PORTRET

Corina Pop, directoarea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca: „Mi-aș dori ca părinții să fie mai deschiși față de oportunitățile pe care le oferă liceele tehnologice”

Corina Pop, directoarea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Cluj Napoca, este un dascăl pasionat și un bun manager de școală, e o profesoară care pune suflet, atât în munca la clasă, cu copiii, cât și în relația cu colegii săi, o echipă împreună cu care reușește să creeze un mediu educațional atractiv pentru tinerii care își doresc să învețe o meserie sau un domeniu tehnic, pe care să îl aprofundeze mai apoi în facultate. 

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” dispune de o bază materială și umană foarte bună, care ar trebui să fie foarte tentantă pentru elevii care își doresc o bună și rapidă inserție pe piața muncii, unde lipsesc și sunt ceruți muncitorii calificați, bunii profesioniști. Numai că mentalitatea copiilor și a părinților este afectată de prejudecăți, societatea întreține falsa credință că liceele tehnologice oferă o pregătire inferioară celor teoretice, că baza materială a acestora este învechită, iar profesorii sunt lipsiți de interes sau prost pregătiți, lucru complet neadevărat – sălile de clasă de la Anghel Saligny au dintre cele mai moderne echipamente multimedia, atelierele sunt bine dotate, iar dascălii sunt dedicați, pasiunea pentru învățământ fiind cea care îi motivează în lucrul cu elevii.

Profesoară de fizică și de chimie, cu toate că ocupă în prezent funcția de director, Corina Pop continuă să predea, activitatea didactică fiind cea care o ajută să își reîncarce bateriile. Dorința sa este ca școala pe care o conduce să aibă cât mai mulți elevi, iar părinții să fie mai deschiși față de oportunitățile pe care le oferă liceele tehnologice, să își lase copiii cu încredere pe mâna profesorilor acestor școli, care le oferă elevilor, dincolo de cunoștințele teoretice, și o meserie, chiar una bine plătită, în cazul în care tânărul manifestă dragoste și interes față de muncă.

Dragostea pentru munca la catedră

Corina Pop a prins dragoste față de chimie, materia pe care ulterior a ajuns să o predea, încă din școala generală, când o profesoară cu vocație a reușit să o atragă spre această materie:

„Profesoara mea, Giurea Veronica, reușea să facă plăcută o materie destul de dificilă, chimia. Mi-au plăcut problemele, pe care le explica foarte logic, punea foarte mult suflet în tot ceea ce făcea și cred că asta contează foarte mult la clasă, așa poate un profesor să atragă elevii!”

O verișoară, cadru didactic, îi povestea adolescentei Corina Pop experiențele de la catedră, cât de mult îi plăcea profesia de cadru didactic și, cu toate că a avertizat-o și asupra faptului că învățământul nu e un domeniu ușor, Corina Pop s-a decis să urmeze o facultate prin care să poată deveni, asemenea profesoarei sale de chimie, un dascăl sufletist, apropiat elevilor. Decizia efectivă de a îmbrățișa această carieră a luat-o însă în momentul în care, ca studentă în practică pedagogică, a ajuns să predea fizică la o clasă de a XII-a, unde a descoperit și i-a plăcut atmosfera didactică, legătura cu elevii.

După absolvirea studiilor universitare, ca orice tânăr cadru didactic, a lucrat și la țară, a început să predea la Florești, apoi și-a continuat periplul la Școala Specială (actualul Grup Școlar Samus), a ajuns și la Huedin, unde s-a titularizat, iar apoi la Grupul Școlar de Protecția Mediului și, după desființarea acestuia, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, unde este acum în al doilea an de directorat. 

22 de ani în sistemul de învățământ

Corina Pop lucrează în învățământ de 22 de ani, de la absolvirea facultății, și a trecut astfel prin toate avatarurile sistemului educațional românesc:

„Au fost multe schimbări, într-adevăr, în învățământ, dar nu știu dacă am găsit formula magică, ar mai fi multe de modificat. Nu știu ce se întâmplă și cu dragostea copiilor față de școală, parcă din ce în ce mai puțin manifestată, cu toate că profesorii, colegii mei, chiar dăruiesc tot ce pot dărui.

Dacă ne uităm la tot soiul de emisiuni auzim numai chestiunile negative din educație, dar nu știu dacă acestea definesc învățământul actual; nu se văd oamenii aceia cu suflet mare care renunță la ei și la familiile lor pentru copiii altora, și e păcat! Copilul vine la școală influențat de ceea ce aude, de ce vede, și atunci are o anumită reticență.”

Corina Pop afirmă că sistemul de învățământ românesc oferă societății mulți tineri valoroși și că rateurile sunt responsabilitate tuturor, atât a școlii, cât și a familiei și a mediului social, care poate modela pozitiv, sau, din contra, poate deforma tinerii. Cu toate că responsabilitatea pentru eșecul educațional este împărțită, ea este aruncată de obicei numai în cârca profesorilor, care trebuie astfel să suporte o frustrare în plus. Cu toate acestea, ei duc mai departe sistemul, care nu îi recompensează niciodată cum ar trebui:

„Cei care rămân în învățământ, cu toate că se simt frustrați de salarizare, de faptul că nu pot oferi familiei, din punct de vedere material, ce oferă alții,  cred că rămân datorită iubirii față de copii, față de ceea ce pot transmite. Sunt și tineri valoroși, care intră acum în învățământ. Avem și noi colegi tineri, care chiar au ce oferi, sper să și rămână, cu toate că, din punct de vedere salarial, nu știu cum vor evolua lucrurile. În învățământ întotdeauna au fost salarii mici.”

O școală dotată la standarde moderne pentru cei care vor să învețe carte și o meserie

Cu toate greutățile din învățământ, există copii cu performanțe, chiar și la liceele tehnologice. Cine vrea cu adevărat să învețe, învață și, în plus, colegiile tehnice le oferă elevilor și bazele practicării unei meserii:

„Noi avem copii cu rezultate la concursuri și olimpiade, am avut la Protecția mediului, la Construcții, la Silvicultură, înainte aveam și la Prelucrarea lemnului, dar acum din ce în ce mai puțini copii vin spre domeniile acestea. Există mirajul școlilor teoretice și înțeleg acest lucru, dar nu cred că este o rușine să faci și un liceu și să ai și o meserie asigurată; poți fi bun și într-o școală ca a noastră. Noi promovăm lucrul acesta, tinerii absolvenți pot avea astfel locuri de muncă, iar un muncitor bun poate câștiga foarte bine.

Pe partea profesională, noi pregătim elevii pentru meseria de zidar, pietrar, tencuitor, zugrav, am încercat să promovăm și prelucrarea lemnului, dar nu am avut suficiente cereri. La liceu avem Protecția mediului, elevii ajung tehnicieni în acest domeniu, în Construcții, Instalații, avem clasă care formează tehnicieni în Silvicultură, în Prelucrarea lemnului.”

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” dispune de o excelentă bază materială, de ateliere proprii și are încheiate parteneriate cu agenți economici unde elevii își desfășoară practica:

„Școala este dotată, sperăm să ne vină copiii, avem parteneriate și cu școli generale, facem activități comune, ca să atragem elevii. Și părinții pot veni în vizită, suntem deschiși la asta, ne bucurăm atunci când cineva este interesat de ceea ce noi putem oferi.”

La „Anghel Saligny” învață în jur de 600 de elevi, oferta educațională fiind una bogată, formată din cursuri la zi și seral, liceu, școală profesională, școală de maiștri, postliceală, iar în viitor Colegiul va dispune și de un cămin pentru copiii de la sat care vor să învețe carte și meserie.

Pentru că omul sfințește locul, sub vechea conducere și, de doi ani, sub directoratul Corinei Pop, școala a beneficiat de îmbunătățiri substanțiale. Clădirea centrală a fost renovată și dotată la standarde actuale, fiecare sală de clasă are videoproiector și calculator, 3 săli dispun de smart board, iar conducerea școlii își dorește și modernizarea atelierelor. Sala de sport a fost, de asemenea, recent finalizată, iar acum și curtea interioară a școlii este la faza de proiect de reamenajare:

„Am depus acum recent un proiect pentru niște fonduri din care vrem să cumpărăm plante, arbuști, bănci pentru exterior. Având Protecția mediului și Silvicultură vrem să se simtă și, dacă aceste amenajări pot aduce un plus de imagine, ne-am bucura!”

„Îmi reîncarc bateriile între copii!”

Cu toate că ocupă funcția de director, Corina Pop predă în continuare la clasă, lucru care îi aduce bucurii sufletești și satisfacții profesionale:

„Îmi reîncarc bateriile între copii, chiar mă simt bine în mijlocul lor! Nu e ușor să ajungi la sufletul copilului, dar cred că, dacă reușești să stabilești puntea aceea de legătură de la suflet la suflet, dacă reușești să faci pasul acesta, lucrurile merg foarte bine!”

Corina Pop consideră că să fii un profesor bun înseamnă să reușești să îi ridici pe elevi. Însă evoluția școlară nu este întotdeauna ușor de cuantificat și există prejudecăți chiar și în ceea ce privește evaluarea competenței unui profesor:

„Toată lumea spune că un profesor bun are elevi olimpici, rezultate, medii foarte bune, dar nu se vede munca dascălului care ridică copilul de la nota 3 la Evaluarea Națională la nota 6 la Bacalaureat. Din păcate, aceste eforturi nu se văd și eu cred că trebuie să fii un profesor foarte bun să reușești să ridici elevul chiar și atât, trebuie să ai răbdare și dăruire și nici nu știu cât de mult ar trebui să ne intereseze statisticile cu intervalele de note obținute de copii la testări, cât faptul că ai ridicat copilul și l-ai pus pe direcția potrivită!

Nu spun că e ușor să lucrezi cu elevii foarte buni, pentru că trebuie să ții pasul cu noutățile în domeniu, dar acei copii chiar au dragoste de carte, ei merg spre școală cu interes. Noi avem și copii care trebuie cuceriți, atrași și, de aceea, îmi respect foarte mult colegii care reușesc să facă lucrul acesta, apreciez foarte mult munca pe care ei o depun.”

„Mi-aș dori ca părinții să fie mai deschiși față de oportunitățile pe care le oferă liceele tehnologice!”

O persoană modestă și discretă, cu foarte mult bun-simț, Corina Pop nu își asumă singură, în calitate de director, meritele pentru lucrurile bune care se întâmplă în școală, ci le pune pe seama echipei din care face parte, pe seama profesorilor dedicați, care își asumă uneori chiar sacrificii personale în interesul școlii la care lucrează:

„Un singur om nu poate să ridice o instituție, trebuie să aibă alături oamenii potriviți, iar la noi chiar știe fiecare ce are de făcut! În vacanța aceasta, fără să le cer colegelor să lucreze la proiectul de amenajare a spațiului verde, pe care mi l-am dorit, ele au venit, cu toate că erau în vacanță, și au lucrat la documentație. Cred că acestea sunt lucruri care trebuie spuse și apreciate, profesorii sunt oameni care nu lucrează doar cele 4-6 ore pe zi cât predau la clasă, ei lucrează mai mult decât atât și le apreciez, în mod deosebit, eforturile.”

Liceele tehnologice sunt supuse anumitor prejudecăți, cărora nu le scapă nici dascălii, care, contrar unor idei preconcepute, obțin posturi la aceste instituții de învățământ cu note foarte mari la titularizare, sunt foarte bine pregătiți profesional, au masterate și doctorate, la fel ca și colegii lor de la liceele teoretice. Există o prejudecată și în cazul suplinitorilor, care, însă, au acest statut din cauza lipsei de posturi titularizabile, suplinirea putând fi luată chiar și cu nota 10 la concurs:

„Am bucuria ca, pe lângă cadrele didactice titulare, să fie și suplinitori de calitate în școală. Nu consider că aceștia trebuie discriminați, ei sunt profesori cu rezultate foarte bune, care reușesc să își apropie copiii. Ne-am obișnuit un pic în societatea aceasta cu etichetele și cred că le folosim prea mult”, apreciază Corina Pop.

Directoarea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” și-ar dori ca părinții să fie mai deschiși față de oportunitățile pe care le oferă liceele tehnologice și îi sfătuiește pe aceștia să își îndrepte copiii cu încredere spre instituțiile de învățământ de acest fel, cu nimic mai prejos decât liceele teoretice:

„Din păcate, există mentalitatea că dacă ajungi la un liceu tehnologic ești un copil slab pregătit, o idee pe care eu o cred eronată. Avem absolvenți care sunt studenți la USAMV, la Facultatea de Construcții și Instalații, la UBB, avem chiar doctoranzi. Cine vrea să facă școală, învață oriunde, fie la un liceu teoretic, fie la unul tehnologic!”, conchide Corina Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *