Cooltura

„Audiția”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Cluj, o piesă „rusească” de neratat în contextul actual (și nu numai)

„Audiția”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Cluj, o piesă scrisă de dramaturgul rus disident Alexander Galin în urmă cu mai bine de două decenii, este o reprezentație cu o tematică cu profunde reverberații actuale, deși acțiunea este plasată „într-un fost cinematograf sovietic din Kursk, undeva la începutul anilor 2000, într-o perioadă de tranziție a societății ruse”, potrivit regizorului Ionuț Caras.

În perioada istorică ce coincide cu transferul de putere dintre Boris Elțîn și Putin, protagonistele din acest spectacol al deșertăciunii sunt motivate exclusiv de dorința de a părăsi Rusia, chiar dacă nu au idee unde vor pleca și ce le așteaptă în țara de destinație. Dezabuzate, personajele știu însă exact de unde pleacă: dintr-o țară unde nimeni nu are nevoie de ele.

Punerea în scenă a Naționalului clujean durează circa 3 ore (cu o pauză), un interval de timp care are însă marea calitate de a da senzația unei durate mult mai mari, fără a plictisi. Deosebit de intensă și de profundă, tragedia scenică, împrumutată din viață, supraviețuiește duratei spectacolului, imprimându-ți-se pe retina sufletului, unde continuă să producă efecte multă vreme după ce se lasă la final cortina.

Spectacolul debutează cu un scurt prolog ce leagă evenimentele din trecut de cele actuale, iar piesa continuă, până la pauză, cu ceea ce pare o comedie ușoară, de situație și de moravuri. Un grup foarte pestriț și eterogen de femei se întâlește, în anticamera înghețată a sălii unui teatru rusesc, unde „japonezii” organizează o audiție, o recrutare de forță de muncă „artistică”. Femeile care speră să scape de țara natală și de lipsa de prezent și de viitor pe care Rusia le-o oferă provin din medii sociale foarte variate: două prostituate minore; o tânără intelectuală; soția emancipată a unui politician parvenit; o femeie între două vârste, soția unui bărbat dur și abuziv, de condiție modestă. Toate întruchipează imaginea de ansamblu a „tălpii” țării care strivește ambițiile, năzuințele și visurile oamenilor de rând, care sunt nevoiți să fugă pentru a se salva de ratare și de deznădejde.

Gâlceava femeilor din prima parte a reprezentației ține spectatorii permanent cu zâmbetul pe buze, fiindcă, chiar dacă are un substrat dramatic, nu prevestește tragedia din a doua parte, în care confruntarea soțiilor cu soții ne arată imposibilitatea lor de evadare. Trecute de vârsta necesară pentru a performa „artistic” în destinațiile pentru care „japonezii” recrutează, femeile sunt nevoite să se întoarcă la bărbații a căror singură avere sunt. În disperarea lor de a scăpa de infernul de acasă, femeile nu realizează (sau nu vor să conștientizeze) că sunt selectate de fapt pentru prostituție, însă soții lor sunt perfect conștienți unde le pleacă nevestele. În a doua parte a piesei, spectacolul tragic al bărbaților părăsiți întunecă umorul din prima parte, drama devenind una totală.

În final, statu-quoul este „fericit” restabilit, candidatele, care oricum ar fi fost refuzate de japonezi fiindcă nu corespundeau standardelor căutate, revin la soții și la casa lor (prin implorare, împăcare conflictuală sau de comun acord), dar statu-quoul este unul apăsător, implacabil, tragic prin imposibilitatea depășirii lui înspre mai bine. Angrenajul socio-politic abuziv strânge ca într-o menghină sufletul uman, care rămâne o coajă dezabuzată, stoarsă tocmai de umanitate.

De la această piesă, spectatorul nu pleacă nici mai bun, nici mai relaxat, nici mai vesel. Dar pleacă cu satisfacția că a văzut o piesă bună, în care teatrul a fost viață, experiență, trăire. Cum și românii au trăit, decenii, și încă mai trăiesc mirajul plecării din țară în speranța unei șanse de împlinire, de ieșire din marasmul cotidian, piesa „rusească” poate fi pe deplin înțeleasă și digerată și de noi. Nu e altceva, ci e aceeași tranziție trăită postcomunism, cu tușe teatrale, e drept, mai groase. Melanjul comedie – dramă face acest spectacol apăsător suportabil și încântător, iar marea realizare a regizorului și a actorilor este cea de a te transpune perfect în atmosfera tragi-comică irespirabilă, care persistă, ca un damf de votcă, mult după ce sticla a fost terminată.

Piesa mai poate fi urmărită astăzi, 19 aprilie, în Sala Mare a Naționalului clujean, în 14 și în 31 mai. Mai ales în contextul actual, e o reprezentație care nu poate fi ratată!

Foto: Nicu Cherciu, TNC