Justitie

Bistrițean domiciliat în Cluj, săltat de DIICOT! Bărbatul este cercetat într-un dosar de pornografie infantilă, dar și de viol în formă continuată, victima fiind propriul copil. În caz este implicat și F.B.I.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, alături de procurorii DIICOT, au descins zilele trecute la locuința unui bărbat din județul Cluj, acuzat că și-a violat propriul fiu și a realizat materiale pornografice cu acesta.

”Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din I.G.P.R., împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au percheziționat locuința din județul Cluj a unui bărbat de 38 de ani, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice și viol în formă continuată”, transmite IGPR.

Conform oamenilor legii, în cursul lunii martie 2020, din investigațiile polițiștilor efectuate în urma cooperării cu autoritățile de aplicare a legii din SUA – FBI, s-a stabilit faptul că bărbatul, cetățean român, ar fi produs și transmis online materiale pornografice cu minori, către alți utilizatori.

Astfel, în perioada februarie – martie 2020, bărbatul ar fi întreținut, în mod repetat, acte sexuale orale cu fiul său minor, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, producând și distribuind, prin intermediul unei aplicații informatice, materiale pornografice cu acesta.

Surse ale stiridebistrita.ro spun că individul căzuse în patima drogurilor, iar petrecerile desfășurate de față cu cel puțin unul dintre copiii minori ai acestuia erau destul de frecvente. Bistrițeanul în vârstă de 38 de ani, L.R., nu lucra nicăieri, iar pentru a face rost de bani pentru droguri și-a trimis concubina, cel mai probabil originară tot din Bistrița-Năsăud, să practice prostituția. Copiii celor doi au 5, respectiv 6 ani, însă cel mic a fost martorul episoadelor legate de consumul de droguri mai des, cel mai probabil tot el fiind și cel abuzat.

Polițiștii l-au găsit pe bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de mai sus la domiciliul din județul Cluj, iar în urma percheziției au ridicat, pentru cercetări, două telefoane mobile, o tableta, un stick de memorie, un HDD, un DVD și două casete video.

La data de 7 aprilie, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a bărbatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată și viol în formă continuată. În momentul de față, bistrițeanul este arestat la București.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *