In vizor

Chinteni se transformă într-un regat al gunoaielor. Tot dezastrul este strâns legat de Pata Rât

Localitatea Chinteni poate deveni curând un focar de infecție. Gunoiul nu se mai ridică de câteva luni bune și oamenii se descurcă cum pot. Cei mai nesimțiți duc deșeurile pe dealurile de lângă sat, unde s-au format adevărate rampe clandestine. În unele locuri, imaginile sunt dezolante, mai rău ca la Pata Rât. Alți săteni ard deșeurile în grădină, le aduc în Cluj-Napoca sau cheamă firmele de salubritate de la oraș să le ia gunoiul de acasă contra cost. Primăria face licitații degeaba pentru că firmele fug ca dracu’ de tămâie din cauză că nu există o rampă permanentă pentru depozitarea deșeurilor. Tot necazul din Chinteni este strâns legat de incompetența Consiliului Județean  care nu a fost în stare, în șapte ani, să construiască Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.
 
Chinteniul se află sub semnul gunoaielor. Peste tot sunt saci menajeri plini cu deșeuri: pe dealuri, în pădure, pe marginea drumului, în iazul din sat, pe malurile acestuia, în curțile oamenilor, în curtea școlii, în spatele Primăriei.

De departe, cea mai dezolantă imagine este pe dealurile de la marginea localității. La 20 de minute de mers pe jos de centrul Chinteniului, s-au format adevărate rampe clandestine de gunoaie. Se vede clar că deșeurile au fost aduse din sat, de cei care au considerat că cel mai simplu să scape de gunoaie este să le lase în voia sorții în mijlocul naturii. Găsim de toate, de la resturi menajere, scutece folosite și lenjerie intimă până la canapele, frigidere, lână și componente de autoturisme. Totul se va transforma într-un focar de infecție, odată cu creșterea temperaturilor.

În sat, dezastrul nu este atât de vizibil. Pe malurile iazului au fost aruncați saci menajeri plini cu gunoaie, pe marginea șoselei, din loc în loc, răsar grămezi de deșeuri. Tomberoanele din spatele Primăriei sunt arhipline, sacii cu gunoi au fost depozitați și deasupra containerelor. În curtea școlii, situația este aproape la fel ca la Primărie.

S-a ajuns la această invazie a gunoaielor din cauză că Primăria nu mai are contract de salubritate cu nicio firmă. Localnicii s-au săturat să se descurce cum pot sau să plătească bani firmelor de salubritate din Cluj-Napoca să le ridice de acasă deșeurile. Unii le duc cu propriile mașini la oraș.

“Le punem în mașină, doamnă, și le ducem la Cluj că dacă le punem pe spațiul verde ne amendează. Să vii să vezi ce am în spate la casă, full. Deci, nu mi se pare normal, impozitul e plătit, gunoaiele sunt plătite, de ce nu vine să le ia? Unde să le pune, în față la primărița, în capul ei?”, afirmă Lăcrămioara Ropotean, o localnică.

Ioan Baciu, un pensionar din satul Sânmărtin, comuna Chinteni spune că arde gunoaiele de când nu mai vine mașina de salubritate să le ridice.

“Le adunăm și le aprindem ce sunt așa de aprins și restul le mai ținem și așteptăm să vină gunoaiele”, spune bătrânul.

Oamenii spun că deja au început să miroase gunoaiele care stau pe marginea drumului.

“De două-trei săptămâni stau neridicate, miroase aici pe stradă, în case dacă deschizi geamul, nici nu poți deschide geamul din cauza mirosului, e teroare, nu se poate așa ceva într-o comună ca aceasta, înfloritoare, să lași așa gunoaie”, punctează Nelu, un alt localnic.

Necazul locuitorilor din Chinteni se leagă de inexistența Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. În 2011, au început, oficial, lucrările la această investiție, dar nici acum nu sunt gata. Din cauză că nu există o rampă permanentă de deșeuri, firmele de salubritate evită să se înscrie la licitațiile pe care Primăria Chinteni le organizează periodic. De acest lucru s-au prins până și cetățenii din localitate.

“Începând de la județ de la Pata Rât, doară de acolo începe tot năcazu, de acolo încep toate problemele. Dacă nu au unde să îl ducă, ce să facem? Înainte ce făceam? Eu îs de 80 de ani, no, înainte să se care gunoiul ce făceau oamenii cu gunoiul? Îi dădeam foc, îl țâpam nu știu unde și ce îs plastice din astea doar le poți aprinde. Se strânge o găleată și le duci și le aprinzi”, spune un pensionar.

Dacă nu mai există o firmă care să se ocupe de ridicarea gunoaielor, Primăria se descotorosește de deșeuri pe bază de comandă la cele două firme din Cluj-Napoca: Rosal și Brantner-Vereș.

“De câteva luni nu se ridică deșeurile de la Chinteni. Am funcționat pe bază de comandă, dar nu se justifică. Legea prevede achiziții până în 30.000 euro și din păcate suma depășește și nu mai putem funcționa doar pe bază de comandă. Anul trecut am funcționat pe bază de comandă. Dacă în ianuarie, prețurile deșeurilor erau de 11.700, ne-am trezit că în august am primit o factură de 60.000, prețuri care nu se justifică, bani pe care eu nu pot să îi justific nici în fața cetățenilor, nici în fața organelor abilitate de control. Este normal să avem contract, să funcționăm cu un preț clar stabilit în baza unui contract, nu putem să modificăm prețurile de la o lună la alta după bunul plac”, explică Lucia Suciu, primarul din Chinteni.

Licitațiile organizate în ultimii ani au fost mereu cu probleme. Ultima licitație a fost câștigată de o firmă din Harghita, care a modificat contractul după ce a fost desemnată câștigătoare. Conducerea Primăriei a refuzat să semneze documentul în forma impusă de firma respectivă.

 

“De patru ani de zile, de când au apărut problemele la nivelul județului Cluj legate de rampa de deșeuri, am scos permanent la licitație acest serviciu de salubrizare a localității. Din păcate, în primii ani nu s-a prezentat nicio firmă pentru încheierea unui contract, iar la ultima licitație pe care am avut-o luna trecută am adjudecat câștigătorul, dar în momentul în care i-am invitat pentru încheierea contractului dânșii au venit cu un contract modificat 80% față de cel prevăzut în licitația publică și am refuzat categoric încheierea contractului în forma aceea. Eu nu mi-am putut permite să modific contractul așa cum dânșii doreau, toate aceste modificări erau posibile doar în perioada de licitație când aveau posibilitatea să ceară clarificări și modificări. Acum, am scos din nou la licitație acest serviciu de salubrizare”, declară Lucia Suciu.

Conducerea Primărie din Chinteni a solicitat Ministerului Mediului să îi aprobe construirea propriei rampe în localitate, dar acest lucru este imposibil.

„Toate problemele se datorează incertitudinii pe care o au firmele vis a vis de depozitarea la rampă. Știm cu toții care este situația cu rampa de deșeuri a județului Cluj. Am solicitat Ministerului Mediului, printr-o adresă scrisă, posibilitatea sau acordul de a ne crea o rampă proprie la nivelul comunei, dar din păcate nu este posibil dat fiind faptul că facem parte din acest ADI care vizează rampa de deșeuri la nivelul județului Cluj. Am solicitat domnului prefect declararea stării de urgență pentru comuna Chinteni pentru că este o problemă. Vedem cu toții că încep temperaturile ridicate și există un focar de infecție. S-a deplasat o comisie în localitatea Chinteni, constituită din toți reprezentanții județului, așteptăm să vedem decizia pe care dânșii o vor lua”, conchide Suciu.

Vom reveni cu punctele de vedere al conducerii Consiliului Județean, Gărzii de Mediu și Direcției de Sănătate Publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *