Justitie

Comisar de la Garda de Mediu Cluj, trimis în judecată de DNA. Acesta este acuzat de abuz în serviciu

Un comisa de la Garda de Mediu Cluj a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție. Acesta este acuzat de abuz în serviciu.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului POCOL SABIN VALERIU, la data faptelor comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, conform unui comunicat DNA.

“În datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, inculpatul Pocol Sabin Valeriu, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, cu ocazia controalelor pe care le-ar fi realizat la o societate comercială, deși ar fi constatat că aceasta nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu ar fi luat nicio măsură față de societate, permițând continuarea activității acesteia.

Aceste demersuri ar fi avut ca și consecințe producerea unui folos necuvenit în favoarea societății respective, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, precum și vătămarea intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Cum au crescut veniturile comisarilor Gărzii de Mediu Cluj: salarii de invidiat, moșteniri amestecate cu terenuri, donații și case de vacanțe

CITEȘTE ȘI:

Garda Națională de Mediu Cluj: valorile maxime de poluare, depășite de terenuri, case de vacanță și venituri de invidiat