„Pe vremea mea…”. Astfel incep multe dintre comparatiile intre generatii. Comparatii ale caror rezultate sunt tot mai ingrijoratoare, din cauza discrepantelor care rezulta ca ar exista. Rezultate care ne fac sa ne punem prea multe intrebari si ii fac pe parintii de copii mici sa se teama de anii ce vin.
Rebeli au fost in toate generatiile. A fi rebel este trasatura fireasca a adolescentei. Dar cand rebelii ajung sa puna in pericol generatiile ce vin din urma, atunci cand instiga si fac rau deliberat, cand par ca isi fac rau ostentativ si distrug doar pentru a fi „cool”… avem o problema.
Ii vedem peste tot, deoarece incearca din rasputeri sa iasa in evidenta, mai ales daca nu au inclinatii artistice sau daca nu practica un sport. Sunt imbracati excentric, fumeaza, rad zgomotos, incearca sa atraga atentia inclusiv prin incalcarea regulilor. Majoritatea se simt „burice” ale Pamantului si sunt vesnic neintelesi de parinti sau fratii mai mari. Da, ei sunt adolescentii „din ziua de azi”. De fapt, acest comportament il au tinerii de cand lumea, insa abia in ultimii ani societatea i-a si lasat sa se manifeste.
La polul opus, banalii. „Tocilarii”, neinteresantii, cei care isi vad de vietile lor, le place sa invete, stau mult cu parintii sau cu prietenii lor la fel de cuminti.
In comunism, Securitatea era cea care tinea in frau pornirile „rebelilor”. Si, mai ales, pe parintii „rebelilor” – de frica Securitatii. In primii ani de dupa Revolutie au aparut punkistii, rapperii, hip-hoperii, tineri care au adoptat curente din afara, pe care le-au adaptat nevoii lor de a iesi din carapace si de a se manifesta, chiar daca unii au dus manifestarile pana la extrem.
O mama isi varsa oful pe un site de socializare. E una dintre sutele care se perinda zilnic prin parcurile din oras.
„De 3 ore incerc sa adorm. Nici o sansa. Cred ca prea tare m-a afectat o discutie din seara asta cu vreo 15 adolescenti dintr-un foisor din parcul de langa Pritax. Ascultau muzica tare, injurau ca sa para mai smecheri, scuipau seminte (cred ca se pregateau de jocurile olimpice in speranta ca se va oficializa si acest sport) si desigur ca fumau. De jur imprejur multi copii si parinti nepasatori. Cand i-am atentionat ca nu e frumos ca scuipa semintele pe jos si ca nu e greu sa le stranga intr-o punga si ca nu e voie sa fumeze intr-un loc amenajat pentru copii, desigur ca mi-au sarit in cap. Au urmat discutii aprinse de vreo juma de ora. Bla bla bla. Ca in afara ei ar respecta legile, dar traim in Romania si ca politistii au trecut de atatea ori pe langa ei si nu le-au zis nimic, de ce ma iau eu de ei bla bla bla. Cireasa de pe tort a fost o baba care statea si ea acolo si tot comenta ca de ce m-am luat de copii, ca las sa scuipe, ca nu ma dor picioarele stand acolo cu copilul la piept ca daca aprinde si ea o tigara, eu ce am sa zic? Imi pare rau ca isi primeste pensia din banii mei. Intelepciunea vine cu anii. De multe ori anii vin singuri. Cireasa ciresei de pe tort a fost ca pustanii au oprit un copil de vreo 7 ani care se dadea cu trotineta si l-au pus sa traga din tigara. A tras 🙁 Nu stiu ce au vrut sa-mi demonstreze. Am fost si eu adolescent, dar nu chiar in halul asta. Am tras si eu betii dure, clubareala pana dimineata, veselie multa prin locuri publice, dar nu uitam de niste reguli simple de bun simt. Gunoi nu e ceea ce e pe strada. Gunoi e cel de arunca pe strada. Imi pare rau sa o zic, dar unii parinti au crescut un gunoi 🙁 cum sa cream un loc mai bun pentru copii nostri si pentru noi? Inca mai am speranta ca mai e lume neindiferenta ca mine si vor o tara mai buna, mai civilizata si educata”, scrie o tanara mama pe pagina sa de Facebook.
Desigur, e o intamplare. Dar sunt si alti „adulti” care povestesc experiente cu adolescentii. Unele la fel de dezamagitoare, altele in care ii lauda.
Iar pozitiile sunt impartite, fiind usor sa se ajunga la dispute – toate partile au argumente. Temperament, pozitie sociala, timpul petrecut in familie, zona orasului unde a fost crescut, gradinita si scoala pe care le-a frecventat, disponibilitatea parintilor, inclinatii, bunici, prietenii parintilor, numarul persoanelor din locuinta, ambitie.
In ultimii ani, atachement parenting-ul a devenit un curent adoptat de tot mai multe familii. Pe scurt, acesta incurajeaza cresterea naturala si in armonie a copiilor, respectarea dorintelor lor si incurajarea sa experimenteze, sa faca bine, in detrimentul lui „nu e voie”, „nu pune mana”. Parintii care imbratiseaza acest gen de educatie pozitiva gandesc in perspectiva, sunt constienti ca nu isi pot ocroti copiii la nesfarsit si isi dau silinta sa ii inteleaga.
Tot ei sunt cei care incearca sa se apropie de adolescenti, pentru a crea o punte. Unii reusesc, altii renunta.
„Asta e nimic comparativ cu ce am vazut la Untold ? L-am dus pe unul la medical tent ca era distrus de la legale si alcool, asta in timp ce „pretenasii” lui au facut cerc in jurul lui si radeau ca isi da duhu’ ? Vorba prietenilor mei, trebuia sa il lasi naibii…mda. Avea numai vreo 15- 16 ani si mi-a fost mila de prostia lui”, scrie o tanara care a participat la Untold si a dus un adolescent la un echipaj medical.
In aceeasi noapte, conform buletinului informativ al Politiei, un baiat de 15 ani a fost lovit de o masina, la ora 3.30. Nu are rost sa intrebam ce cauta acel copil singur, pe strada, in inima noptii.
„Din pacate, conceptul de educatie e complet necunoscut unor parinti care se asteapta sa capete bun simt de la scoala! Si mai e cazul in care asta vede acasa, ce altceva sa faca! Poate e o solutie ca in loc de o ora in plus de romana sa invete reguli de bun simt in societate, poate apoi isi educa copiii parintii si bunicii!”, e solutia venita de la o alta persoana.
Foarte multi speakeri cunoscuti s-au reorientat, de la cursuri pentru corporatisti la cele pentru parinti. Doar ca parintii trebuie sa isi doreasca cu adevarat sa invete sa isi inteleaga adolescentii.
„Sunt mama unui absolvent de liceu si a unui baietel de doi ani si jumatate. Mi-am dat silinta cu cel mare, mi-o dau si cu cel mic. Cel mare fumeaza, merge in cluburi, se distreaza. Dar are bun-simt si cei 7 ani de acasa, pentru ca au fost piatra de temelie a educatiei sale. Anturajul l-a invatat sa fumeze, noi l-am invatat sa isi arunce chistoacele la gunoi. In anturaj s-a imbatat prima data, eu i-am tinut capul cand a vomat. Stie ca nu e bine sa bei pana iti pierzi controlul si si-a invatat limitele. Nu ii iau apararea daca greseste, insa sunt mama lui si stie ca ii sunt cea mai buna prietena. Este respectuos, iar micile iesiri si le controleaza. Sincer, sunt mandra de el. Chiar daca fumeaza. Chiar daca nu a luat 10 la Bac. Chiar daca nu a fost olimpic. Si stiu ca nu va veni nimeni niciodata sa-mi bata la usa si sa-mi zica ca fiul meu e nerespectuos, nesimtit sau golan”, e raspunsul Mihaelei, mama a doi baieti.
„Temperamentul, felul in care se integreaza si lipsa dorintei de a iesi in evidenta cred ca sunt importante si difera de la caz la caz.
In general, tinerii se apuca de fumat si de baut pentru a demonstra ceva, dar daca au alte calitati cu care ies in evidenta, nu au nevoie de toate aceste epatari”, e parerea lui Victor, tatal a doi baieti deja adulti.
Un copil cade prada anturajului, insa nici nu poti selecta „gasca” copilului, acesta trebuie sa isi petreaca timpul cu persoanele cu care se simte compatibil.
Palma la fund, ca metoda de corectie
Desi violenta fata de copii a fost redusa considerabil, inca gasim familii in care bataia este considerata cea mai buna metoda de educare. In alte state, parintii si-ar pierde temporar sau definitiv copiii, insa in Romania inca sunt inchisi ochii la agresarea copiilor.
Iar cum violenta naste violenta, frustrarea copilului batut trebuie sa se reverse cumva. Tot violent, de cele mai multe ori.
Cei care au reusit sa scape de violenta a ales sa faca educatia prin conditionare. Si functioneaza, pana cand nu mai ai ce sa oferi.
Mama moderna si initiatoarea trupei Zurli, Mirela Retegan are o fiica adolescenta. „Mama, tu ştii că sunt copii care îşi ameninţă părinţii că fug de-acasă dacă nu se întâmplă lucrurile asa cum vor ei”, i-a mărturisit fiica într-o discuţie depre prietenii ei, despre cum văd ei relaţiile cu părintii lor.
Din nefericire, se ajunge chiar la punerea in practica a amenintarilor, atunci cand parintii nu mai au ce sa ofere, material.
„Cand ne uitam la un adolescent vedeam adesea un tanar sau o tanara inalta, bine dezvoltati, stapani pe sine, curajosi si uneori poate chiar sfidatori. Vazandu-le statura si discutand cu ei putem crede ca sunt deja adulti, putem crede ca ei s-au maturizat, ca tot ceea ce le lipseste este doar inca ceva experienta de viata. Studiile actuale arata insa ca adolescentii sunt imaturi, nu numai din punctul de vedere al experientelor de viata, sunt imaturi din punct de vedere cerebral. Adolescenta este o varsta la care au loc modificari spectaculoase la nivelul creierului care insa nu se vad in afara decat la nivelul comportamentului lor.
Care sunt acele comportamente care ii fac pe adolecenti diferiti? Mai multe, dar cred ca trei dintre ele pun cele mai mari dificultati – atat pentru adulti cat si pentru adolescenti: cautarea noului, a senzationalului, influenta cercului de prieteni si intensitatea emotionala. Toate aceste comportamente prezinta atat oportunitati cat si provocari, atat avantaje cat si dezavantaje.
Spre exemplu, ne simtim bine cand suntem in preajma unui adolescent plin de vitalitate si energie. Si in cabinetul meu de psihologie cand intra un adolescent parca intra un val de viata. In acelasi timp, daca traiesc emotii de furie, iritare sau de tristete, nu ne place, acelea ne deranjeaza. Aceasta intensitate emotionala este data de faptul ca acele structuri cerebrale responsabile de auto-control nu sunt complet dezvoltate, ceea ce inseamna ca adolescentii acum invata sa isi moduleze intensitatea emotiilor. Daca ii intalnim intr-un parc si le facem observatie e posibil ca raspunsul pe care il primim sa fie destul de putin diplomat fata de ceea ce asteptam noi ca adulti.
Adolescentii (majoritatea) sunt sociabili, pentru ca se afla intr-o etapa de viata in care cei de aceeasi varsta au o influenta extrem de mare. Acest lucru are avantajele lui, pentru ca relatiile sociale sunt unul dintre principalii factori de bunastare in viata unui om. Dezavantajul ar fi influenta mai redusa pe care o avem ca si adulti asupra adolescentilor.
Cautarea noului, a senzationalului e poate partea cea mai dificila. Pentru ca a cauta senzationalul vine de multe ori la pachet cu minimizarea riscurilor. De altfel rata mortalitatii din accidente mai mare in randul adolescentilor decat in orice alta categorie de varsta. Pe partea pozitiva, admiram curajul si deschiderea fata de experiente pe care o au adolescentii.
Ce implicatii au aceste descoperiri? Ca adulti trebuie sa intelegem ca adolescenta e o perioada a vietii deopotriva uimitoare si tulburatoare. Ceea ce se intampla in creierul lor nu e sub controlul lor, asa ca ei nu ”si-au piedut mintile”, nu au luat-o razna. Adolescenta nu e perioada careia trebuie sa ii supravietuim. Ma intalnesc in cabinetul meu cu copii adolescenti (care par indiferenti sau sfidatori) si cu parintii lor (care se simt depasiti, frustrati si speriati). Viata devine mult mai lina si mai usoara in momentul in care atat ei, cat si parintii lor incep sa faca sens de aceste schimbari, sa le cunoasca, sa le inteleaga si sa le transforme din obstacole in oportunitati”, raspunde Diana Tarcea, psiholog si psihoterapeut la cateva dintre intrebarile adresate de Ziar de Cluj.
E greu sa formulezi concluzii, atunci cand vorbesti despre oameni, despre formarea si modelarea lor. Adolescentii „din ziua de azi” sunt adultii de maine. Sunt „cei care ne vor plati pensiile”. De aceea trebuie ajutati si ghidati, nu pedepsiti si aratati cu degetul. Iar interventiile asupra celor care au ales un drum ce pare gresit trebuie facute cu blandete si rabdare. Si trebuie gasit un echilibru intre recompensa si pedeapsa, pentru ca acestea sa functioneze, din cand in cand. Insa comunicarea ar trebui sa fie puntea de legatura intre generatii, atat in cadrul familiei, cat si in afara ei. Iar bunul simt si cei 7 ani de acasa cad in sarcina parintilor.