In vizor

Case construite în mlaștină cu blocarea acesului la proprietatea vecinilor. Asta s-a aprobat ieri în Consiliul Local, cu Tarcea în rol de avocat al investitorului

Consilerii locali au votat un proiect care în iulie a stârnit o serie de comentarii și a fost retras de pe ordinea de zi. Este vorba despre Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unor locuințe cu regim redus de înălțime pe strada Câmpului. În ciuda faptului că vecinii susțin că proiectul nu a fost deloc modificat din iulie, de această dată a primit votul consilierilor locali.

Care sunt probleme ridicate de vecini

Vecinii susțin că terenul vizat de acest PUZ băltește de apă, este practic o malștină, din cauza unui pârâu colector de ape fluviale, pârâu care a fost ignorat și pentru care nu a fost solicitat avizul de la ABAST, așa cum ar fi fost legal.

„Ne vedem a doua oară pentru un PUZ care nu îndeplinește cerințele legale. Oricât s-ar încerca să se pretindă că se îndeplinesc aceste cerințe cu niște explicații exagerate. Să vii să spui că nu există dreptul de proprietate pentru că nu era întăbulat mi se pare aberant. Nu întăbularea și înseamnă dobândirea dreptului e proprietate. Nimeni nu este interesat. Ce ne interesează este să dăm satisfacție inițiatorului PUZ-ului. Vă prezint situația reală, nu cea care este prezentată în mod fals. Pentru acest teren pe care se inițiază PUZ-ul în partea de sud-est există un pârâu colector de ape pluviale. Conform legii 107/1996 impune legal obținerea avizului de la ape și constituirea zonelor de protecție, așa cum stabilește ABAST. Terenul pe care se face PUZ-ul este în amonte, iar terenul nostru este în aval, chiar la limita de proprietate cu pârâul Popii. În acest moment, terenul băltește, acolo este o mlaștină. E adevărat că serviciul de urbanism nu a considerat necesar să solicite avizul de la ape, asta nu înseamnă că este legal. Priviți planșele făcute de arhitecți și veți vedea apa curgătoare care coboară de pe strada Câmpului până în părâul Popii și care ne afectează direct. În acest context legea 107 spune că pentru apele mici și foarte mici se impune o suprafață de protecție de 5 m, iar PUZ-ul propune construcții la o distanță de 3 m”, a precizat Albu Sanda, unul dintre vecinii proiectului imobiliar.

Interesul dezvoltatorilor a fost aprat de avocata Ioana Ciocian, cea care tot susținea că terenul vizat de PUZ este la distanță mare de Pârâul Popii, doar că discuția nu este despre acel pârâu, ci despre pârâul colector de ape pluviale, pârâu ignorat de inițiatorii PUZ-ului, chiar dacă el există atât pe planșele desenate, cât și în partea scrisă a proiectului.

„Pârîul este mai departe de parcelele studiate.PUZ-ul care se votează azi, zona de reglementare, nu include culoare de protecție al pârâului Popii, este la distanță destul de mare de pârâul Popii. Iar acea zonă, culoarul de protecție, este dat prin PUG Nu s-a solicitat avizul pentru că nu este în aria de reglementare a acestui PUZ”, a menționat avocata Ciocian.

Doamna Albu i-a dat imediat replica precizând că se încearcă deturnarea discuției de la adevărata problemă, repectiv celălalt pârâu de pe terenul aflat în discuție.

Sunt două cursuri de apă curgătoare acolo. Unul este pârâul Popii, iar celălalt este un pârâu colector de ape fluviale care există. Este prevăzut de domnul arhitect în PUZ. Există și pe hărți și în documentația scrisă. Eu de acel pârâu vorbesc. Aici de denaturează discuția. Legea prevede clar. Toate cursurile de apă.

Boc și Tarcea, avocații din oficiu ai dezvoltatorului imobiliar

Interesul dezvoltatorului a fost apărat de această dată de viceprimarul Tarcea carea precizat că nu există un al doilea pârâu, în  afară de Pârâul Popii.

„Acela nu este un curs de apă. Cursuri de apă sunt două pe strada Câmpului. Nu există niciun alt curs de apă. Vorbesc în cunoștință de cauză pentru că locuiesc acolo”, a precizat Tarcea, ignorând toate planșele.

Consilierul local Anca Ciubăncan i-a acuzat că vor să aprobe construcția unui cartier în mlaștină, într- zonă inundabilă.

„Acuma nu construim nimic, acuma doar spunem ce putem construi. Nu se stabilește acum cum se construiește în mlaștină”, a ținut Tarcea din nou să sară în apărarea acestui proiect.

De altfel, faptul că în vară proiectul a căzut la vot l-a nemulțumit tare pe primarul Emil Boc. Acesta i-a acuzat pe consilierii din opoziție că i-au făcut pe „săracii oameni” să muncească la documentație 5 ani degeaba.

„Din cauza voastră a căzut proiectul acela, că toți ceilalți 13 au votat, dumneavoastră nu ați votat. Mai trebuia un vot. (…) În ședința anterioară ați blocat niște cetățeni care, săracii, s-au chinuit atâția ani să-și aducă documentele, să și le facă, fără măcar să argumentați de ce ați votat împotrivă. (…) Ați privat niște oameni, repet, de a putea să-și construiască o casă în orașul ăsta, aruncându-le la gunoi o muncă de cinci ani de zile, fără să aveți un argument. (…)  Pur și simplu, am rămas șocat, când după ce am suspendat ședința am trimis avocatul sau cine era reprezentantul beneficiarului să vină cu extrasul de carte funciară, de la Registrul comerțului, cu date, să arate că e în regulă tot ce s-a cerut, după aia, lumea se abține. Ce să mai înțeleg? Ce să înțeleg, oameni buni din asemenea comportament?”, declara Boc în vară, potrivit media9.ro

Proiectul imobiliar presupune construirea de case pe o suprafață de teren de 0,8 hectare aflat pe str. Câmpului. Beneficiarul proiectului este firma S.C. M&O GENERAL CONSTRUCT S.R.L.. Societatea este administrată de cetățeanul american Haines Matthew Alexis, care deține și marea parte a pachetului de acțiuni alături de Orosz Ana și Oneț Călin Petru.

Proiectul blochează accesul vecinilor la propriile lor terenuri

Dincolo de problema legată de acel pârâu colector, acest proiect blochează accesul vecinilor la proprietățile pe care aceștia le dețin.

„Concret solicităm, din nou, realizarea legală, corectă și de bună credință a unui PROIECT GLOBAL și cu respectarea tuturor procedurilor și etapelor de realizare a documentației tehnice necesare întocmirii P.U.Z, fără a crea UN LOC ÎNFUNDAT și cu atât mai puțin crearea condițiilor de inundare a terenului nostru și respectiv a alunecărilor de teren. Altfel, vom fi afectați grav, sub aspectul celor 3 atribute ale dreptului de proprietate: folosință, uz și dispoziție, diminuând drastic valoarea terenului din LOCUL ÎNFUNDAT, dar și posibilitatea de utilizare”, au transmis vecinii.

Practic, vecinii susțin că prin P.U.Z.-ul propus pentru aceste terenuri adiacente se blochează în totalitate accesul la ele din str. Câmpului, rămânând doar două posibilități de a ajunge la ele, fie prin traversarea Părâului Popii, fie de pe str. Cîmpului prin eventuala survolare cu un elicopter.

Tarcea a fost chiar el acuzat de un vecin că se folosește de terenul lui

„În 2013, când am intrat în posesia terenului respectiv, terenul se bucura de aceleași avantaje precum cel pe care domnul Tarcea și-a construit casa. Însă lucrurile s-au schimbat, iar mie mi-a fost modificată parcela cu destinație de pădure, fără să mai am vreun drept de ca construi ceva acolo. Terenul meu folosește mai mult lor decât mie. Desigur că dacă nu locuiesc acolo, descopăr ”surprizele” pe parcurs. Am avut stâlpi de delimitare montați, care au dispărut, iar în scurt timp, o parte din parcelă a devenit parcare pentru mașina domnului viceprimar și mașinile altor persoane care locuiesc acolo. Apoi am descoperit că pe terenul meu trece o conductă de apă, pentru care nu am fost consultat să îmi dau acordul și despre care sunt convins că e ilegal să funcționeze, mai ales că potrivit greșelii lor, terenul meu nu are voie să găzduiască instalații construite. Iar în cele din urmă am avut surpriza să mă duc să constat că parcela îmi miroase a WC public, deoarece fosele septice de la casa domnului viceprimar și locuințele vecinilor lui se revarsă în terenul vecinului”, a dezvăluit Cornel Avram, cel care deține o parcelă învecinată cu cea a viceprimarului Tarcea.

Citește mai mult:

Acuzații grave la adresa viceprimarului Dan Tarcea: Terenul meu a devenit parcare publică și depozit pentru fecalele din casa lui

Interesant este că Emil Boc se referă cu sintagma „săracii oameni” doar când este vorba de dezvoltatorii imobiliari, cei care au mereu ușa deschisă în Primărie. Când e vorba de restul clujenilor, Boc își pierde răbdarea. Este cazul dezbaterii asupra noului cartier Sopor, când Boc a oprit brusc discuțiile, lăsându-i cu criticile în aer.

E drept că, „cei mai nemulțumiți sunt proprietarii pe terenurile cărora sunt prevăzute funcțiuni publice, spații verzi sau elemente de infrastructură”. Că ar fi discuţia de cât oferă primăria ca despăgubiri, raportat la valoarea reală a terenurilor în zonă şi nu după cum stabileşte muşchiul politic al lui Boc, la care se adaugă faptul că numai amicii imobiliari ai municipalităţii nu intră în această categorie: pe la ei nu trec drumuri, spaţii verzi, grădiniţe, şcoli, ci numai blocuri de n+1 etaje şi tot felul dealte fantezii imobiliare.

Citește mai mult:

URBANISMUL DE CUMETRIE distruge şi Cartierul Sopor. Proprietarii de terenuri îl acuză pe Boc că serveşte numai interesele rechinilor imobiliari. Opărit, micuţul „dumnezeu” le-a tăiat microfonul