Eveniment

Autoritățile clujene, acționate în judecată de 50 de familii din Pata Rât pentru condițiile inumane: „Trebuie aduse în fața legii și făcute răspunzătoare!”

Clujul este în plină criză a gunoaielor. „Dezvoltarea orașului aduce cu sine tone de deșeuri, care nu pot dispărea peste noapte din casele noastre. Instituțiile abilitate au autorizat cinci noi platforme pe rampa de gunoi de la Pata Rât administrată de RADP, precum și rampa gestionată de compania privată Salprest. Dar la doar câteva sute de metri de aceste platforme, trăim noi, zeci de familii. Zi de zi, copiii, persoanele în vârstă, bolnavii și toate celelalte persoane din Pata Rât suntem nevoite să ne ducem viața la câțiva pași de munții de gunoaie ale orașului Cluj. Criza gunoaielor s-a mutat din oraș la marginea lui, unde trăiesc totuși în continuare oameni”, se arată în petiția semnată de reprezentanții Căși Sociale Acum!, în cadrul unei campanii mai ample privind ecologizarea zonei și soluționarea cauzei persoanelor marginalizate de către autoritățile clujene.

În decembrie 2010 Primăria Cluj-Napoca a evacuat 76 de familii de romi de pe strada Coastei și le-a mutat în mod abuziv lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, în locuinţe construite de Primărie. Nouă ani mai târziu, acești oameni locuiesc în continuare la câteva sute de metri de munți de gunoaie și lichide toxice. În 2015 rampa veche s-a închis, dar nu este ecologizată nici azi. Tot atunci, autoritățile au deschis două rampe noi. În 2019 una dintre ele s-a extins la cinci platforme. Rampa de deșeuri industriale periculoase din zonă are autorizație valabilă până în 2022. Aceasta este o dovadă clară de rasism de mediu. Autoritățile clujene au trimis persoanele de etnie romă să locuiască la periferia societății, printre deșeuri, acolo unde nu există nici școli nici spitale, acolo unde aceste persoane nu pot fi văzute și auzite. 

DETALII AICI.

„Autoritățile trebuie aduse în fața legii și făcute răspunzătoare”

Un număr de 50 de familii din Pata Rât, alături de Fundația Desire, au dat în judecată Consiliul Local și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, Consiliul Județean Cluj, Județul Cluj prin Președintele Consiliului Județean, Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca și S.C. Salprest Rampa S.A. în privința condițiilor de locuire de la Pata Rât. Putem afla în curând dacă se poate locui în mediul toxic din aria rampelor de deșeuri.

Clujul, în plină criză a gunoaielor

Primăria și autoritățile clujene au promis în nenumărate rânduri că vor soluționa această criză. S-a anunțat închiderea și ecologizarea vechii rampe, precum și construirea de rampe noi, curate și ecologice, dar ineficiența și nepăsarea și-au spus cuvântul.

Mai mult, cele cinci platforme ale rampei RADP, precum și rampa administrată de Salprest SA, existente în momentul de față și deschise în 2015 sunt „temporare” și ar fi trebuit să funcționeze doar un an. Patru ani mai târziu ele sunt încă acolo. Aerul din Pata Rât este de nerespirat, pământul este steril, iar zi de zi din munții de deșeuri se scurg lichide toxice care poluează întreaga zonă.

Este important de știut că această reavoință a autorităților nu afectează doar mediul înconjurător, ci și oamenii care trăiesc în Pata Rât și chiar în întregul Cluj. Este inuman să forțezi pe cineva să trăiască zi de zi lângă mormane de gunoi. 

„Din aceste considerente, noi, un grup de 50 de persoane care trăim în casele modulare din Pata Rât, construite de primăria municipiului Cluj în 2010, împreună cu Fundația Desire, am acționat în judecată Consiliul Local și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, Consiliul Județean Cluj, Județul Cluj prin Președintele Consiliului Județean, Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca și S.C. Salprest Rampa S.A.

Autoritățile trebuie aduse în fața legii și făcute răspunzătoare.

Cerem închiderea și ecologizarea rampelor de gunoi, precum și plata unor despăgubiri nouă, celor pe care lipsa de competență și reavoința autorităților ne-au forțat să trăim timp de aproape un deceniu în gheena Clujului.

În cadrul acestui proces ni s-a cerut să dovedim, printr-o expertiză independentă de mediu, că acest loc infernal care este rampa de gunoi de la Pata Rât este, într-adevăr, toxică.

Această expertiză este foarte costisitoare și ne cere un efort financiar care ne depășește puterile. Pe de altă parte, această expertiză ar putea duce la salubrizarea întregii zone, fapt de care ar beneficia întregul oraș”, se mai arată petiția semnată de Căși Sociale ACUM!

Acest demers face parte din campania Sunt gunoaiele toxice? Împreună aflăm dacă la Pata Rât se poate locui

DETALII AICI

Ziar de Cluj a reflectat în repetate rânduri situația romilor de la Pata Rât, a familiilor evacuate forțat de autoritățile clujene, lipsa programelor sociale și disfuncționalitatea acestora

CITEȘTE ȘIRomii sunt pregătiți să se mute în cartierele din Cluj-Napoca. Cum îi vor primi oamenii din oraș? – VIDEOREPORTAJ

CEDO condamnă România pentru o intervenție abuzivă a polițistilor clujeni la Pata Rât. Când vor fi investigate relocările forțate din 2010?

VIDEO O familie cu 3 copii a fost evacuată de Primăria Cluj-Napoca, după ce vreme de 22 de ani nu a vrut să știe că un imobil este ocupat abuziv

Mai mult chiar, la ultima ședință de Consiliu local, din 21 11 2019, Emil Boc a părăsit sala de ședință tocmai când în dezbatere se afla procesul pierdut de Primăria Cluj-Napoca în cazul locuințelor sociale, moment în care câțiva localnici din zona Cantonului și-au exprimat nemulțumirile privind lipsa soluțiilor și amânările nesfârșite ale administrației locale în cazul persoanelor defavorizate, excluse și nevoite să locuiască la periferia orașelor, printre gunoaie.

CITEȘTE ȘIEmil Boc și Dan Tarcea, scandal în ședința de Consiliu Local. Primarul a fugit de oamenii nervoși, lăsându-l pe Tarcea singur cu dușmanul

Primăria pierde un proces în cazul locuințelor sociale: „Întrerupe o practică ilegală și îndelungată a autorităților locale din Cluj-Napoca”

 

 

sursa foto: primariaclujnapoca.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *