Analiza

Captivi și anxioși în singurătatea marelui Cluj

Clujenii au simptomele bolnavilor de singurătate, stres, anxietate și tristețe, specifice metropolelor.  Într-o societate în care se pune mare accent pe comunicare și pe rețele de socializare, în mod paradoxal, ne simțim tot mai singuri. Ce trebuie să facem ne spun psihologii și psihiatrii.

Trezit dimineața, mic dejun pe fugă, nervi în trafic în drum spre muncă, job 8-12 ore, nervi în trafic runda doi în drum spre casă, două-trei vorbe cu familia, navigat pe net, câteva frânturi de film sau dintr-o carte, somn (prea puțin de multe ori). Vă regăsiți în acest scenariu? Răspunsul este probabil afirmativ pentru că așa se derulează o zi obișnuită din viața majorității celor care trăiesc în orașe mari.

Trăim într-o epocă a paradoxurilor pe care le văd și le trăiesc cel mai bine orășenii: se pune mare accent pe comunicare și pe rețele de socializare, dar oamenii se simt tot mai singuri.

Cluj-Napoca, cu cei aproximativ 400.000 de locuitori ai săi, este un oraș mare, dacă ne raportăm la România. Clujenii au simptomele “bolnavilor” de  singurătate, stres, anxietate și tristețe, specifice metropolelor.  

 “Eu mă descurc relativ bine cu viața agitată din oraș, dar am avut probleme cu fiica mea cea mică. Acum are 10 ani, însă în urmă cu patru ani, înainte să înceapă școala a avut nevoie de tratament psihologic pentru anxietate. Deși a frecventat grădinița, a socializat cu copii și adulți, la un moment dat s-a declanșat acest episod de anxietate. Se temea de colegii de clasă, de străini, în general, de zgomotul orașului. La un moment dat s-a închis în ea atât de mult încât abia schimba câteva cuvinte cu noi, cei din familie”, își amintește George P, profesor în Cluj-Napoca.

Anxietatea nu iartă pe nimeni, indiferent de vârstă

Aglomerația orașului cauzează anxietate nu doar copiilor, ci și tinerilor, care sunt obișnuiți cu ritmul agitat al vieții de oraș. “Când este înghesuială și sunt multe mașini și o gălăgie generală (cum se întâmplă din ce în ce mai des în Cluj) mă simt puțin anxioasă. Trebuie să depun mai mult efort pentru a mă concentra la ruta pe care trebuie să o urmez fără să fiu călcată de o mașină, un biciclist, fără să mă împiedic de oameni care trimit mesaje pe telefon și merg în ritm de melc. De multe ori sunt istovită după o tură de oraș. Uneori e ok, atunci când descopăr clădiri sau detalii pe care nu le-am mai remarcat și realizez că orașul e încă surprinzător, chiar și după șase ani, dar alteori e un test de răbdare și anduranță”, spune Flavia Ț., doctorandă în Cluj-Napoca.

Singur într-o mare de oameni

Nu doar anxietate simt locuitorii din Cluj. Singurătatea poate este mai grea decât teama nejustificată. “Am mulți prieteni, am o relație stabilă, un job sigur, deci totul pare ok. Cu toate acestea, mă simt singur de foarte multe ori și am o senzație că lucrurile nu sunt așa cum trebuie. M-am întrebat de ce și cred că am găsit răspunsul: ritmul ăsta nebun din oraș și faptul că îmi petrec prea puțin timp cu cei dragi. Eu sunt de părere că omul trebuie să se apropie de natură și de oameni ca să îi fie bine. În week-end pot să fac asta, îmi încarc bateriile și am o senzație de bine, dar luni se strică iar lucrurile pentru că intru iar în forfota orașului”, declară Radu A., medic rezident în Cluj-Napoca.

Egoismul duce la însingurare

Într-o mare de indivizi, oamenii sunt mai individualiști, se izolează și le pasă mai puțin de relațiile sociale. Tocmai acest individualism duce la singurătate și la o sănătate psihică șubredă. Socializarea este un moft în secolul comunicării.

“În marile orașe nu este atât de bine dezvoltată rețeaua socială și nu este vorba numai de relația cu familia, ci și de relația cu prietenii. Oamenii sunt mai individualiști, mai preocupați de propriile treburi astfel încât nu dezvoltă rețeaua socială deși au la îndemână mult mai mulți oameni pe metru pătrat în comparație cu cei care nu locuiesc în marile orașe”, explică Daniel David, profesor de psihologie clinică și psihoterapie în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj.

Prietenia ne scoate din haosul marelui oraș

Specialiștii sunt de părere că însingurarea cauzată de aglomerația marilor orașe poate fi combătută cu ajutorul prietenilor.

“În primul rând ar trebui să dezvoltăm rețeaua socială. Aceasta ar trebui să fie o valoare a multor oameni și ar trebui planificată într-o manieră programată, adică o dată pe săptămână sau chiar în fiecare zi să fie planificată o ieșire cu prietenii, să ne facem un obicei din a participa la anumite cluburi, să facem activități de voluntariat sau alte activități care adună oamenii împreună și îi grupează într-o rețea. Ori, noi nu facem acest lucru de cele mai multe ori. Cei din orașele mari lucrează, au o slujbă mai bine plătită, investesc mult timp în locul de muncă, ajung acasă unde se izolează de rețeaua socială pentru că sunt prea obosiți. Acum, socializarea este un moft”, este de părere Daniel David.

Ne izolăm în propriul cotlon și navigăm pe net

Aglomerația din oraș provoacă o stare de oboseală și o lipsă de chef în a-ți petrece timpul în natură, în primul rând, apoi cu prietenii.

“După ziua de muncă, de multe ori epuizantă, oamenii se retrag în cotlonul lor și se izolează, încercând să își găsească relaxarea în programe de televiziune sau pe internet. Uneori se izolează socializând. Este un paradox această izolare care de fapt constă într-o comunicare prin rețelele de socializare”, consideră profesorul Doina Cosman, psihiatru la Clinica de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Avem nevoie de natură

Trebuie să ne stabilim un echilibru și acesta se obține prin alternanța dintre stilul de viață “nebun” din oraș și mici perioade în care ne “rupem” prin ieșiri în natură și cu prietenii.

“Marile orașe oferă oportunități, dar și provocări și multă epuizare. Depinde de stilul personal și de stilul la care am aderat. Sunt persoane care, în pofida faptului că stau în marile orașe profită de orice moment meteorologic, de repaus pentru a ieși în natură. Fie că fac sport, fie că se întâlnesc cu prietenii la o partidă de fotbal sau baschet sau table. Sunt oameni care își păstrează această disciplină, această gimnastică a socializării. Alții nu fac aceste lucruri și trebuie, prin educație, să se promoveze acest stil de comunicare, de conectare, de interacțiune între oameni”, conchide Doina Cosman.

 

 

 

Sursa foto: irishtimes.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *