Sanatate

Acneea, afectiunea care ii supara pe adolescenti

Specifica in general adolescentilor, acneea este o afectiune a pielii tratata de dermatologic si este destul de raspandita. Nu se cunosc cu exactitate ce anume o provoaca sau o agraveaza.

Acneea este o afectiune inflamatorie a glandelor din jurul firului de par – pilosebacee si are ca substrat interactiunea dintre hormoni, keratina, sebum si bacterii. Desi e intalnita la adolescenti cand creste secretia hormonilor androgeni, acneea chinuie si multi adulti. Leziunile din acnee pot fi inflamatorii (papule, pustule, noduli si chisturi – ce pot evolua pana la abcese) sau neinflamatorii (comedoane sau “puncte” albe sau negre). Abcesele se pot vindeca cu cicatrizare severa.

Frecventa mare a bolii, caracterul sau inestetic, varsta (pana la 26 de ani) la care apare si handicapul psihosocial resimtit de tinerii afectati, precum si sechelele ce persista, in unele cazuri, toata viata sunt tot atatea motive ce releva importanta cunoasterii acneei.

Cauze si manifestari

In legatura cu acneea exista mituri populare cum ar fi implicatiile dietei, de pilda: “nu mai consumati condimente, ciocolata sau salam!”. Alte asocieri se fac in legatura cu activitatea sexuala sau de practicarea unor sporturi.

Igiena poate juca insa un factor important, avand in vedere aspectul suprainfectarii leziunilor. Acneea poate apare la persoane cu o predispozitie mostenita si pe fondul unei tulburari hormonale.

Intre factorii de viata care contribuie la aparitia acneei la adulti sunt si pastilele anticonceptionale care contin o cantitate mare de progesteroni. La acestea se mai poate adauga folosirea incorecta a demachiantelor si a produselor cosmetice.

Ultimele cercetari ajung la concluzia ca acneea este agravata si de stres. In perioada examenelor, atunci cand nivelul stresului este mai ridicat, afectiunea se pare ca se agraveaza. Se crede ca stresul stimuleaza eliberarea de hormoni care agraveaza acneea (printr-o activitate sporita a glandelor sebacee) si producerea de substante chimice care provoaca inflamatii.

Pe de alta parte, s-a constatat ca stresul incetineste procesul de vindecare cu pana 40 %. Stresul nu este singurul factor care poate duce la aparitia inflamatiilor tenului. Daca cineva este deprimat sau nelinistit, acest lucru poate avea un impact negativ asupra tenului.

Exista mai multe grade ale acneei, de la formele simple manifestate prin comedoane (puncte negre), trecand apoi prin cele obisnuite (populo-postuloase), pana la formele complicate, cu noduli si cicatrice, care se pot agrava prin traumatizare si maltratare. De obicei, leziunile de acnee se localizeaza la nivelurile fetei, spatelui si toracelui, adica in zone bogate in glande sebacee.

Tratamente specifice fiecarui tip de acnee

Daca diagnosticul acneei este foarte simplu, tratamentul este in schimb foarte delicat, orice “miscare” gresita putand duce la agravarea bolii. Din acest motiv tratamentul trebuie sa fie personalizat si recomandat numai de catre medicul dermatolog.

Cei care sufera de acnee cauta cu disperare un tratament miraculos. La adolescenti acneea are si unele implicatii psihologice; de multe ori aceasta ii impiedica sa-si desfasoare in mod normal activitatea la scoala sau in familie.

Acneea superficiala necesita in primul rand o spalare cu sapun PH neutru; acesta nu trebuie sa fie neaparat antibacterian sau mai ales abraziv (care de obicei irita pielea), ci trebuie sa fie doar de calitate. Apoi se aplica o lotiune de curatire care sa nu contina grasimi si parfum.

Acneea pustuloasa superficiala beneficiaza de soare, care produce o usoara descuamare si uscare a leziunilor. De obicei este tratata cu antibiotice aplicate local (eritromicina, clindamina) asociate cu medicamente foliculare. Ca adjuvant se pot folosi anumite creme cu efecte antiproliferativ si antibacterian (mai ales in cea inflamatorie si comedoniana). Crema cu acid retinoic (cu efect exfoliant puternic) se aplica “controlat” in strat subtire, pe timpul noptii sau o data la doua nopti. Expunerea la soare pe durata tratamentului nu se recomanda.

Acneea profunda necesita antibioterapie orala, cu spectru larg, recomandat de medicul dermatolog. Cele mai folosite antibiotice sunt tetraciclina, doxiciclina sau eritromicina. Cel mai frecvent efect advers la femei este vaginita candidozica. Atat la barbati cat si la femei se semnaleaza efecte neplacute in sfera gastrointestinala, ameteala, pigmentarea pielii. Tetraciclina nu trebuie administrate la culcare, din cauza riscului eroziunii mucoasei esofagului.

Dermoabraziunea pentru cicatricele post-acnee poate fi extrem de folositoare. Din contra, terapia cu raze X nu este justificata, iar corticosteroizii topici, in special cei cu fluor, pot agrava unele cazuri de acnee.

Nu se recomanda automedicatia in cazul acneei, ci consultarea medicului dermatolog sau endocrinolog. Motivul este ca medicamentele pot avea efecte adverse asupra carora pacientii trebuie sa fie corect informati.

Remedii naturiste

Pentru tratamentul acneei inestetice si suparatoare exista si retete cu plante medicinale care sunt mai la indemana decat utilizarea multor produse cosmetice speciale. Iata cateva dintre ele:

–    Urzica. Se bea un litru de ceai de urzici in lupta impotriva acneei juvenile sau pubertare. Pentru o ceasca se va folosi o lingurita cu varf de planta uscata, peste care se toarna apa clocotita. Ceaiul se lasa cateva minute la infuzat, pana capata o culoare verde-deschis.

–    Papadia. Banala papadie constituie un remediu excelent in tratarea acestei afectiuni. O lingurita plina de radacina de papadie, bine maruntita, se lasa la inmuiat 12 ore intr-un sfert de litru de apa rece. Apoi, lichidul se incalzeste usor, radacinile sunt strecurate, iar ceaiul se va bea in doua reprize: o jumatate din cantitate, cu 30 de minute inainte de micul dejun, iar restul, dupa gustarea de dimineata, tot inainte cu 30 de minute.

–    Frunze de nuc. Spalarile cu fiertura din frunze de nuc sunt o metoda buna pentru disparitia acneei. O lingurita cu varf de frunze de nuc, taiate marunt, se lasa la macerat (inmuiat) in 250 g apa rece timp de 12 ore. Apoi, lichidul obtinut se incalzeste, se strecoara si se foloseste la spalatul fetei.

–    Hrean cu otet. Tot pentru indepartarea acneei se pot aplica masti de hrean in solutie de otet. Se iau radacini de hrean, se rad fin, se introduce pasta intr-o sticla si se toarna otet de vin sau otet de mere pana lichidul acopera hreanul ras. Se lasa la macerat 10 zile la temperatura camerei. Esenta astfel obtinuta se aplica pe fata umezita, se lasa 10 minute, dupa care se spala intai cu apa foarte calda, apoi cu multa apa rece.

Prevenire

Curatenia are o importanta cruciala. Fata trebuie demachiata, spalata zilnic in functie de fiecare ten in parte. Parul trebuie sa fie curat si daca se poate, sa nu stea pe fata. Nu se recomanda sa puneti tot timpul mainile pe fata! Se stie ca ele sunt purtatoare de germeni si murdarie.

Nu faceti marea greseala de a va stoarce cosurile! Aceasta operatiune poate lasa pe fata cicatrice nevindecabile. Expunerea excesiva la soare slabeste pielea si astupa porii. Un rol important il joaca digestia si, direct legat de aceasta, regimul alimentar.

.ro
Foto: http://www.mytabr.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *