. E un brand, un produs inregistrat, ca denumire, la OSIM. Interesul nostru a fost acela ca prin incrucisarea intre berbeci de care de productie straini si oile turcane sau tigaie romanesti sa obtinem o crestere de calitate”, a continuat Mugea.

Mielul transilvan va avea o greutate mai mare si, potrivit autoritatilor, ar putea fi exportat.

“Acesta este rostul mielului, ca sa putem accesa piata din Vest. Noi ne-am vandut berbecutii la arabi, cu preturi foarte mici. Dupa 6 luni, un miel ar putea avea 35-40 de kilograme”, a aratat Ivan Ilarie, consilier judetean si membru in Comisia de agricultura, sivicultura si mediu.

Ijarul are aproximativ 500 de membri, insa, potrivit autoritatilor si ceilalti fermieri vor putea sa isi aduca mieii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *