Cooltura

Declarație de dragoste la Teatrul Național Cluj

„Declarație” e un spectacol care se joacă la Teatrul Național Cluj de 15 ani, fiind o dovadă de netăgăduit a faptului că dragostea adevărată se transformă, se maturizează, are avatarurile sale, dar nu moare niciodată. Este spectacolul de suflet al Elenei Ivanca, protagonista acestui one-woman show, cu care a debutat de fapt în teatru.

Pe când era doar o tânără absolventă a Facultății de Teatru din Cluj, în anul 2000, actrița a participat la Gala Tânărului Actor, cu un fragment din Scrisorile lui Tudor Mușatescu, parte a spectacolului care a devenit mai târziu „Declarație”. În același an, aflând că Teatrul Național Cluj organiza concurs pentru un post de actor, Elena Ivanca s-a prezentat în fața lui Vlad Mugur, cel care conducea concursul, cu personajul Țușca Vilmoș, interpretat și la Gala Tânărului Actor. Vlad Mugur urma să monteze spectacolul Hamlet la Cluj și, atât de bine îmbrăca Elena personajul Țușca, încât regizorul a crezut că e o nebună de pe stradă, care a intrat incognito, și s-a simțit foarte jignit de faptul că organizatorii concursului nu au fost mai atenți și au lăsat să intre o nebună, să strice atmosfera din concurs.

Roxana Croitoru, consultantul artistic al Teatrului, care o văzuse pe candidată la Gala Tânărului Actor, l-a liniștit, spunându-i că e de fapt o actriță. Și astfel a început cariera strălucită și plină de dragoste a Elenei Ivanca la Cluj:

„Am luat concursul și nu am să înțeleg niciodată cum prin rolul acela grotesc a văzut el în mine Regina Gertrude din Hamlet, rolul care de fapt a fost începutul carierei mele și întâlnirea cu Vlad Mugur.

Vlad Mugur iubea actorul, îl respecta, făcea școală cu fiecare dintre noi, pentru că era atent la fiecare detaliu,  nimic nu putea să fie «e bine și-așa!». Cred că m-au mai iubit și alți regizori, dar așa de iubită, ca de el, nu cred că am mai fost”, declara actrița, într-un interviu în care își devoalează povestea vieții.

Școala atenției la detalii se vede, fără doar și poate, în fiecare personaj al Declarației, construit cu minuțiozitate, prin întreaga paletă de posibilități de exprimare scenică. Spectacolul de debut al Elenei Ivanca a crescut mare, iar Țușca Vilmoș a devenit doar ultimul dintr-o serie de personaje care se succed pe scenă, începând cu Mimicela, urmată de Ninetta Sorcoveanu și de Dezida Coșovete, zisă și „Leoparda la maxim”. „Declarație” cu Elena Ivanca e o piesă de teatru care vă va surprinde prin cinci ipostaze diferite ale femeii. Nu vă așteptați, astfel, să mergeți la un singur spectacol, ci la cinci, fiindcă, delimitate printr-o scurtă pauză muzicală, cele cinci tipologii sunt atât de diferite, încât constituie fiecare o mini-piesă în sine.

Primele patru personaje sunt construite cu umor, începând cu pițipoanca, apoi cu tipul de femeie mahalagioaică, cu femeia nevrotică, sau cu pretinsa artistă – dactilografă și Miss România, pentru ca, în finalul piesei, să ni se prezinte adevărata artistă, cea care îmbracă cameleonic toate celelalte personaje, Elena Ivanca, de data aceasta renunțând la umor (pentru câteva momente), în favoarea afectivității. A afectivității, chiar a afecțiunii pentru tot ceea ce înseamnă teatru și, în principal, pentru spectator.

Dacă primele patru declarații se dau la Poliție, cea de-a cincea, a Elenei Ivanca, e o adevărată declarație de dragoste adresată spectatorului. Piesa se încheie prin câteva fraze memorabile, pe care, fiindcă nu le-am memorat perfect, o să încerc, totuși, măcar să le parafrazez: Dumnezeu își manifestă uneori prezența în teatru, iar speranța Elenei Ivanca e ca divinitatea să fie prezentă, la această piesă, măcar printr-un îngeraș…

Eu zic că au fost mai mulți, chiar o legiune de îngeri, începând cu cel de pe scenă și continuând cu cei din sală (unii, desigur, nu toți). Fiindcă divinitatea înseamnă creație, iar teatrul e una dintre cele mai creative expresii ale creatorului. Actorul creează un personaj pe scenă, spectatorul continuă creația pe scena minții sale, dându-i sens și semnificație. E un act dumnezeiesc într-adevăr în orice manifestare artistică și conturarea a 4, chiar 5 personaje, ultimul fiind chiar persoana, într-o piesă de aproximativ o oră și 10 minute, e un act creator remarcabil. 

Dar, ca să nu intrăm în teoria artei, pe scurt: mergeți cu încredere la această piesă! Cu încrederea că vă veți destinde, veți zâmbi, veți râde, iar la final dragostea față de teatru vă va fi împărtășită, printr-o declarație de dragoste reciprocă… așa cum trebuie să fie. Rar ai ocazia să vezi, după un spectacol, artistul ieșind nud din masca personajului, pentru a îți dezvălui sufletul său și pentru a îți vorbi inimii, pentru a îți face o declarație, pentru a se arăta pe sine, așa cum este: un creator de frumos în mintea și-n sufletul spectatorului.

Mergeți la „Declarație” și alăturați-vă pentru o oră legiunii de îngeri care se bucură de frumosul artei teatrale. Fiindcă legiunii de diavoli care se târăsc prin imundul cotidian aveți timp să vă alăturați, toate celelalte 23 de ore ale zilei, și-ale nopții. O piesă bună de teatru e lumina din noaptea minții vieții cotidiene, e sacrul relevat în profan, divinitatea de care vorbea Elena Ivanca. Declarație e locul unde îngerii coboară să se destindă și să se amuze, mereu altfel, pentru că, pe eșafodajul peren al piesei, se construiește, la fiecare spectacol, un umor nou și spumos, dat de improvizație, de dialogul actriței cu spectatorii, care astfel devin actori de comedie, la rândul lor.

Am participat la „Declarație” de cel puțin 5 ori și de fiecare dată spectacolul a rămas la fel de plin de farmec, a surprins prin capacitatea de a se reinventa, de a reîntineri constant. Limbajul evoluează de la un an la altul, în acord cu timpurile moderne, la una dintre reprezentații un spectator a fost adus pe scenă pentru a juca rolul polițistului, uneori bărbații sunt invitați la dans, alteori sunt zeflemisiți cu finețe, pentru ca totul să se încheie invariabil cu apologia credinței, a nădejdii și a dragostei, față de teatru, față de spectatori, față de oameni.

„Declarație” e mai mult decât o piesă de teatru, e mai mult decât un joc scenic. E dragostea care coboară pe scena teatrală și pe scena vieții printr-o actriță plină de har, capabilă să transcendă timpul și să ajungă, mereu reinventată, în inima spectatorului, prin liantul diafan al iubirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *