Pielea trebuie uneori sa convietuiasca cu bacteriile, virusurile, fungi si insectele care o ataca, deoarece este prima linie de aparare. Infectiile cutanate pot fi de diverse grade, de la localizate si superficiale, la disseminate si periculoase pentru viata. Semnele si simtomele depind de sediul infectiei si de germenele cauzator.
Impetigo (pecinginea sau buba dulce) este o afectiune cutanata determinata de infectia cu streptococ sau stafilococ, caracterizata prin aparitia, pe partile descoperite supuse traumatismelor (fata, maini, picioare, gambe), de vezicule si bule (basicute) cu continut initial clar, dar care se tulbura in cateva ore, devenind purulent (pustule).
Poate aparea pe pielea normala, dar bacteria patrunde de regula printr-o fisura, abraziune sau muscatura de insecte sau printr-o zona uscata sau inflamata. Infectia debuteaza sub forma unor papule rosii care devin rapid vezicule si apoi se sparg in urmatoarele zile. Prin spargerea acestora, lichidul, in contact cu aerul, se solidifica, formand cruste foarte caracteristice, ovale, murdare, de culoare galbena ca mierea, numite cruste melicerice, sub care se gaseste o eroziune rosie, evidentiata mai ales daca se incearca eliminarea lor. Ganglionii sunt prinsi, devenind tari si durerosi.
Boala se poate asocia cu alte streptodermii, precum perlesul (zabaluta) sau intertrigo si prezinta mai multe forme clinice, denumite dupa format si dimensiunile bulelor: impedigo gigant flictenular cu bule mari, iimpetigo miliar cu bule mici, impetigo uscat circinat cu bule cu continut minim.
Exista o forma ulcerate de impetigo (ectima) care apare sub forma unor cruste pruriginoase, groase, negre-maronii, inconjurate de piele rosie. Rareori, bacteriile pot patrunde in circuitul sangvin si la copii pot duce la afectare renala.
Boala este foarte contagioasa si autoinoculabila (se intinde cu repeziciune atat la persoana in cauza, cat si la cei apropiati) si se intalneste frecvent la copiii cu igiena precara, declansand adevarate epidemii. La adulti, apare ca o complicatie a unei afectiuni cutanate subiacente.
Diagnosticul de impetigo poate fi pus dupa o examinare a pielii si dupa o analiza de laporator care sa evidentieze bacteria care a produs infectia.
Tratamentul infectiilor extinse este predominant antibiotic cu produse cu spectru larg, precum tetraciclina sau penicilina si este completat de masuri de igina locala: spalare cu apa cald si sapun, badijonare cu solutii antiseptice, precum cele de rivanol: 1:1000, violet de gentiana 1: 100 sau bromacet 1:100). Se impune, de asemenea, izolarea copiilor bolnavi, pana la vindecare.
In cazul infectiilor limitate si minore, sunt de regula eficiente medicamentele cu aplicatie topica. De asemenea, poate fi de ajutor aplicarea unei comprese cu otet diluat. Pentru a face o astfel de compresa, impaturiti o panza curata imbibata cu o solutie formata din 30 ml otet alb la 500-1000 ml apa.
Spalati zona de cateva ori pe zi cu un sapun antibacterian sau cu alte solutii de curatat pentru a inmuia crustele, apoi indepartatile cu grija. Pentru a evita raspandirea infectiei, nu imprumutati prosoapele, hainele si aparatele de ras. Evitati contactul cu pielea pana la vindecarea afectiunii. Leziunile se vindeca greu, dar rata de succes a tratamentului este foarte mare.
Plantele recomandate (plamanarica, roiba, varga-corbului, ciurul-zanelor, mesteacanul, menta, spanzul, morcovul, castravetele, usturoiul, macrisul sau stevia-de-gradina) actioneaza deopotriva asupra agentilor patogeni responsabili de producerea bolii (antiseptice, antimicrobiene) si asupra bolnavului insusi, caruia ii alina durerea (antialgice) si-i amelioreaza manifestarile cutanate (antiimflamatoare sau cicatrizante).