In vizor

Aventura salvarii echipajului din avionul prabusit in Apuseni – informatii contradictorii si peste 1.000 de salvatori

O operatiune de salvare, nocturna,  dificila, in munti si paduri, ceata si, mai presus de toate, semnal de telefonie extrem de redus au fost principalele provocari cu care au luptat cei care au trudit azi noapte la salvarea echipajului avionului prabusit in Apuseni. Prefectul Gheorghe Vuscan, oficialii ISU si ai Salvamontului ai relatat pentru Ziar de Cluj filmul dramatic al operatiunii de salvare care a avut, pe de alta parte, o mobilizare exemplara din partea a sute de oameni care s-au oferit sa dea o mana de ajutor. 

Prefectul Gheorghe Vuscan spune ca a ajuns pe la 15-15,30.

“Eu as incepe relatarea cu bucuria faptului ca peste 1.000 de oameni s-au mobilizat  exemplar si ca au fost supravietuitori. Se poate spune ca ei s-au nascut de doua ori, o data pentru ca avionul nu a explodat si, apoi, pentru ca au fost gasiti azi noapte si nu mai tarziu, cand nu se mai putea face nimic”, a declarat prefectul Gheorghe Vuscan pentru Ziar de Cluj.

In privinta celor doua persoane care nu au supravietuit accidentului, prefectul crede ca nu se mai putea face nimic pentru a fi salvati.

“Pilotul era zdrobit, nu era nici o sansa de a fi resuscitat, iar tanara a avut un soc puternic care i-a fost fatal”, a explicat Vuscan.

Intreaga interventie a prefectului, care a constituit, conform legii, o celula de criza a durat aproximativ 4 ore.

“Am dispus implicare din partea tuturor structurilor competente: jandarmi, politie, Unitatea de Primire a Urgentelor, chiar si armata, erau 100 de militari pregatiti sa dea ajutor. O parte au fost redirectionati inapoi, dupa ce avionul a fost gasit si alta parte ne-au ajutat, dupa localizare”, detaliaza prefectul.

Oficialul clujean a ajuns in zona cu o masina off road, apoi cu un tractor care, potrivit relatarii sale, era gata sa se rastoarne de cateva ori.

“Prefectul de Alba nu a fost acolo, dar am colaborat foarte bine cu oameni din judet, din Horea si satele invecinate. Era plina padurea de oameni cu lanterne. Am avut mari probleme cu comunicatiile, fiind fara semnal”, a mai spus Vuscan.

Accidentele de acest tip sunt abordate dupa o procedura standard, a precizat Andrei Biris, purtatorul de cuvant al ISU Cluj.

“Procedura se desfasoara conform informatiilor primite de la fata locului, sunt operatiuni necesare pentru recuperarea persoanelor, deplasarea echipajului medical, de descarcerare si de stingere a incendiilor, dupa caz”, a spus acesta.

Actiunea a avut loc in colaborare cu alte autoritati, asociatii, si localnici.

“Pentru ca nu nu s-au dat informatii exacte, au fost contactate alte structuri, inclusiv  resursele de la fata locului. Jandarmii au avut acolo echipe de salvare Montana, plus politie, echipajele noastre, pompieri, medici, voluntari sau personal SMURD”, a mai spus Biris.

Au fost mobilizate efective din patru judete: Cluj, Alba, Bihor si Mures. Am inteles ca datorita localnicilor si a comunicatiilor improvizate s-a si gasit avionul: cineva de acolo descria locul si, din informatie in informatie, localnicii care au aflat aceste detalii si-au dat seama unde se afla. Informatiile contradictorii, mai ales despre starea victimelor, au venit tot de aici: oamenii vorbeau la telefon cu rudele si, televiziunile, fiind libere, au ales fiecare de unde sa ia informatii si sa le difuzeze”, a apreciat Andrei Biris.

Cei de la Salvamont Vladeasa au fost alertati de catre Salvamont Brasov in jurul orei 16.45.

“Am luat 10 salvamontisti, am facut trei echipe si am luat cu noi si localnici. Am avut de acoperit o zona foarte intinsa, accidentata, impadurita, in care nu am mai avut niciodata interventii, intre Matisesti, Poiana Horii si Maguri Racatau, o zona in care nu circula niciodata turisti”, a descris Florin Mihut, seful Salvamont Vladeasa.

Actiunea lor a durat cam trei ore. La aflarea locului unde a cazut avionul, erau la 30-40 de minute distanta.

“Am primit informatii ca se vazuse o lumina in zona Poiana Horii si Giurcuta si asa am directionat o echipa inspre acel loc. Nu mi s-au dat coordonate exacte. Cand am ajuns acolo am vazut-o pe fata care a decedat, in stop cardio-respirator, o duceau intr-o patura. Eram cu colegii de la Bihor si am directionat-o inspre echipajul SMURD care a inceput procedurile de resuscitare. Am mers inspre avion, medicul care a anuntat totul era in stare buna. Am luat pulsul pilotului si am constatat ca a decedat, asa ca ne-am indreptat spre raniti. Ultima victima  fost pusa intr-o patura si dusa cu o masina off-road. Impreuna cu ISU am directionat masinile cu ranit spre comuna Horea”, a povestit salvamontistul.

Mihut a mai povestit, de asemenea, ca au avut probleme cu comunicatiile, semnalul la telefon era mereu intrerupta, asa ca s-a discutat mai mult prin statii.

“Vizibilitatea era foarte redusa, era plin de oameni cu lantern, toti strigau, primeam informatii contradictorii, nu stiam ce sa mai credem”, a mai spus el.

In privinta unor posibile erori, seful de la Salvamont Vladeasa crede ca principala cauza a localizarii intarziate a avionului ar fi lipsa unei aplicatii pe telefon. Potrivit acestuia, telefoanele mobile se pot detecta doar daca utilizatorul a descarcat in prealabil aceasta aplicatie, lucru care nu a fost facut de catre vreunul din membrii echipajului.

Foto: www.evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *