In vizor

Dacia Asphalt, firma lui Gheorghe Petruț și Ioachim Cadar (fost șef la Drumuri Județene), a primit anul trecut 53 de contracte de la CJ Cluj, în timp de Drumuri și Poduri Județene SA (firma forului județean) a intrat în faliment

Consiliul Județean Cluj a atribuit anul trecut 276 de contracte pentru diverse servicii și lucrări precum: supervizare șantiere, pază, deszăpezire, furnizare echipamente pentru spitale, lucrări întreținere drumuri, lucrări la drumuri. Din numărul total de contracte, Dacia Asphalt a primit cele mai multe contracte, 53 la număr și au fost fie pentru lucrări de întreținere de vară, fie pentru lucrări de reparații pe diverse trosoane de drum. Contractele au fost atribuite prin licitație deschisă și au valoarea totală de 37,6 milioane lei (7,5 milioane euro).

Față de anul 2019 a crescut numărul de contracte atribuite, dar a scăzut valoarea acestora. În urmă cu doi ani, firma Dacia Asphalt SRL Bistrița a semnat 44 de contracte subsecvente pentru întreținerea drumurilor județene. Valoarea totală a acestor contracte este de peste 123 milioane lei (25,6 milioane euro). În timp ce Diferit SRL s-a ocupat, în 2019, de modernizarea drumurilor, Dacia Asphalt a prins felia întreținerii drumurilor.

Dacia Asphalt este din Bistrița, a fost înființată în 2016 și are obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor și este deținută de doi asociați: Gheorghe Petruț (95%) și Eugen Ioachim Cadar (5%). Compania este administrată de Gheorghe Petruț.

Eugen Ioachim Cadar este inginer și a condus Regia Autonomă de Drumuri Județene Cluj (fostul nume al actualei Drumuri și Poduri Județene SA) până în 2013, regie aflată în subordinea Consiliului Județean. Așadar, nu este de mirare că firma sa și a asociatului său a prins zeci de contracte subsecvente pentru întreținerea drumurilor județene.

Dacia Asphalt SRL s-a intersectat în afaceri pe bani publici cu SC Diferit SRL, una din firmele de casă al fostului PDL. Să ne amintim faptul că Diferit s-a ocupat ani la rând de modernizarea drumurilor județene și a străzilor din Cluj-Napoca.

Este interesant faptul că Regia Autonomă de Drumuri Județene Cluj a participat, în trecut, la lucrări publice licitate de Consiliul Județean Cluj, alături de SC Diferit SRL, inclusiv în perioada în care Cadar se afla la conducerea Regiei.

Conform ultimelor date disponibile, compania din Bistrița a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de aproape 18 milioane euro, mai mult cu aproximativ 7 milioane euro decât în 2019. În urmă cu patru ani, Dacia Asphalt avea venituri totale de aproape 4 milioane euro, în 2017 de 1 milion euro, iar în primul an de activitate 440 mii euro.

Încă din primul an de activitate, compania lui Gheorghe Petruț a declarat profit. Astfel, în 2016 a avut un profit net de aproape 128 mii euro. În anul următor, câștigul net era de peste 331 mii euro, iar în 2018 ajunsese la un profit de 311 mii euro. Anul 2019 a adus un câștig net de peste 374 mii euro, iar în 2020, Dacia Asphalt a declarat profit de peste 437 mii euro.

În urmă cu doi ani, compania avea un număr mediu de 21 angajați.

De numele Dacia Asphalt este conectată direct și firma Dacia SRL din Bistrița, înființată în 1991, cu obiect de activitate tot lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Firma are doi asociați: Gheorghe Petruț (60%) și Maria Petruț (40%). Dacia este administrată de Gheorghe Petruț.

În comparație cu Dacia Asphalt, Dacia a avut cifră de afaceri și profit mult mai mici. De exemplu, în 2020, a înregistrat venituri totale de 162 mii euro, profit net de aproape 50 mii euro și avea un număr mediu de 4 angajați.

Dacia Asphalt a câștigat, în 2016, contracte și cu instituții publice din Bistrița. Potrivit Gazeta de Bistrița, Dacia Asphalt s-a ocupat de deszăpezirea drumurilor naţionale din Bistriţa-Năsăud în perioada 2016 – 2020, pentru 20 milioane lei, fără TVA.

Conform sursei citate, în cursa pentru adjudecarea contractului de deszăpezire, firma Dacia Asphalt a fost înregistrată cu un terţ susţinător financiar, şi anume SC Construct Perom, una din firmele care a prins de-a lungul anilor contracte pe bani publici în Bistriţa-Năsăud, dar nu numai.

În timp ce Consiliul Județean umple buzunarele firmelor private, Drumuri și Poduri Județene SA se află în faliment. Anul trecut în septembrie, firma Consiliului Județean a intrat în faliment.

Pe lista celor 276 de contracte pe care le-a atribuit Consiliul Județean anul trecut, unul singur este pentru Drumuri și Poduri Județene SA, pentru deszăpezire, în 12 martie 2021 (deci înainte să intre în faliment). Anunțul a fost publicat în SEAP ca urmare a încheierii contractelor subsecvente pentru LOT 3 cu ofertantul SC BEMAPROD SERV SRL și pentru LOT 5 cu ofertantul SC DIFERIT SRL.

Anul trecut, Drumuri și Poduri Județene SA a încasat de la Consiliul Județean sume nesemnificative:

  • 5.635.979,25 lei inclusiv TVA, în baza Acordului cadru nr. 27900/212/23.08.2018 – LOT 1;
  • 5.853.250,77 lei inclusiv TVA, în baza Acordului cadru nr.27901/213/23.08.2018 – LOT 2;
  • 5.537.061,72 lei inclusiv TVA, în baza Acordului cadru nr. 27903/215/23.08.2018 – LOT 4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *