Ati auzit stirea: mi s-a propus functia de director executiv al sectiei de baschet feminin CS Universitatea si am acceptat.
“E o nebunie, n-o sa rezolvi nimic”, “sunt in buda, nu-i poti ajuta, o sa-ti pierzi vremea”, “nu castigi nimic din asta, nici ca imagine, nici ca timp”, “fetele nu au rezultate, nu merge nimeni la meciurile lor, o sa te strofoci degeaba”, mi-au spus toti apropiatii mei sau apropiatii de fenomenul „U”.
Intr-un oras in care zeci de mii de clujeni poarta la gat fularul alb-negru sau au abtibild cu „U” pe parbrizul masinilor, dar la meciuri nu vin decat cateva mii de fani adevarati si inimosi, este clar ca avem o problema de implicare si una de ipocrizie.
Degeaba se dau zeci de mii de clujeni “U-isti”, daca echipa de fotbal se afla intr-o situatie precara, daca sportul de masa de sub culorile lui U moare de inanitie financiara si morala.
Stiti de ce am acceptat propunerea lui Florin Covaciu, sufletul sectiei de baschet feminin U? Pentru ca ceea ce vrea el sa facem impreuna este imposibil, pentru ca toti mi-au spus ca e imposibil, iar eu nu cred ca exista lucruri imposibile pe lumea asta.
Dar trebuie sa iesim din starea de ipocrizie. Nu zecile de mii de clujeni ce se pretind uisti cu vorba au pastrat spiritul acestui simbol. Ci cele doar cateva mii de fani adevarat care nu au incetat sa vegheze asupra destinului brandului in ultimii ani. Ei au fost pavaza lui „U”, restul clujenilor, oricat doare ce spun, mustesc de ipocrizie.
Sectia de baschet feminin a CSU este una dintre cele mai titrate din intrega istorie a sporturilor de echipa de la Universitatea Cluj. Are istorie si istoric, dar acum este parasita de aproape toti.
Stiu cum este sa fii parasit, stiu mai bine ca multi asta, iar acest fapt ma motiveaza si mai tare.
In urmatorul an imi propun doua lucruri: sa redau increderea sponsorilor in acest brand, atat cat e competenta mea, pentru baschet feminin, si sa redau increderea clujenilor sa sustina fetele pentru rezultate mai bune. Nu vreau sa ridic nicio cupa, nu ma intereseaza sa fac nicio poza cu fularul lui U, nu vreau sa ies in evidenta nici ca salvator, nu vreau sa promit cupe europene, ci vreau sa iesim din tina, sa ne spalam de noroiul falimentului moral si financiar si sa le arat fetelor (de care depinde totul) ca deasupra cosului de baschet e cerul.
Mi-am propus ca in urmatorul an sa aduc nu doi sponsori mari, ci 20 de sponsori mici care sa compuna bugetul de care e nevoie. E un buget mic, dar e oricum mult mai mare fata de nimicul care exista. E un buget pe care il pot atinge daca voi beneficia de suportul a 20 de companii si/sau oameni de afaceri care sa imi aloce 400-500 de euro pe luna, fie ca bani acordati drept sponsorizare din profitul anului recut, ca sa nu mearga la stat, fie sub forma de contracte de publicitate la locul de desfasurare al meciurilor. Ca sa adaug putin condiment, voi plusa, daca acesti 20 de oameni sau companii ne vor ajuta, cu un pachet gratuit de reclama consistent in mediile de comunicare pe care le controlez online, offline, outdoor.
Imi propun sa asigur stabilitate financiara in cadrul echipei, tocmai pentru a le convinge pe fete sa isi ia gandul de la bani si sa abordeze fiecare meci in mod diferit. Nu poti sa castigi un meci cand nu esti platit la timp sau cand nu esti sigur pe contractul tau.
Stiu ca multe lume rade de naivitatea mea sau crede ca o sa-mi frang gatul; mi s-a mai intamplat de multe ori sa traiesc acest sentiment, asa ca nu ma descurajez.
Diferenta dintre a vorbi discutii si a face ceva cu adevarat este enorma.
Este, poate, ceea ce trebuie sa inteleaga nu fanii ferventi ai lui U, care si-au dovedit mereu loialitatea, inclusiv prin biletele cumparate, ci restul de cateva zeci de mii de clujeni, care se dau U-isti mari, dar care nu au mai fost din anii ’90 la un meci al oricarei echipe reprezentante a Simbolului.