Editorial

Suntem într-un film prost de benzi desenate

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, la finalul discuțiilor cu președintele Iohannis, că au convenit organizarea alegerilor anticipate, susținând că reprezintă cea mai bună soluție pentru România.

Acum. Că Klaus Iohannis și-a început noul mandat în 21 decembrie și nu mai suntem în situația în care, prin lege (nu că le-ar păsa lor de lege), nu se putea trimite la plimbare Parlamentul în ultimele șase luni de mandat prezidențial, anticipatele au devenit din nou un scenariu de succes. Dar ce ar justifica anticipatele? Parcă avem un un guvern stabil, trimis la guvernare prin înțelegerea partidelor parlamentare. Deci: care este rostul anticipatelor convenite de Iohannis și Orban – un reprezentant al unei Instituții democratice a statului care ajunge la o înțelegere cu un reprezentant al Executivului pe tema sorții și viitorului altei Instituții democratice a statului? În afara unei ingerințe ilegitime în activitatea unei alte instituții, cu câteva luni înainte de alegerile la termen, nici un alt rost decât acela de a da procente unor partide în dauna altora. Adică un joc politic de interes personal și de grup, nu de interes public (și lăsați-mă cu tembelismele despre PSD, după ce acest partid a fost la guvernare cu toate partidele care se dau azi bune și proaspete în Șparlament – la final v-am pus lista cu Guvernul GRIVCO al cărui premier trebuia să fie Jlaun Ciolannis). Klaus și Lodovica stau cu ochii pe sondaje și se cred pe cai mari. În rest, dacă reușește, Iohannis ar fi primul lider politic care își propune și obține anticipate. Năstase și Băsescu le-au vrut la vremea lor, dar nu s-au înțeles cu Iliescu și Tăriceanu. Așa că-l așteptăm pe Orban cu demisia în față la Guvern, luni, la prima oră. Altfel suntem în sitația tuturor mardeiașilor de cartier: luaţi-i de pe mine, că-i omor! Același film prost, cu proști, rulează de vreo 30 de ani și nimeni nu vrea să schimbe grila de emisie.

Mi-aduc aminte cum fluturau din aripi și se extaziau pedeliștii, odată ajunși la guvernare: „Batman!, Batman! yupiiii, zburăm,suntem la guvernare, cine să ne zboare?” Și i-au zburat. Mai întâi liberalii lui Tăriceanu (confruntarea cu Omul Pinguin), apoi s-au zburat singuri cu ajutorul lui Ponta și Antenescu (Joker și Two Faces).

O vreme Joker și Two Faces au fost și Opoziția și Speranța. Acum sunt chiar Puterea. Forțele întunericului au fost învinse. Lex Luthor e la închisoare. Woander Woman poate interveni cu Cătușa Adevărului de la Bruxelles. The Flash (pe pârtiile Patriei) este președinte la al doilea mandat. Iar șeful Ligii Disperaților, super-eroul Mandolină, premier.

Acum îi vedeme pe penelisto-pedeliștii-puciștii-peciștii-puriștii-traseisto-pesediștii la guvernare: Prea Atenta și Preocupata Ligă a Dreptății. Yupiii – zboară, cine să-i zboare de la guvernare? Poate aroganța, așa ca pe Năstase, Ponta, Dragnea? Sau mai degrabă Maeștrii Păpușari care-i păpușează?

Se vede cu ochiul liber că nu mai există un contract social valid, că politicienii nu mai sunt capabili să-i apere pe cetățenii care-i pun în fruntea bucatelor şi le pun la dispoziţie banii din munca lor, ci numai să-i buzunărească pentru a-și umfla propriile buzunare și pentru a-și pune rudele și amicii în funcții publice unde-și pot demonstra incompetența. Că se “muncește” doar în beneficiul câtorva ascunși în umbra pensiilor speciale.

Am putea să ne luăm bilete la un alt film, unul mult mai bun, dar nouă ne plac comics-urile!

PS: componența guvernului Iohannis și zbuciumatul an 2009 (sursa este Mediafax.ro):

Prim ministru – Klaus Iohannis (sursa este Curentul.ro)

Ministrul Administraţiei şi internelor – Gelu Drăjneanu (fost şef al „Doi şi-un Sfert”)

Ministrul Justiţiei – Mona Pivniceru (au mai existat două propuneri: Alina Gorghiu din partea PNL şi Robert Negoiţă, din partea PSD)

Ministrul Apărării – UDMR

Ministrul de Externe – UDMR

Ministrul Educaţiei – UDMR

Ministrul Economiei – Eugen Dijmărescu

Ministrul de Finanţe – Mihai Tănăsescu

Ministrul Mediului – Radu Popa (omul lui Oprescu)

Ministrul Tineretului şi Sportului – Victor Piţurcă (bun prieten cu Orban)

Ministrul Transporturilor – Cristian Burci

Ministrul Turismului – Alin Nicolae Burcea (PSD – patronul Paralela 45)

Ministrul IMM-urilor – Eugen Chirovici (via PC)

Ministrul Muncii – Simona Marinescu (PSD)

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Cosmin Guşă

Ministrul Comunicaţiilor – Sorin Pantiş (PC)

Ministrul Agriculturii – Fernando Enciu (PNL)

Ministrul Culturii – Claudiu Săftoiu

Ministrul Sănătăţii – dr. Sinescu (PSD – pentru acest post s-a vehiculat şi numele lui Mugur Ciuvică)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *