Justitie

Chiriașa spațiului unde a avut loc cheful monstru zice că a fost păcălită de Alin Lupșan: „Sper ca Poliția să îl oprească!”

O petrecere clandestină s-a transformat într-un scandal de proporții. Iar persoana care nu este trasă la răspundere este exact vinovatul care a făcut în așa fel încât să fraierească Poliția Clujeană și să se spele de culpă: Alin Alexandru Lupșan, ex-organizator ALANDALA & pentreceri la MIDI. 

Odată cu pandemia, Lupșan a pus la cale un concept prin care să facă bani și petreceri ilegale, în vreme ce HORECA sângerează respectând legea: CABANELIPIPED. Și a cam pus de 7-10 party-uri. Pe la al nouălea s-a prins și Poliția. 

FOTO: Unul dintre afișele petrecerilor din 2020

Ultimul party a avut loc sâmbătă într-o clădire de pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 9. Da, acolo funcționează și Centrul de Interes. Nu, nu în spațiul închiriat de ei a avut loc petrecerea. Fraiereala lui Alin Lupșan a avut-o ca victimă pe o tânără designer. Potrivit acesteia, Lupșan a profitat că ea are o sensibilitate pentru Nicolae Florin Onică (DJ Onyk – nelipsit de pe afișele lui Lupșan) și i-a cerut prin intermediul acesteia cheia din spațiul pe care îl avusese închiriat prin contract până în decembrie 2020. 

Monica Stăncioiu, proprietara clădirii, ne-a declarat că avusese un contract cu Mădălina Mihailovici. Tânăra avea un altelier în clădire, ea fiind designer vestimentar și de decorațiuni interioare. Colaborarea s-a încheiat luna trecută, dar i-a lăsat cheia designer-ului pentru ca până la sfârșitul lunii ianuarie să elibereze spațiul. Femeia susține că a fost sunată de polițiști în weekend, moment în care a aflat de petrecerea cu pricina. 

Contactată telefonic, Mădălina Mihailovici susține că a fost fraierită de Alin Lupșan, ei spunându-i-se că acolo o să aibă loc o petrecere restrânsă pentru o zi de naștere. 

„La Alin Lupșan i-am dat cheia pentru o petrecere de zi de naștere. Pe el nu îl suport, îl am la block. De când a început pandemia am avut mai multe divergențe cu el și îl evit. El știa asta și s-a folosit de faptul că mi-e drag Nicolae Onică și mi-a cerut cheia prin intermediul lui pentru că știa că nu o să îl refuz. Îmi place mult cum pune Onică muzică și e un baiat de nota 10. El știa de spațiul meu pentru că în trecut am avut o prezentare de modă aici și el a venit să pună muzică. I-am dat cheia pentru că știam că dacă nu o să strige Lupșan la el.

Eu nu am fost la petrecere. M-au sunat cei de la Poliția Cluj și am fost în această dimineață să dau declarații în calitate de martor. Eu mi-am recunoscut vina la Poliție. O să plătesc amenda și îmi asum tot. 

Într-adevăr a fost o petrecere ilegală. Nu trebuia să fie nicio petrecere de acest gen. Nu știam că vor face un eveniment promovat. Eu am avut acel spațiu. Voi plăti amenda. Nu are legătură spațiul cu Centru de Interese. Noi am avut un spațiu, un hub independent, în celalată parte a clădirii și era intrare separată. Atâta ce e în aceeași clădire cu Centru de Interes. Atât eu cât și colegii mei de acolo am eliberat spațiul pentru că s-a terminat contractul. Atât că mai aveam ceva lucruri acolo și mi-a rămas cheia”, explică designer-ul. 

Citește și: Cine sunt organizatorii party-ului ilegal. Care era parola de acces

Nevoia de „Lupșan” în pandemie

Tânăra susține că Alin Lupșan este un individ ciudat și cu o mulțime de probleme. De petrecerile din seria Alandala și Midi Events se leagă rechizitorii și povești, la fel ca și de UNTOLD și NEVERSEA (unde a și apărut o tânără la știrile Pro TV în timp ce consuma o linie de coca) despre o multitudine de droguri și consumatorii lor. Legendele erau că găseai plicuri de droguri pe Piezișă ascunși în stâlpi, ori în spatele afișelor care anunțau petrecerile de muzică minimal techno/tech house etc. Deseori distribuirea drogurilor se făcea la aceste petreceri, spun surse judiciare: „la petreceri, la baie era doar apă caldă ca să nu o bei pe cea rece de la robinet și să îți cumperi la suprapreț. drogurile asta îți cer: multă apă. Nevoia de petreceri e de fapt nevoia de vânzare, iar aici nu vorbesc de bilete”, arată sursa Ziar de Cluj. 

 

 

Ne-am încercat norocul și am întrebat-o și pe designerul Mădălina Mihailovici  dacă știa că se consumă droguri la petrecerile date de Alin Lupșan: „(n.red petrecerea de sâmbătă)N-am participat, n-am văzut ce e acolo, nu știu. Acum, ca și la orice altă petrecere dumneavoastră ce vă imaginați? Că stă lumea și se uită pe pereți și bea apă plată? Toate petrecerile sunt la fel: că e zi de naștere, că e party organizat că e MIDI, Mioritmic sau Alandala…Știți ce zic… Eu nu sunt în relații bune cu Lupșan, cu el sunt pe block pe Facebook și peste tot, pentru că nu vorbesc cu el”.

 

Petrecerile, interzise prin Ordonanță de Guvern!

Cluj-Napoca este de departe unul dintre orașele fruntașe din țară care funcționa non-stop. Evenimentele, petrecerile, restaurantele, cluburile din Cluj-Napoca, funcționau foarte multe din ele 24 din 24, 7 zile din 7.  În urmă cu trei luni s-a ”deschis” (pentru ca de soluționat nu avem cum să vorbim la ce sistem de magistrați și ofițeri judiciari are Clujul) un dosar penal pentru o petrecere dată fix în Cluj Arena (Citește și: Dosar penal după petrecerea de pe Cluj Arena. Un cunoscut DJ a participat la eveniment

În momentul în care organizezi o petrecere pe teritoriul României, în prezent, riști:

-clasica amendă de cam vreo 1.000 de lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;

– dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor – art. 352 noul Cod penal. 

„Trebuie să își asume Lupșan tot. Oricum i s-a făcut deja destulă reclamă în presă cu CABANELIPIPED și ZEBRALIPIPED, că am văzut și eu tot ce s-a scris. Dacă se termină pandemia cred că o să aibă în continuare succes cu toată chestia asta. El folosește oameni. El nu a dat nicio declarație la Poliție, din câte știu. Sper să i se mai taie. Să-l oprească Poliția. Eu la Onică nu am vrut să îi pun piedici, pentru că știam că o să se enerveze Lupșan. În vară a făcut la fel. Lupșan are dorința să controleze tot. E un om destul de ciudat care vrea să manipuleze pe toată lumea”

Vezi și: Date Events a organizat o petrecere COVID-19 la Cluj Arena. Organizatorii se vor alege cu un dosar penal. Mihălăchioiu este flăcăul care s-a lăudat că a obținut audiență la Boc ”în 60 de secunde

Măsurile instaurate de Guvern au avut ca scop încercarea de a reduce cazurile de infectați cu COVID. În ultimele zile rata de infectare a crescut la 17%.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *